DOSARUL STRUTUL! Procurorii DNA au extins urmarirea penala fata de fostul judecator al Curtii Constitutionale, Toni Grebla! Acesta este acuzat ca, in calitate de senator, a primit foloase necuvenite de 100.000 de euro!

toni_grebla_dna_

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie au dispus extinderea urmaririi penale si efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de Toni Grebla, senator in Parlamentul Romaniei si judecator la Curtea Constitutionala, la data faptelor, sub aspectul savarsirii infractiunilor de trafic de influenta, in forma continuata, si fals in declaratii, tot in forma continuata.


Alaturi de Toni Grebla, in acest dosar, mai sunt cercetati Mihai Prundianu, fost administrator al unei societati comerciale, acuzat de cumparare de influenta, in forma continuata, si Gheorghe Grecu, care este tras la raspundere penala pentru spalare de bani si complicitate la efectuarea de operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functia, in scopul obtinerii pentru sine si pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. In ordonanta de efectuare a urmaririi penale se arata ca, in cauza, exista date si indicii din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada 2008 – 2012 (cu ocazia campaniilor electorale din 2008 si 2012), Toni Grebla, aflat in exercitarea functiei de senator in Parlamentul Romaniei, a primit foloase electorale necuvenite in cuantum total de 100.000 euro (cate 50.000 de euro per campanie) de la Bircina Ion. Concret, aceste foloase au fost primite de Toni Grebla in schimbul promisiunii de a interveni si determina diferiti functionari publici din cadrul companiilor si societatilor nationale, respectiv autoritati publice centrale si locale, sa indeplineasca si sa urgenteze realizarea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu in folosul firmelor controlate de Bircina Ion, cu interese in domenii de activitate diverse (energie, constructii, transport, fier vechi s.a.),

In perioada 2009 – 2015, inculpatul Toni Grebla, in calitate de senator (in perioada 2008 – 2013) si ulterior judecator de Curte Constitutionala (in perioada decembrie 2013 – 2015), a pretins si primit, direct si indirect, de la suspectul Prundianu Mihai mai multe foloase necuvenite, in cuantum total de 481.276,42 lei, din care:

– 360.269,42 lei reprezentand investitii in curs consemnate in lista activelor unei societati comerciale (un tractor cu remorca si marfa aflata in custodie, respectiv contravaloarea a 80 bucati struti, materiale de tip tamplarie PVC si alte materiale de constructie pentru reabilitarea cladirilor unei ferme din judetul Gorj) si

– 121.007 lei reprezentand cheltuielile salariale pentru un numar de sase angajati in perioada 2011 – 2015, evidentiate in contabilitatea Asociatiei Camera de Comert si Industrie Romania – Japonia (care lucrau in realitate la ferma respectiva).

Și de aceasta data, foloasele respective au fost primite de Toni Grebla, in schimbul promisiunii acestuia de a interveni si determina diferiti functionari publici din cadrul companiilor si societatilor nationale, respectiv autoritati publice centrale si locale, sa indeplineasca si sa urgenteze realizarea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu, in folosul firmelor controlate de omul de afaceri, cu interese in domeniul energiei.

In perioada 2009-2015, Toni Grebla, in functiile de senator, respectiv judecator la Curtea Constitutionala, a omis sa precizeze in declaratiile de avere, intocmite in perioada 2008 – 2015, dobandirea de la o ruda, printr-un contract de donatie, a unui teren in suprafata de 10.000 mp, situat in judetul Gorj.

In perioada 2010 – 2015, cunoscand realitatea surselor de finantare si realitatea proprietarilor fermei respective, suspectul Grecu Gheorghe cu intentie, a inlesnit si l-a ajutat pe inculpatul Toni Grebla la savarsirea infractiunii de efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia in scopul obtinerii pentru sine si pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, in sensul asumarii, in mod nereal, a calitatii de proprietar al exploatatiei agricole.

Concret, suspectul Grecu Gheorghe a ascuns si a disimulat adevarata natura a provenientei si proprietatii bunurilor si drepturilor asupra acestora, cunoscand ca provin din savarsirea unei infractiuni, jucand rolul interpusului, ca paravan al afacerilor derulate de Toni Grebla, in urmatoarele modalitati:

– a acceptat transferul proprietatii exploatatiei agricole pe numele sau, in calitate de persoana fizica autorizata, in conditiile in care, in aceeasi perioada, aparea ca salariat al Asociatiei Camera de Comert si Industrie Romania – Japonia,
– a avut cunostinta de existenta unei conventii comerciale verbale, intre Toni Grebla si Prundianu Mihai, privind punerea in comun de bani, mijloace si munca pentru realizarea unei exploatatii agricole de crestere si valorificare a strutilor,
– a acceptat ca fluxurile financiare ulterioare sa-l prezinte ca beneficiar final, cum este cazul obtinerii de subventii de la APIA, in cuantum total de 37.193 lei, pentru anii 2010-2014,
– a incheiat contracte comerciale cunoscand faptul ca beneficiarul legal al acestora era alta persoana.

Aceste actiuni ale suspectului Grecu Gheorghe au avut drept scop atat mascarea existentei situatiei de incompatibilitate in care se afla senatorul / judecatorul Toni Grebla, cat si facilitatea obtinerii, de catre acesta din urma, a foloaselor necuvenite provenind din administrarea fermei respective, in cuantum total de 518.469,42 lei, din care 481.276,42 lei, reprezentand contravaloarea investitiilor in curs si a cheltuielilor salariale si 37.193 lei, cu titlu de subventii obtinute de la APIA, in perioada 2010 – 2014.

In perioada respectiva, suspectul Grecu Gheorghe a obtinut ca folos propriu, din activitatea prestata, contravaloarea veniturilor salariale, in cuantum total de 34.335 lei. (V.E.)

 

Leave a Reply