BREAKING NEWS! Achitare rasunatoare la Curtea de Apel Timisoara! Bastanul Tailor Cacareaza scapa de inchisoare si plata a peste 100.000 de euro in dosarul mafiei cerealelor     Fostul premier Victor Ponta si prietenul sau Dan Sova asteapta azi sentinta in dosarul Turceni-Rovinari    Cel putin 10.000 de angajati din sistemul sanitar sunt asteptaţi, astazi, la mitingul Federatiei Sanitas organizat in Piata Victoriei din Capitala    WhatsApp, popularul serviciu de mesagerie online detinut de Facebook, a decis să ridice varsta minima a utilizatorilor sai din Europa de la 13 ani la 16 ani    Nasul TV a fost amendata de catre CNA cu 50.000 de lei, dupa transmiterea unei slujbe religioase in care preotul a spus ca rugaciunea vindeca    Liderii PSD reclama faptul ca ALDE le fura din electorat, dupa zvonul ca 20 de parlamentari social-democrati negociaza trecerea la partidul lui Tariceanu

Amânări peste amânări în procesul pentru nume și culori dintre Iancu și ASU Poli. Judecată la FRF ar fi trebuit să aibă loc miercuri

asu.poli.lorenafinala (37)ASU Poli și AJF Timiș ar fi trebuit să se prezinte miercuri, prin reprezentanții lor legali, la prima înfățișare din procesul cu Marian Iancu, speță care s-a mutat de la TAS la FRF. Comisia de Disciplină ar fi urmat să analizeze cazul, însă între timp, schimbările din federație au dus la amânarea termenului de judecată pentru o dată nestabilită. Astfel, lupta pentru nume și culori rămâne în continuare în aer, cu ambele părți care susțin sus și tare că au dreptate și că vor câștiga procesul pe care TAS-ul a refuzat să îl judece. Ca prima instanță

Adunarea Generala a FRF a votat sâmbătă un nou statut, iar, în condițiile celui nou, toate comisiile, inclusiv Comisia de Disciplină, urmează să fie reconfirmate. Până atunci, niciuna nu are activitate, deoarece altfel orice decizie ar putea fi contestată în instanță pe baza faptului că respectiva comisie nu este validă. Cu alte cuvinte, ASU Poli și Marian Iancu trebuie să aștepte reconfirmarea CD, iar abia atunci se va relua procedura juridică.

FRF i-a somat la finalul lunii iunie pe cei de la AJF Timiș și de la ASU Poli să răspundă pentru că echipa susținută de suporterii din galerie folosește numele de ”Poli” și culorile alb și violet. Teoretic, FRF s-a sesizat din oficiu. Practic, e foarte probabil ca federația să îl susțină pe Iancu, prin secretarul general Gheorghe Chivorchian, fostul președinte a lui Poli și angajat al patronului Marian Iancu, care cere acum despăgubiri de nu mai puțin de 983.000 de euro. În condițiile ”pilelor” de la FRF, rămâne de văzut cum se va judeca procesul.

ASU Poli a trimis  apărarea prin avocatul clujean Radu Chiriță. AJF Timiș a ales să bage capul în pământ ca struțul, și să lase totul pe seama echipei suporterilor, care i-au băgat în atâtea belele și încurcături, astfel că un for care se ocupa de meciurile de la Chizătău sau Racovița, ca să dăm doar două exemple, a ajuns să fie luat la socoteală de justiția elvețiană. Suporterii sunt convinși că Iancu nu are ce să le facă, întrucât echipa este a Universității Politehnice și îi poartă numele. De cealaltă parte, Iancu se bazează pe sentințele TAS, conform cărora SC Politehnica Timișoara SA are unicul drept asupra palmaresului, numelui și culorilor Politehnicii.

În funcție de ce sentință va da FRF, partea care va pierde se va putea adresa și Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care va putea da de data aceasta o sentință, deoarece nu ar mai fi prima instanță. Cel mai probabil, indiferent de cine va câștiga, învinsul își va cere dreptatea în Elveția. Însă până atunci, FRF trebuie să dea o sentință, iar părților nu le rămâne decât să aștepte confirmarea Comisiei de Disciplină.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: