Atac la Bursa! Procurorii DIICOT au facut perchezitii la membrii unei grupari infractionale suspectati de fraudarea SIF Banat – Crisana SA cu peste 10 milioane de euro! UPDATE! Presedintele SIF Banat – Crisana a fost arestat!

SIF-Banat-Crisana1

Procurorii DIICOT au efectuat, la primele ore ale diminetii, 31 de perchezitii domiciliare in judetele Ilfov si Arad si in Bucuresti, actiunea vizand destructurarea unei grupari infractionale organizate care a fost implicata in obtinerea de sume de bani din patrimoniul SIF Banat-Crisana SA si SIF Muntenia SA Bucuresti prin delapidarea acestora.


 “In cauza exista suspiciunea rezonabila ca in perioada 2012 -2014, membrii gruparii au constituit un grup infractional organizat ce a avut ca scop obtinerea de sume de bani din patrimoniul SIF Banat Crisana SA si SIF Muntenia SA Bucuresti, prin delapidarea acestora (in modalitatea insusirii/traficarii), fonduri ce au fost transferate ulterior prin intermediul mai multor societati nerezidente (offshore), controlate tot de catre membrii grupului in mod direct sau prin persoane interpuse, in vederea reciclarii, tocmai pentru a ascunde adevarata natura a provenientei acestora. In acest scop acestia au folosit persoane juridice nerezidente, precum si persoane juridice de nationalitate romana, la care asociati au fost avocati care au detinut pentru acestia actiunile SIF 1, asigurandu-le sustragerea de la o eventuala decizie de concertare in conditiile art. 2861 din Legea 297/2004, precum si disimularea originii ilicite a sumelor de bani, obtinute prin delapidare”, a comunicat DIICOT.

De asemenea, exista suspiciuni ca membrii grupului  infractional organizat s-au implicat si in operatiuni de manipularea pietei de capital, prin realizarea mai multor tranzactii in datele de 12.09.2013, 13.09.2013 si 16.09.2013 in cadrul Bursei de Valori Bucuresti. Mecanismele bursiere au fost grav afectate, intrucat operatiunile au vizat majorarea artificiala a pretului actiunilor SIF Banat – Crisana SA pana la un nivel semnificativ mai mare decat cel de pe piata principala, dand astfel semnale false cu privire la cererea si pretul instrumentelor financiare, pentru ca, dupa operatiunile de pe piata “deal”, pretul actiunilor in cauza sa revina la nivelurile initiale.

Beneficiarii acestor operatiuni au fost chiar liderii grupului, care si-au consolidat pozitia in interiorul SIF Banat Crisana SA, prin detinerile directe/indirecte peste limita impusa de art. 2861 din Legea 297/2004. La sediul D.I.I.C.O.T – Structura Centrala vor fi aduse in vederea audierii 25 de  persoane, urmand a fi dispuse masuri legale in cauza.

Printre companiile de top aflate in portofoliul SIF Banat – Crisana SA se numara Erste Group Bank AG, Banca Transilvania, BRD Group Societe Generale, Biofarm, Azuga Turism, SIF Moldova si altele. La data de 31 octombrie 2014, activul net al SIF-ului cu sediul in Arad era de 1,58 miliarde de lei, valoarea medie a unei actiuni fiind de 2891 de lei. Sa mai spunem ca, in 2013, profitul SIF Banat-Crisana a fost de 101,3 milioane de lei, clasandu-se pe locul patru in topul SIF-urilor din tara.  Update! Seful SIF Banat-Crisana, Dragos Bilteanu, si Najib El Lakis, membru in Consiliul de Administratie al societatii, au fost arestati preventiv in dosarul privind manipularea pietei de capital si delapidarea societatilor de investitii financiare, alte trei persoane fiind cercetate sub control judiciar. Ca urmare a acestor evenimente, Consiliul de Administratie al SIF se va intruni de urgenta pentru a lua masurile legale ce se impun!

(V.E.)

 

Leave a Reply