ACS Poli și-a adus un preparator fizic de la Real Madrid, la recomandarea lui Contra. Ce alte noutăți au fost la reunire GALERIE FOTO

reunire ACS (6)ACS Poli s-a reunit luni dimineață pentru primul antrenament de după retrogradarea în Liga a II-a. Pentru noul sezon, Dan Alexa a primit deja două întăriri de la președintele Ioan Timofte, un mijlocaș brazilian care a trecut și prin curtea Bragăi, Carlos Eduardo, și un atacant sârb foarte bătăios, Milan Stavric. Însă poate cel mai mare câștig e preparatorul fizic adus la recomandarea directă a lui Cosmin Contra, spaniolul Jorge Alvarez, care deja de la primul antrenament a scos untul din fotbaliști.


La reunire au fost prezenți Pap, Nuno Claro, Scutaru, Bocșan, Belu, Morariju, Hasani, Barbut, Poparadu, Popovici, Petre, Boldea, Nanu, Staicu, Szekely, Balaure, din lotul de anul trecut, dar și Todorov, Dragomir și Buzdugan, din juniorii din propria pepiniera. De asemenea, pe lângă Carlos Eduardo și Milan Stavric, au mai venit doi fotbabliști albanezi în probe, Alken Agaliu și Kristo Merko. În ceea ce îi privește pe Eduardo și Stravic, atât Timofte, cât și Alexa au mare încredere în cei doi fotbaliști.

Brazilianul e un mare talent, a fost cumpărat pe o sumă mare acum patru ani. Din păcate, nu a reușit să facă saltul valoric în Portugalia. Sperăm să îi creăm mediul proprice să își demonstreze calitățile.  Stavric este un atacant puternic, care caută spații, aleargă foarte mult, un gen de atacant care mie îmi place, a declarat Dan Alexa.

Au lipsit de la reunire câțiva jucători învoiți, Trandu, Keita, Ahmetovic, Kneeshaw, dar și Alin Șeroni, despre care președintele Ioan Timofte a spus că nu mai vrea să mai evolueze la ACS Poli. Un alt jucător are a vrut să plece de pe ”Dan Păltinișanu” a fost Claudiu Belu, care a avut o ofertă de 150.000 de euro de la un club de prima ligă, dar căruia Timofte nu îi dă drumul pentru o sum așa mică. Cel mai probabil, Șeroni va fi înlocuit de Gabriel Cânu, care ar reveni astfel la Timișoara. În zilele următoare, vor mai veni doi fotbaliști care vor semna înțelegeri cu clubul.

Primul antrenament al jucătorilor de la ACS Poli a fost mai lung decât la alte reuniri. Spaniolul Jorge Alvarez le-a fost recomandat lui Alexa și timofte chiar de către Cosmin Contra. Ultima dată, tehnicianul a lucrat în Thailanda.

Referințele sunt bune, a fost Alexa plecat două zile la Madrid, s-a întâlnit cu mai mulți preparatori fizici și în urma unor consultări cu un timișorean get*-beget, Cosmin contra, ne-am oprit asupra lui Jorge. A lucrat la celtavigo la echipa mare și la Real Madrid B, acestea ar fi momentele de referință,  a declarat Ioan Timofte

[Best_Wordpress_Gallery gallery_type=”thumbnails” theme_id=”1″ gallery_id=”3″ sort_by=”order” order_by=”asc” image_column_number=”5″ images_per_page=”30″ image_title=”none” image_enable_page=”1″ thumb_width=”180″ thumb_height=”90″ popup_fullscreen=”0″ popup_autoplay=”0″ popup_width=”800″ popup_height=”500″ popup_effect=”fade” popup_interval=”5″ popup_enable_filmstrip=”1″ popup_filmstrip_height=”70″ popup_enable_ctrl_btn=”1″ popup_enable_fullscreen=”1″ popup_enable_comment=”1″ popup_enable_facebook=”1″ popup_enable_twitter=”1″ popup_enable_google=”1″ watermark_type=”none” watermark_link=”http://web-dorado.com”]

Leave a Reply