BREAKING NEWS! Moţiunea de cenzura impotriva Guvernului Tudose, initiata de PNL, a fost respinsa, dupa ce a adunat doar 159 de voturi “pentru”, mult sub minimul de 233    Politistii locali au prins patru tineri care fumau canabis intr-o masina parcata pe strada Campului, in zona Uzinei de apa    Concursul pentru functia de manager la Spitalul Judetean Timisoara s-a anulat, dr. Marius Craina prelungindu-si mandatul    Pensiunea Rafa, din Dudestii Noi, distrusa aproape in totalitate de un incendiu violent ale carui cauze inca nu se cunosc    Prezentari de roboti si alte dispozitive, in zilele de 23 si 24 noiembrie, in holul Facultatii de Electrotehnica din Timisoara    Tribunalul Cluj a decis eliberarea conditionata din inchisoare a fostului ministru al Tineretului din timpul guvernarii PD-L, Monica Iacob Ridzi

AVERILE “BARONILOR” DE TIMIS! Presedintele CJ Timis, Titu Bojin, face bani din vanzarea de animale, primarul Nicolae Robu se lauda cu conturile de pe Facebook, in timp ce prefectul Eugen Dogariu “raporteaza” o datorie la banci de aproape 100.000 de euro

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestEmail this to someoneBuffer this pageShare on TumblrShare on Yummly

averi_timis_impact

Cei ce ne conduc destinele la nivel local sunt nevoiti, an de an, pe 15 iunie, sa isi faca publice averile. Uneori apar diferente mari intre precedentele si actualele. Uneori apar diferente mari intre ce declara si ce au, de fapt. Aici ar trebui sa intervina Agentia Nationala pentru Integritate, ba chiar si Directia Nationala Anticoruptie, in multe cazuri. Romania Curata a numarat banii, casele si firmele celor care, teoretic, muncesc pentru ca alegatorii sa o duca mai bine. Dar, in timp ce in buzunarele cetatenilor de rand nu se vede o schimbare in bine, edilii si functionarii prospera.

Revenit de la DNA, Titu Bojin s-a reprofilat pe vanzarea de dobitoace

Titu Bojin, presedintele CJ Timis, baron local extrem de influent la nivel local, cu firme si multiple combinatii cu statul, dupace a fost bulversat in activitatile sale lucrative de catre DNA, s-a reprofilat pe vanzarea de animale. In ultima sa declaratie de avere, aflam ca in ultimul an de zile, Titu Bojin a vandut animale in valoare de 49.000 lei.

bojin

De altfel e interesant ca in anul 2013 Titu Bojin n-a vandut dobitoace, dar nici nu a trecut in declaratia de avere ca ar fi avut vreunele. Sa nu credeti ca, daca domnul Bojin e domn de oras, el nu are habar ce-i agricultura. El ca background a pornit de pe jobul de masinist in domeniul imbunatatirilor funciare, conform propriul CV. Restul averii sefului CJ Timis n-a suferit modificari spectaculoase, familia sa avand casa si teren in Remetea Mare si fiind actionara in doua firme pe fata, dar a mai existat si o a treia firma despre care presa a scris ca au avurt relatii privilegiate cu statul, prin conturile careia s-au rulat sume stratosferice, conform Mediafax, care a precizat ca unul dintre cele mai mari proiecte de investiţii derulat de Direcţia Apelor Banat in mandatul lui Bojin a fost “Consolidare şi reprofilare rau Timiş pe sectorul Lugoj – frontiera Serbia”, in valoare de peste 153,4 milioane de lei, printre contractori numarandu-se si Remodet TMB SRL, firma ce a lucrat si la proiectul “Regularizarea raului Bistra pe sectorul Oţelu Roşu – Iaz”. La fel si Temadi TMB, in care acţionari au fost soţia si fiul sau, a amenajat doua acumulari de apa in localitaţile Dumbraviţa şi Ianova. Fiindca viata de veghetor peste dobitoace e grea, familia Bojin nu detine in proprietate nici un autoturism personal, desi locuieste la tara. Nu este clar cu ce se deplaseaza la serviciu Titu Bojin. Anul 2014, unul de limitari financiare severe, l-a determinat pe Titu Bojin sa treaca in declaratia de avere ca ar fi contractat un imprumut pe 10 ani de la fiul sau, Constantin Emilian Bojin in valoare de 38.025 euro. Cel mai trist e ca criza financiara a dat navala si in familia Bojin. Daca analizam indicatorul bijuterii acumulate, in suma de 7.000 euro, acesta nu s-a modificat din 2013 pana in 2014, ceea ce indica in mod limpede o diminuare a puterii de cumparare a lui Titu Bojin. Sau o fi ajuns la varsta la care romantismul se manifesta altfel decat material.

Primarul Nicolae Robu are buzunarele goale, dar investeste in afacerea viitorului: Facebook

robu

Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, e un salariat de invidiat, dar cu venituri in usoara scadere. Totodata, Nicolae Robu nu detine afaceri. Aproape toti banii pe care si-i castiga sunt de la stat, sursa principala de venit nu este Primaria, ci Universitatea PolitehnicaTimisoara, al carei rector a fost si unde e cadru universitar si membru al unor echipe de cercetare, finantate prin granturi. Robu a incasat in 2014 suma de 152.266 lei, in scadere cu 10.000 lei fata de 162.764 lei, cat a luat in 2013. Si ca primar i-a mers nitel mai prost, incasand in 2014 suma de 67.796 lei, comparativ cu 70.849 in 2013. In schimb, si-a compensat partial pierderea prin suma de 1.675 lei primita de la Asociatia Oamenilor de Stiinta, al carei membru de onoare este. Robu n-a fost in stare sa-si gestioneze bine nici veniturile extrasalariale, obtinand din dobanzi doar 1.197 lei, fatade 6.167 cat castigase in urmacu un an.

Elena Robu, sotia edilului, desi e dascalita pensionara, spre deosebire de barbatul ei care aduce mai putini bani in casa, a reusit performanta de a genera venituri in crestere, de la 18.265 lei pensie in 2013, la 22.932 lei pensie in 2014, carora li se adauga dobanda bancara castigata de sotie, in valoare de 183 lei si diferentele salariale primite de la stat, in sumade 9.948 lei.

Se pare, insa, ca Nicolae Robu e de 7 ori mai bun agent imobiliar decat nevasta sa, in 2013 el obtinand 6.167 lei din inchirierea unui apartament, pe cand in 2014, cand sotia sa a preluat aceasta sarcina, a obtinut din inchirierea apartamentului doar 806 lei.

La capitolul imobile (2 apartamente si un teren intr-un cartier bun al Timisoarei), averea lui Robu a ramas constanta, iar cele doua masini, un Cielo din 2003 si un Renault din 2001, sunt acum mai vechi cu un an, calificandu-se fara probleme pentru prima de casare.

Din pacate, se pare ca veniturile nu i-au fost suficiente lui Nicolae Robu in 2014, fiind fortat sa inchida un depozit bancar, din care a scos 21.442 lei, banii pusi deoparte scazand de la 60.716 la 38.336 lei. In rest, banii din toate conturile conturi au ramas cam aceeasi, cu variatii de aproximativ 1.000 lei.

Per total, desi capul familiei a castigat mai putin, veniturile familiei Robu au crescut in 2014 comparativ cu anul precedent (266.751 lei fatade 261.159 lei).

Intr-un interviu pentru Romania Curata, Nicolae Robu declara referitor la lichidarea unuia din depozitele sale bancare: “Sunt sarac in conturi, dar bogat in conturi de facebook”.

 Prefectul de Timis, Eugen Dogariu, venituri injumatatite

dogariu

Dogariu are o locuinta in Timisoara, o parcela de casa in judetul Timis, un VW Golf luat in 2007, intocmai ca in anul precedent. Prefectul de Timis are depozite in banci de 42.370 lei, in scadere fata de 45.200 lei, cat avea in urma cu un an. Are, in schimb, datorii la banci in suma de 398.000 lei, el reconvertindu-si moneda de creditare din CHF in lei. Anul trecut, el avea o datorie la banci de 33.000 lei si alta de 92.800  CHF. Veniturile familiei Dogariu au fost in 2014 de 102.000 lei, comparativ cu 2013, cand au fost de 221.000 lei. Si el face parte din categoria celor care au ales lefuri mai mici, din dorinta de a sluji comunitatii. (Mara Ion)

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestEmail this to someoneBuffer this pageShare on TumblrShare on Yummly

2 Responses to AVERILE “BARONILOR” DE TIMIS! Presedintele CJ Timis, Titu Bojin, face bani din vanzarea de animale, primarul Nicolae Robu se lauda cu conturile de pe Facebook, in timp ce prefectul Eugen Dogariu “raporteaza” o datorie la banci de aproape 100.000 de euro

  1. Monta says:

    Masinist in domeniul imbunatatirilor funciare inseamna tractorist sau excavatorist ca nu este foarte clar?

  2. yxsman says:

    Robu a facut bani si din softuri pentru instalatii de echilibrat roti, omul asta se pricepe la toate, e bun de guvernator al Banatului. Hia ca-i misto- Robu are venituri mai putine, dar familia, adica el cu muierea bugetara in invatamant, e cu venituri mai mari. O mica borfasareala.

Leave a Reply

%d bloggers like this: