SERVO PER AMIKECO! O maestra in arte martiele originara din Banat antreneaza trupele politiei din landul Saarland, Germania! Este membru IPA si a insotit la Timisoara o delegatie a politiei germane!

maria_IPA_karate

O delegatie a politistilor de frontiera germani, membri IPA, a fost prezenta zilele trecute la Timisoara, pentru a pune bazele semnarii unui tratat de infratire cu colegii lor de la IPA Regiune 8 Timis.


Din grupul politistilor germani a facut parte, spre mandria gazdelor, si o romanca, originara din Banat, membra a Politiei Interne si a IPA Sectia Germana, care a asigurat rolul de interpret. Maria Nauhauser s-a nascut la Leucusesti, Faget, are 48 de ani, si s-a stabilit in Germania imediat dupa Revolutie.

A cochetat cu artele martiale inca din tinerete, astfel ca in prezent are centura neagra cu 1 Dan la Karate, stil Shotokan, motiv pentru care a acceptat oferta de a tine cursuri de lupta corp la corp pentru trupele politiei din Saarland.

Marcu_IPA

„Functia mea de baza nu este cea de antrenor de karate, insa cursurile le tin regulat si-i accept cu placere si pe domnii politisti. Functia mea este de traducator autorizat pentru diferite institutii ale statului german, ca Procuratura, Politie Interna, Criminalistica, Consiliul Judetean, Ministerul de Integrare si, mai recent, de un an, la International Police Association (IPA). Aici am avut ocazia sa iau parte la Conferinta Mondiala organizata de IPA Sectia Germana, unde i-am cunoscut si pe reprezentantii IPA Romania. Cine sunt eu? O femeie cu experienta de viata frumoasa, dar si urata! O femeie care a fost fericita, dar si nefericita. O femeie care in viata am si cazut, dar am stiut sa ma ridic. Am cunoscut si gustul amar al esecurilor si al dezamagiriloe aici, in strainatate, dar si oameni cu suflet bun, care au fost alaturi de mine”, s-a descris in cateva cuvinte banateanca Maria Naushauser, care a renuntat la cetatenia romana in anul 2000.

Revenind la delagatia politistilor germani, din care au facut parte si Hauke Bremer, seful politiei de frontiera din Saarland, si Christian Schmidt, presedintele IPA Saarland, acestia au avut ca parteneri de discutii pe reprezentantii IPA Regiune 8 Timis, coordonati in teren de presedintele organizatiei, agent-sef principal de politie Viorel Marcu, adjunct sef de tura la Aeroportul International „Traian Vuia” Timisoara.

„Suntem prima Regiune IPA din Romania care se va infrati cu o organizatie din IPA, Sectia Germania, iar aceasta vizita nu a facut decat sa puna bazele semnarii viitorului tratat. Oaspetii nostri, care au venit pentru prima data in tara noastra, au fost extrem de incantati de ceea ce au vazut in Timisoara si Oradea, pentru ca s-au intalnit si cu colegii din Bihor, si au plecat fara ideile preconcepute avute inainte de vizita in Romania. In viitorul apropiat le vom intoarce vizita si speram ca acolo vom semna si tratatul de infratire”, ne-a declarat Viorel Marcu. (G.I.)

Leave a Reply