TIGARI DE CONTRABANDA! Politistii au confiscat marfa de aproape un milion de dolari, dar au descoperit si 32 de depozite clandestine si 14 instalatii de fabricat tigari! In doar o luna si jumatate!

tigari_impact

Un comunicat de presa al Politiei Romane informeaza ca institutia a actionat, in sistem integrat, la nivel national, pentru descoperirea activitatilor ilicite din domeniul contrabandei cu tigari. In urma activitatilor desfasurate, politistii au constatat peste 1.600 de infractiuni, au aplicat peste 20.000 de sanctiuni contraventionale si au ridicat aproape 7.500.000 de tigarete, precum si dispozitive artizanale de confectionat tigarete,.


“In perioada 16 februarie – 5 aprilie a.c., din dispozitia sefului Politiei Romane, chestor general de politie Petre Toba, au fost organizate mai multe actiuni preventiv – reactive, in sistem integrat, la nivel national, pentru combaterea contrabandei cu tigari și pentru identificarea si tragerea la raspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor catre bugetul de stat prin desfasurarea de operatiuni comerciale cu incalcarea legislatiei”, scrie sursa citata.

Astfel, au fost organizate 5.200 de actiuni, in cadrul carora politistii au verificat 9.952 de societati comerciale, au instituit 4.287 de filtre si au efectuat 783 de perchezitii, in urma carora au identificat 32 de depozite clandestine si 14 instalatii pentru fabricarea tigaretelor.

Politistii au constatat 1.610 infractiuni, dintre care 1.019 in flagrant delict, au aplicat 20.079 de sanctiuni contraventionale, in valoare totalade 6.224.386 de lei si au confiscat bunuri in valoare de 3.287.786 de lei. Dintre infractiunile constatate, 1.116 au fost de contrabanda, 71 de evaziune fiscalasi 157 prevazute de Codul Fiscal.

Au fost inregistrate 1.103 dosare penale, in cadrul carora sunt cercetate 1.573 de persoane, dintre care 142 au fost retinute, 39 au fost arestate preventiv, iar fatade 105 persoane au fost dispuse alte masuri preventive.

Politiștii au confiscat 7.426.221 de tigarete si 1.286 de kg de tutun. De asemenea, au fost indisponibilizate 66 mijloace de transport folosite la transporturile ilicite de tigari. (V.E.)

Leave a Reply