ANTIFRAUDA! Amenzi de aproape 4 milioane de lei si 174 de unitati comerciale inchise doar in prima saptamana de control! “Inspectorii antifrauda nu au dreptul sa faca perchezitii la angajati!”, atentioneaza oficialii DGAF

ANAF

Razboiul cu evazionistii declansat de Directia Generala Antifrauda Fiscala, comparat cu un adevarat “jihad” impotriva economiei subterane din Romania, a bagat spaima in comercianti.


In timp ce, doar in prima saptamana de control la sange, finantistii au aplicat 778 de amenzi de 3,8 milioane de lei, au confiscat marfuri si bani in valoare de 550.000 de lei si au inchis 174 de puncte de lucru din toata tara, firmele care vand case de marcat si-au sporit vanzarile cu peste 300%. Semn ca duritatea controalelor isi face efectul la nivelul negustorilor care nu erau obisnuiti cu emiterea de bonuri fiscale.

“Este important de stiut ca, la baza conceperii listei cu agentii economici ce urmează a fi controlati, s-au aflat atat sesizarile primite la Tel Verde, cat si analizele de risc efectuate de structurile de specialitate care utilizează un set de criterii de selectivitate riguroase”, a dezvaluit  presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Gelu Stefan Diaconu, modul de selectie a unitatilor comerciale care urmeaza sa fie controlate.

In ciuda acestei planificari disciplinate, inspectorii Antifrauda par intr-o continua miscare browniana, controland orice si oricand, in conditiile in care au asupra lor un ordin permanent de serviciu. Totusi, pentru a preintampina abuzurile sau verificarile pline de exces de zel, conducerea centrala a institutiei atrage atentia ca sunt interzise perchezitiile corporale, mai cu seama ca reprezentantul organizatiei patronale a hotelurilor si restaurantelor din Romania a reclamat ca ospatarii sunt pusi sa-si intoarca buzunarele pe dos.

“Inspectorii Antifraudei Fiscale nu pot să faca perchizitii corporale, o astfel de atributie nefiind prevazută de niciun act normativ. Prin urmare, administratorii si angajatii supusi controlului nu pot fi cautati in buzunare, genti sau alte obiecte personale. Abuzurile de acest fel ar trebui sesizate conducerii institutiei”, a avertizat purtatorul de cuvant al DGAF.

De asemenea, in opinia sa, cea mai recenta metoda practicata de comerciantii care au fost sanctionati cu inchiderea si sigilarea unitatii, respectiv infiintarea unei firme noi, nu este nelegala.”Atata timp cat este legal, sunt liberi să faca ce vor, pe noi nu ne deranjează cu nimic si nu asta ne intereseaza. Daca dansii considera ca pentru cele 30 de zile de suspendare merita atata bataie de cap si alergatura, si o fac legal, repet, este alegerea dumnealor”, a declarat Alexandru Cristea pentru o publicatie din Sibiu. De altfel, aceasta masura de compromis, folosita de comerciantii cu activitatea firmei suspendata, s-a intins rapid la nivelul intregii tari, fiind una dintre putinele solutii de reveni rapid in piata. (G.I.)

 

2 thoughts on “ANTIFRAUDA! Amenzi de aproape 4 milioane de lei si 174 de unitati comerciale inchise doar in prima saptamana de control! “Inspectorii antifrauda nu au dreptul sa faca perchezitii la angajati!”, atentioneaza oficialii DGAF

  1. Felicitari! Inceputul arata bine…dar mai aveti mult, foarte mult de munca….eu sincer de la 1 martie si pana acum am primit bon fiscal doar de la o frizerie…in rest majoritatea cafenelelor de cartie si buticuri nu dau bon fiscal…nici macar nu au afisat anuntul ca sunt obligati….verificati va rog zona Bucovina, Mahala, C. Lipovei si Aradului…e plin de hoti de TVA…Eu nui plang fiindca nici pe mine nu ma plans nimeni cand am dat faliment din cauza ca eram cinstit…mai mult acesti hoti de TVA iti radeau in fata! Mergeti in piata DeGroos sa vedeti cum va sfideaza din limuzinele luxoase hotii de TVA ..sunt in stare sa te ia si la bataie daca ceri bon fiscal

  2. Ca sa stii si tu…. esti obligat sa ceri bonul fiscal, bai fraierica ce esti tu :)) Asa ca nu te plange ca nu primesti, daca nici tu nu iei atitudine 🙂

Leave a Reply