Danie de Villiers, dat afara dupa ce nu a mai fost dorit de jucatorii de la RCM Timisoara. Scenariul despartirii de Chester Williams se repeta

danie1O noua saptamana, un nou cutremur la RCM Timisoara. Infrangerea cu Baia Mare i-a fost fatala lui Danie de Villiers, iar conducerea a decis rapid sa il demita. Luni, s-a lasat cu lacrimi din partea sud-africanului, care nu se astepta deloc la demitere, chiar daca pierduse, deoarece echipa se calificase pentru o semifinala pe teren propriu chiar din prima etapa a play-off-ului. Fata de alte momente neplacute din istoria clubului, de data aceasta conducerea si-a asumat mult mai bine despartirea si Dusan Filipas chiar a scapat porumbelul ca jucatorii l-au scos pe de Villiers din “schema”.


Vicepresedintele a fost intrebat daca jucatorii l-au sapat pe antrenor, iar fara sa vrea, Filipas a spus ca Burcea a fost schimbat din postura de capitan pentru cateva meciuri in urma introduceiri unui sistem de rotatie a capitanilor, la decizia conducerii, desi nimeni nu a intrebat daca a fost vorba de nemultumirile vreunui capitan. Explicatia oficiala s-a legat de faptul ca  Danie nu a batut Baia Mare decat in Cupa Romaniei:

“Cum 99% vom juca finala cu Baia Mare, am considerat ca cu Danie nu putem castiga un nou titlu. El a primit vestea ca un profesionist, ii multumim pentru ca a impartasit din experința sa cu jucatorii si pentru toate clipele petrecute impreuna. Jucatorii l-au demis prin atitudinea lor din teren din meciul cu Baia Mare, dar decizia a apartinut conducerii. Nu a fost un complot al jucatorilor, de obicei astfel de fapte nu se petrec inaintea unei finale”. a declarat Dusan Filipas.

Totusi, clubul risca foarte mult prin plecarea lui de Villiers. Principal a ramas secundul Grainger Heikell, iar timpul pana la finala e foarte scurt. Intrebat cine va raspunde daca ehcipa nu ia titlul, Filipas a raspuns ca “managementul clubului”, fara s anominalizeze pe nimeni. De asemenea, explicatia oficial a fost ca decizia a fost luata de Consiliul de Administratie, care cuprinde si reprentanti ai autoritatilor. E greu de crezut ca dupa infrangerea cu Baia Mare de sambata seara, pana luni la amiaza CA deja a si luat o decizie, astfel inainte de antrenamente, Filipas deja sa ii spuna lui Danie sa isi faca bagajul.

foto> www.banatsport.ro

Leave a Reply