INCIDENT LA „IMPINGE TAVA”! Cel mai cunoscut avocat al lumii interlope din Timisoara a fost la un pas sa provoace inchiderea complexului gastronomic de la ultimul etaj al magazinului Bega!

carin2

Complexul gastronomic situat la ultimul etaj al magazinului Bega, cladire detinuta de celebrii frati Marius si Emis Cristescu, a fos la un pas sa se inchida, luni, la pranz, in prima zi din Saptamana Patimilor, dupa ce unul dintre clientii obisnuiti ai casei au provocat un incident care a atras atentia intregii asistente, dar si a bodyguarzilor aflati cu treaba prin sala de mese a food-court-ului.


Micul scandal a fost cu atat mai surprinzator, cu cat personajul care a atras atentia asupra sa este un respectabil avocat al lumii interlope, care a scos din arest zeci de sportivi aflati, desigur, in „legitima aparare”, dar si  persoane fizice autorizate sa desfasoare operatiuni de import tigarete peste fasia verde.

„Ma aflam la masa, cand un domn avocat s-a apropiat de mine, aproape ca mi-a smuls mana pentru a ma saluta, apoi zgomotos si plin de sine mi-a propus sa facem o alianta impotriva ziarului Impact Press, care, in opinia sa, pana in prezent, a deranjat foarte multa lume! L-am rugat sa nu mai fie agitat, sa vorbeasca mai incet, ca suntem intr-un loc public, unde lumea serveste masa de pranz, si sa-mi spuna despre ce este vorba. Mi-a spus, surescitat, ca Impact Press este deranjant si ca ar trebui sa ne unim fortele pentru a-l tine departe de Palatul Dicasterial”, ne-a sesizat unul dintre clientii care au fost abordati, intempestiv, de catre personajul in discutie.

Desi nu ne-am aflat la fata locului, am dedus – dupa portretul robot „desenat” de catre magistratul deranjata de la masa – ca este vorba despre celebrul avocat Carin Antonescu, din Baroul Timis, cu mare succes la anumite instante de la Curtea de Apel Timisoara, care, in prezent, apara interesele unul milionar austriac interesat sa-si adjudece cat mai multe campuri cu panouri fotovoltaice din Timis.

Totusi, in ciuda devotamentului cu care-si apara clientii, in ultimii ani a avut cateva esecuri majore, cum a fost condamnarea clientului sau din dosarul gruparii Torj, Sorin Nicolae Flucsa, la 16 ani de inchisoare, sau „scaparea” dupa gratii, pentru 10 ani, a omului de afaceri Cristinel Uscatu, acuzat de evaziune fiscala la tranzactiile de cereale.

Pornind de la asemenea prestatii in reprezentarea unor clienti, inclinam sa credem ca distinsul avocat cauta aliati in campania de izolare a presei fata de Palatul de Justitie, pentru a nu-i mai fi mediatizate solutiile dezastruoase obtinute in unele dosare, dorind sa-si mentina cota ridicata in randul tot mai putinilor membri ai Baroului Timis care accepta angajamente din partea celor mai violenti membri ai lumii interlope.

Desi am intentionat sa obtinem si punctul de vedere al avocatului acuzat ca a facut scandal intr-un loc public, acesta s-a ferit sa comenteze incidentul, spunand doar ca apara anumiti indivizi violenti din lumea interlopa, dar ca acestia nu-i sunt prieteni, ci doar simpli clienti… (V.E.)

9 thoughts on “INCIDENT LA „IMPINGE TAVA”! Cel mai cunoscut avocat al lumii interlope din Timisoara a fost la un pas sa provoace inchiderea complexului gastronomic de la ultimul etaj al magazinului Bega!

  1. Care e incidentul? Din lecturarea articolului reiese doar că un magistrat s-a simțit deranjat de faptul că a fost abordat de domnul avocat… sau poate l-a deranjat tema propusă pentru discuție. Eu sunt curioasă să știu cum se numește magistratul. Ar fi bine să dezvăluiți și numele dumnealui… poate așa aflăm și noi de unde știe presa soluțiile din unele dosare mai repede decât avocații.

  2. cand 50 de oameni care servesc masa sunt deranjati de un dement, care zbiara intr-un spatiu public, mi se pare ca-i incident!!! sau trebuie sa puna o bomba si doar atunci era deranjant pentru ceilalti 🙂

  3. o sa-l caute udrea, fratii stoiti, cipi tiganu, flucsa, fratii gazibara, fratii olteanu, safta, fratii baluta, oita, boncu, calafeteanu, zmeu, tarzan, valer, miky boxeru si alti intelectuali ai strazii sa-l intrebe ce are cu avocatu lor 🙂

  4. Carin nu se poate numi avocat ii tradator asa a vrut sal faca si pe flux bravo ca teai dat seama ca el facea relele pus de mafioti din oras

Leave a Reply