RCM Timișoara așteaptă vizita celor de la Saracens Storm, dar tot au comis gafe de nepermis pentru un club cu pretentii

RCM-UV-Timişoara-3RCM Timisoara va juca sambata un amical inedit pentru rugbyul romanesc, cu britanicii de la Saracens Storm, echipa a doua a finalistei Heineken Cup din sezonul trecut. Chiar daca este vorba de echipa a doua, galben-albastri au un mare castig de imaginea de pe seama partidei, iar clubul a vrut sa profite de pe urma evenimentului, dar, s-au intins putin mai mult decat a fost plapuma. Mai precis, au cerut bani televiziunilor cu care s-a negociat televizarea partidei.


Oficial, finantatorul Dan Dinu a declarat intr-o conferinta de presa ca se negocia cu Digisport si Dolcesport pentru transmiterea meciului din data de 18 octombrie. In fapt, la data conferintei, discutiile cu cele doua televiziuni de nisa cazusera de mult, si singurii cu care se mai negocia erau cei de la TVR. Insa clubul a cerut bani, iar totul a picat, astfel ca meciul nu va fi transmis de nicio televiziune.

”RCM Timisoara a cerut bani pentru dreptul de televiza meciul”, ne-a declarat o sursa din cadrul TVR Timisoara.

Din cauza faptului ca clubul a sperat sa se reuseasca totusi televizarea partidei, afisele de promovare au fost facute fara o ora de meci. Astfel, anunturile amplasate pe deasupra unor strazi foarte circulate din oras contin anuntaul meciului, data, si… ”Ora: se va anunta”. Mai mult decat atat, desi de luni clubul stia ca nimeni nu va transmite meciul, pe afise nu s-a mai adaugat nimic, astfel ca, pentru cei mai putin familiarizati cu echipa de rugby, ora partidei cu britanicii ramane un mister.

Meciul va incepe sambata, de la ora 18, pe Stadionul ”Dan Patinisanu”. Vedeta partidei va fi Catalin Fercu, care va juca, cel mai probabil, in prima repriza la RCM Timisoara, iar apoi, la Saracens Storm.

Leave a Reply