Abuzurile de pe Aeroportul International Timisoara, confirmate de instanta! Seful Biroului Siguranta Aeronautica, Valeriu Lupu, a castigat din nou procesul impotriva companiei si asteapta reangajarea!

aeroport timisoaraAbuzurile de personal de la Aeroportul International “Traian Vuia” Timisoara au fost confirmate, din nou, de instantele de judecata, care au obligat conducerea aerogarii, la fel ca la sfarsitul anului 2013, sa-i reincadreze pe salariatii care au fost concediati de doua ori in decurs de numai un an si jumatate.


Mai exact, Curtea de Apel Timisoara a decis, in urma cu doua zile, reintegrarea pe vechiul post a fostul coordonator al Biroului Reglementari Aeronautice si Siguranta Aeronautica, Valeriu Lupu, care a fost disponibilizat la sfarsitul anului 2012, reangajat in decembrie 2013, in urma unei hotarari judecatoresti, si concediat din nou in ianuarie 2014, dupa numai cateva zile de la revenirea pe aeroport.

Tendinta directorului Daniel Idolu de a-i concedia pe toti cei care au colaborat cu pedelistul Cornel Samartinean, in perioada mandatului sau din fruntea Aeroportului International Timisoara, este mai mult decat evidenta, in conditiile in care toti cei reangajati in urma proceselor castigate in instanta au fost pusi din nou pe listele de disponibilizari si trimisi acasa. Conform hotararii Curtii de Apel Timisoara nr. 70/27.01.2015, Aeroportul International Timisoara este obligat sa-l reintegreze pe Valeriu Lupu pe postul ocupat inainte de reangajarea fictiva din decembrie 2013, respectiv cea de inginer electronist la Siguranta Aeronautica, si sa-i plateasca toate salariile restante din ianuarie 2014 pana in prezent.

Valeriu Lupu

 

“Astept sa fiu reintegrat la Siguranta Aeronautica si, de data aceasta, sa fiu lasat sa-mi fac treaba, nu ca in decembrie 2013, dupa primul proces, cand am stat mai mult prin parcare! La vremea respectiv, pentru a simula punerea in aplicare a hotararii judecatoresti, s-a creat un post, care a fost desfiintat dupa ce mi s-a repartizat mie. S-a lucrat cu atata cinism, incat, in data de 16 decembrie, la ora 8 dimineata, am primit hartia cu repartitia pe post, iar in aceeasi zi, la ora 13, decizia de concediere. Abuzurile sunt atat de evidente, incat am reusit sa demonstrez in instanta ca toata reangajarea mea nu a fost decat o inscenare pentru a putea fi dat afara din nou”, ne-a declarat Valeriu Lupu.

In opinia sa, directorul Daniel Idolu incearca sa se razbune pentru ca nu a reusit sa-l convinga sa fie de acord cu “prostiile” sale.

“De trei ani, in loc sa muncesc, eu stau prin procese! Lucrez pe aeroport de aproape 30 de ani, sunt absolvent al Academiei de Aviatie, de-a lungul timpului, pe aeroportul din Timisoara, am ocupat diverse functii de conducere, chiar si cea de comandant adjunct, in vremea mandatului domnului Strambeanu, insa am devenit persona non-grata pentru ca nu am fost de acord cu anumite prostii de-a lui Daniel Idolu. Din 2009 pana in prezent m-a dat afara de patru ori! Sunt curios daca, dupa noua reintegrare, va urma a cincea concediere!”, mai precizeaza Valeriu Lupu, spunand ca asista la o bataie de joc si ca va formula o plangere penala impotriva lui Daniel Idolu.

La sfarsitul anului 2012, dupa revenirea lui Daniel Idolu la conducerea AIT, 34 de angajati au fost pusi pe liber sub pretextul constrangerilor bugetare si modificarii organigramei. Printre cei concediati s-au aflat toti angajatii care au acceptat colaborarea institutionala cu Cornel Samartinean, in perioada mandatului sau, printre care si directorul adjunct Rodica Alexa, directorul operational Cristi Caragui, sau coordonatorul Biroului Siguranta Aeronautica, Valeriu Lupu.

Paradoxal, ulterior desfiintarii postului de director adjunct, au fost infiintate patru noi posturi de conducere – director tehnic, director de dezvoltare, director marketing si relatii publice si cel de director administrativ, ultimele doua fiind dedicate colegilor din PSD Timis – Lucian Taropa si Alfred Simonis. Din cei 34 de concediati, 27 au castigat procesele impotriva companiei, iar 11 au cerut posturile inapoi. La fel ca in cazul Lupu, le-au primit doar pentru cateva zile, dupa care au fost dati din nou afara.

dan idolu

 “In urma hotararilor judecatoresti, 7 din cei 34 de angajati au fost reintegrati in posturile detinute anterior. Prin decizia CA din decembrie 2013, a fost aprobata o noua organigrama, motiv pentru care au fost desfiintate 13 posturi din servicii. O parte dintre angajatii reintegrati anterior au detinut posturi in servicii care in prezent s-au redus sau au fost externalizate”, a precizat directorul Daniel Idolu dupa concedierea celor reintegrati de instanta.

Restantele salariale achitate de AIT la precedenta reangajare a celor concediati in 2012 s-au cifrat la aproximativ 300.000 de lei. (G.I.)

 

10 thoughts on “Abuzurile de pe Aeroportul International Timisoara, confirmate de instanta! Seful Biroului Siguranta Aeronautica, Valeriu Lupu, a castigat din nou procesul impotriva companiei si asteapta reangajarea!

  1. Pai daca au castigat din nou , si trebuie sa plateasca inca 300.000 euro , deci in total 600.000 de euro este prejudicii care trebuie cercetate de parchet. Pai cum sa stea oamenii acasa si sa incasese bani pe moca. Asa tara de cacat?

  2. Doar in Romania se intampla ca specialistii sa fie trmisi acasa si in locul lor sa fie aduse tinere apetisante care sa ridice nivelul colectivului cat e ziulica de lunga! Idolu stie

  3. Cea mai complicată daună din istorie – 70 milioane de euro

    La 13 decembrie 1995 aeronava de pasageri Antonov 24 (YR-AMR) aparţinând Romavia închiriată în system wet-lease la Banat Air s-a prăbuşit în momentul decolării de la Verona, toţi cei 41 de pasageri şi 7 membri ai echipajului murind la impactul cu solul. Vremea potrivnică, degivrarea incompletă, încărcarea la limită, au fost cauzele principale ale tragediei.

    Multitudinea de litigii care au urmat se întinde pe câteva sute de volume, complexitatea cazului început la tribunalul din Verona in 1996 şi mutat ulterior la cel din Veneţia, se află şi astăzi în stare de judecată.

    Părţile implicate sunt Banat Air, Romavia, Aeroportul din Verona, agentul tour-operator, Autoritatea Naţionala de Aviaţie Italiană, şi, evident urmaşii victimelor.

    Între timp Banat Air s-a dizolvat, la fel şi asiguratorul acesteia, Asigurarea Anglo-Română, singurul rămas în picioare fiind Astra, care a fost prezentă continuu pe tot parcursul celor 16 ani de la data tragediei, efectuând plăţi repetate către rudele victimelor şi preluând cotele de risc ale unor mari firme de reasigurare (ARIG, Dutch Aviation Pool, Gerling) intrate şi ele în dizolvare.

    Cuantumul daunei a fost la început de aproximativ 3 milioane de dolari, dar astăzi pretenţiile în instanţă sunt de 70 milioane de euro, fără speranţă că se va finaliza nici în 2012.

    Este de departe cea mai complicată daună derulata de vreun asigurator român având în vedere multitudinea de pretentii formulate de urmasii victimelor, a mai multor parti implicate (romane si italiene), a dizolvarii unor entitati romane dar si internationale, dar mai ales datorită întinderii în timp (peste 16 ani) şi a cuantumului pretenţiilor : 70 de milioane de euro.

    Până în prezent, participarea Astra depăşeşte o jumătate de million de euro, atât prin participarea proprie de 1%, dar în special datorită preluarii cotelor re-asiguratorilor intraţi în dizolvare.

  4. Cele sapte persoane acuzate ca ar fi responsabile pentru accidentul aviatic de la Verona, din 13 decembrie 1995, in care si-au pierdut viata toate cele 49 de persoane aflate la bordul aeronavei Antonov 24, apartinind companiei române Banat Air, au fost trimise in judecata. Cei sapte, acuzati de neglijenta in serviciu, sint: comandantul aeroportului veronez, alti trei functionari ai Civilavia, doi angajati ai societatii de servicii aeroportuare italiene, precum si singurul roman Nicolae Dan (29 de ani), reprezentantul companiei Banat Air la Verona. Familiilor victimelor s-au constituit parte civila in proces. De asemenea, primaria comunei Sonnacampagna, pe terenul careia s-a prabusit avionul, s-a constituit parte civila. Conform expertizei solicitate de anchetatori, avionul s-a prabusit din cauza unui “complex de cauze”.
    Cuvinte cheie:

  5. REMEMBER
    13 decembrie

    1995 a avut loc cel mai grav accident din istoria Romavia, când avionul YR-AMR s-a prăbușit la decolarea de la Verona. Avionul, închiriat pe 13 decembrie 1995 de Banat Air de la Romavia, trebuia să zboare de la Verona la Timișoara. S-a prăbușit la decolare datorită greutățiii prea mari și a gheții acumulate pe aripi

    În accident au murit toți cei 41 de pasageri și 8 membri ai echipajului.
    Mircea Ivan, căpitan,
    Ivan Marin, copilot,
    Corina Chelu, hostess,
    Gheorghe Popescu, mecanic,
    Viorel Ilie, mecanic,
    Vlagea Cornel, navigator,
    Anesia Gliga, mecanic,
    Alexandru Socol, administrator,

    Intr-un cometariu la un articol privitor la acest aspect un cunoscator al situatiei spunea : “ până în 1995, Valeriu Lupu a fost director al companiei Banat Air. Din cauza sa, la 13 decembrie 1995, 45 de pasageri şi 5 membri ai echipajului unei curse Banat Air şi-au pierdut viaţa după ce avionul companiei pe care o conducea s-a prăbuşit imediat după decolarea de pe Aeroportul din Verona. Lupu a fost dat în judecată de toate rudele celor morţi în accident, după ce autorităţile italiene au concluzionat că de vină a fost chiar Valeriu Lupu, cel care nu a aprobat plata pentru degivrarea avionului înainte de decolare. Preţul zgârceniei: 50 de morţi pentru o degivrare ce costă 500 de euro. Tot din cauză că Lupu nu a respectat această procedură, directorul general şi cel adjunct ai aeroportului din Verona zac şi acum în puşcărie, pentru că i-au permis lui Lupu să se joace de-a pilotajul extrem.”

  6. Dupa arestarea nasului sau Chebutiu, Idolu trebuie ca se simte tot mai singur! Baiete, nu fi invidios, iti vine si tie randul

  7. Aeroportul Traian Vuia..o rusine pentru Timisoara 🙁
    toate curvele si toti lingaii din PNL + PSD sunt acolo :)))

  8. Pingback: URL

Leave a Reply