JUSTITIE pana la capat! Fosta sefa a ITM Timis, Cornelia Corescu, l-a executat silit pe omul de afaceri care a denuntat-o la DNA! Vezi cati bani i-a luat din conturi si de ce!

aurel_ghindris

Desi a executat doi ani si trei saptamani de inchisoare pentru o fapta de coruptie pe care n-a recunoscut-o in fata procurorilor, fosta sefa a Inspectoratului Teritorial de Munca Timis, Cornelia Corescu, nu s-a impacat niciodata cu ideea ca, in urma anchetei DNA din septembrie 2011, s-a ales si cu o condamnare, si cu banii luati.


Mai exact, fosta vicepresedinta a PDL Timis, acuzata de trafic de influenta, fals in inscrisuri oficiale si uz de fals, a reclamat faptul ca, nu numai ca n-a avut niciun castig personal in urma faptelor de care a fost acuzata, ci a mai si achitat denuntatorului, din propriul buzunar, suma de 1.000 de lei.

In aceste conditii, dupa liberarea din inchisoare, s-a adresat Judecatoriei Timisoara cu o actiune civila in care a solicitat obligarea denuntatorului Aurel Grindis la plata sumei de 1.000 de lei, plus dobanzile aferente din septembrie 2011 pana la data efectiva a platii. In motivarea cererii, Cornelia Corescu a aratat ca, in septembrie 2011, i-ar fi remis denuntatorului Aurel Grindis suma de 1.000 de lei, dupa ce a aflat ca acesta ar fi virat in conturile PDL Timis, sub forma de donatie, o suma similara pentru a incerca sa scape de o amenda in valoare de 1,6 miliarde de lei vechi.

corescu_cornelia

“Domnul Medesan mi-a spus că Grindis a donat 100 de lei. Ulterior am aflat ca era vorba de 1.000 de lei. Am zis: sa ma imbuneze pe mine? Exclus! Sa vina ca ii dau inapoi”, a declarat Cornelia Corescu in timpul procesului, adaugand ca i-a dat inapoi banii lui Grindis, din propriul buzunar, de dragul pacii. „Nu vroiam să fie lasata impresia ca pot fi cumparata!”, a mai precizat Corescu.

Ulterior, judecatorii Judecatoriei Timisoara i-au permis sa-si recupereze acesti bani. Reamintim ca, in septembrie 2011, vicepresedinta PDL Timis, Cornelia Corescu, si secretarul executiv Vasile Medesan au fost retinuti de DNA, dupa ce un om de afaceri a reclamat faptul ca i s-a cerut o donatie de 10.000 de lei la partid pentru a scapa de o amenda a ITM in valoare de 1,6 miliarde de lei vechi, pentru folosirea de muncitori la negru.

“Mi-a spus sa discut cu doamna, sa depun 10.000 de lei la partid si scap de amenda de 1,6 miliarde de lei vechi. Mi s-a redus amenda la 16.000 de lei, iasa cand am vazut ca sunt si cu dosar penal, si cu amenda, si cu 10.000 de lei la partid, m-am simtit umilit si terfelit si m-am dus la DNA”, a povestit Aurel Grindis in timpul procesului. (G.I.)

 

 

Leave a Reply