FRR si RCM Timisoara, in razboi CIVIL. Dan Dinu a facut declaratii fara precedent despre relatia sa cu Federatia

dan-dinuRelatia dintre RCM Timisoara si Federatia Romana de Rugby tinde sa devina un vulcan foarte aproape de eruptie. Dupa ce a pierdut sansa celui de-al treilea titlu consecutiv, finantatorul Dan Dinu a iesit la atac si a dat ”din casa” multe lucruri care demonstreaza ca axa FRR-Timisoara este un teren minat. De asemenea, nici federalii nu sunt multumiti dupa ce echipa incomoda nu a putut juca finala, si doreste acum sa suspende cei noua jucatori carora clubul nu le-a permis sa mearga la echipa Lupilor Bucuresitului.


La ultima intalnire a Biroului Federal, lui Dinu i s-a adus reprosul ca strica imaginea rugbyului romanesc. Finantatorul Timisoarei a sarit ca ars la aceste acuzatii, intrucat pe fondul celor intamplate, isi considera reactia perfect indreptatita:

”Chiar ieri mi s-a reprosat in Biroul Federal ca atrag imagine negativa asupra FRR. Din pacate, am fost nevoit sa le spun ca am fost mult timp la scoala si la fizica am invatat efectul actiunii si reactiunii. Nu pot sta cu mainile in san. Aceste reactiuni ale mele sunt normale, vin din frustrare, cei de la FRR sa nu uite ca sunt singurul investitor care investește bani personali in rugbyul romanesc. Acesti domni uita acest aspect, dar cred ca vor da un examen de maturitate si vor recunoaste ca au gresit. Oamenii nu ințeleg un aspect, refreitor la a investi intr-un sport din care nu castigi bani, ci doar imagine. Tocmai ca sa nu mi se spuna ca o fac pentru imagine am si decis sa ma retrag, sa dispar de la conferinte. Eu nu investesc in rugby doar banii care provin din taxe platite catre statul roman, eu investesc din bani privati, bag mana in buzunar, iar multi dintre ei castiga salarii din acest sport”, a declarat Dinu, pentru prima data atat de transant.

Cel mai surprinzator este ca oficialii FRR isi permit adevarate arogante cu Dan Dinu, si anume, directorul de comunicare al FRR, dar si al Superligii, i-a blocat apelurile!

”Directorul Superligii Lucian Lorin isi permite sa imi blocheze apelurile telefonice. El este si director de comunicare la FRR, directorul de comunicare refuza comunicarea. Lucian Lorin isi permite sa nu raspunda la telefon unui om implicat în rugby, unui membru al Biroului Federal, ba mai mult, unui sponsor al echipei nationale. Noi avem un contract, in care persoana de contact este domnul Lucian Lorin, cu numarul sau de telefon. Iar dansul imi spune ca nu a incalcat niciun regulament in vigoare”, a continuat Dinu. 

FRR tocmai coace o noua surpriza pentru cei de la RCM Timisoara, suspendarea celor noua jucatori carora clubul le-a interzis sa se prezinte la Lupii Bucurestului: Alexandru Tarus, Valentin Poparlan, Dorin lazar, Stelian Burcea, Randall Morrison, Daniel Carpo, Valentin Calafeteanu, Paula Kinikinilau si Madalin Lemnaru. Dezvaluirea a fost facuta de Dinu:

”In Biroul Federal s-a luat in discutie suspendarea celor noua jucatori. Nu exista cadru legal conform articolului 9 din regulamentul IRB, Challenge Cup este o competitie inter-cluburi care nu se suprapune cu fereastra IRB. Dar pe mine din partea FRR nu ma mai mira nimic”, a spus Dinu.

Si cu toate acestea, Dinu spune ca e hotarat sa ramana la FRR, in Biroul Federal, pentru a incerca sa aduca un progres in rugbyul romanesc.

Leave a Reply