INCREDIBIL! Directorul Aeroportului International Timisoara si-a majorat salariul de unul singur cu aproape 300 la suta! Actul aditional la contractul individual de munca a fost semnat de angajatorul director general Daniel Idolu si de… angajatul consilier tehnic Daniel Idolu

Daniel Idolu2

Majorarea salariilor inaltilor si mai scunzilor demnitari a fost anticipata de directorul Aeroportului International Traian Vuia Timisoara, Daniel Idolu, inca de acum trei ani.


Mai exact, chiar in prima zi dupa revenirea la conducerea aeroportului, in iunie 2012, directorul Daniel Idolu a decis sa evalueze activitatea consilierului tehnic Daniel Idolu, iar concluzia acestei intempestive radiografii profesionale a fost foarte clara: se impune majorarea de urgenta a salariului.

Conform actului aditional nr. 4512/20.06.2012 la contractul individual de munca nr. 278/18.95.2012, cei doi, “de comun acord”, au hotarat cresterea salariului de la 2.500 de lei la 5.772 de lei, plus un spor de vechime de 25 la suta, plus alte sporuri, indemnizatii si adausuri-prime.

semnaturi_idolu

document_idolu

Paradoxal, aceasta negociere aberanta a salariului dintre angajator si angajat, adica de o persoana cu sine insasi, nu a fost descoperita de inspectorii Curtii de Conturi care au venit in control, in schimb acestia au depistat, cu vigilenta si maiestrie, hotarari ale AGA care nu fusesera comunicate niciodata angajatilor aeroportului.

 

In conditiile in care Daniel Idolu a trecut de preselectia pentru functia de director general, scoasa in aceste zile la concurs – alaturi de alte doua persoane, Ion Surdu si Ion Turcin – este de asteptat ca, la o a treia revenire la conducerea Aeroportului International Timisoara, fostul director sa incerce o renegociere a salariului cu viitorul director. Iar daca, din nou, si unul si celalalt se vor numi Daniel Idolu, cu siguranta nu vor exista niciun fel de probleme de intelegere reciproca… (Gh. Ilas)

11 thoughts on “INCREDIBIL! Directorul Aeroportului International Timisoara si-a majorat salariul de unul singur cu aproape 300 la suta! Actul aditional la contractul individual de munca a fost semnat de angajatorul director general Daniel Idolu si de… angajatul consilier tehnic Daniel Idolu

  1. Elena , cine esti ? Te maninca tare si vrei sa fi scarpinata? Poate plecati impreuna.

  2. Va spuneam zilele trecute ca Dan Idolu directorul aeroportului international Timisoara este sustinut in functie de PSD. Seful lui direct este acum PSD-istul Titu Bojin, presedintele Consiliului Judetean. Idolu este un domn cu o experienta desavarsita in conducerea aeroportului Timisoara inca din perioada in care ii dadea bani nasului sau de cununie Adrian Chebutiu. Acest Chebutiu a incasat cateva milioane de euro de la aeroport din diverse contracte, cum ar fi vanzarea unui echipament acustic pentru îndepărtarea păsărilor de pe pista sau vanzarea unui autobuz. Nasul directorului Idolu a mai vandut o autospeciala de incendii, diverse echipamente portuare, masini de dat zapada si tractoare pentru pentru trenul de bagaje. Firma prin care se luau banii se numeste SAERO SRL, o firma abonata la lucrari cu Statul peste tot in tara. Nasul directorului Idolu a realizat si diverse lucrari de constructii la aeroport. Adica aproape toate contractele banoase se duceau in conturile nasului Chebutiu. Acesta este un personaj influent in zona Banatului si Olteniei, el face parte din anturajul baronului local Sorin Frunzaverde, seful judetului Caras si al primarului de Resita, Marcel Vela. Ca relatia dintre finul Idolu si nasul Chebutiu sa fie evidenta cei doi si-au ridicat doua vile frumoase lipite una de alta intr-un cartier select din Timisoara. Intre timp insa, afaceristul Chebutiu a intrat putin la puscarie pentru implicarea in dosarul UCMR Resita alaturi de arabul evazionist Saaid Baklini.

    Directorul Dan Idolu a fost gasit de curtea de conturi ca a decontat la aeroport croaziere pe Sena la Paris, bilete de muzeu si meciuri din campionatul englez dar si ca a facut contracte cu saloane de masaj si asigurari pentru angajati. Idolu a mai platit milioane de euro pentru amenajarea spatiilor verzi, pentru servicii de protectia mediului si intretinere fantanilor in aeroport. Toate acestea sunt binecunoscute atat la ministerul Transporturilor cat si la Consiliul Judetean Timis.

    Evident, pentru acest CV impresionanat, Dan Idolu este sprijinit acum de PSD la conducerea aeroportului. Politicienii din Timisoara trebuie sa manance si ei o paine si de unde se poate manca mai bine decat de la Stat ?Astfel, firma familiei Bojin, tocmai presedinte consiliului judetean Timis, SC Lugomet SA, a incasat cateva zeci de mii de lei de la aeroport pentru lucrări de “revizie a unui pod rulant”. Bojin se afla in incompatibilitate clara, deoarece el este seful indirect al aeroportului Timisoara iar directorul Idolu primeste bugetul de la consiliul judetean. Cei doi insa nu au nicio apasare! Nici vicepresedintele CJ Timis, Calin Dobra, nu se lasa mai prejos. O anume doamna Monica Trusca este verisoara acestui Dobra si prin intermediul firmei Positive Solutions SRL a incasat si ea bani de la aeroportul Timisoara. Intre timp, verisoara a iesit din firma si s-a angajat la Stat. Presa locala a mai relatat ca directorul Idolu ar mai fi dat contracte si unor prieteni de vanatoare sau unor afaceristi apropiati de PSD. Cand banii s-au terminat la aeroport, directorul Idolu a luat credite de circa 2, 5 milioane de euro pentru a putea plati datoriile si diversele contracte dubioase. Exact 2, 5 milioane de euro este valoarea unui contract de marketing semnat intre aeroportul Timisoara si compania aeriana low cost Wizzair, prin care aeroportul a fost prejudiciat. Situatie anchetata acum de procurorii DNA.

    In episodul urmator o va prezint reteta de furat a politicienilor clujeni, tot de la aeroport. Aeroportul international Cluj a fost jefuit de circa 50 de milioane de euro in ultimii 4 ani sub atenta supraveghere a celui mai bun director de aerport din tara, pe nume David Ciceo. Atat de bun incat nu-l schimba nimeni din functie, la fel ca in cazul prietenului sau, directorul Idolu de la aeroportul Timisoara. Pentru ca politicienii au mancat din palmele lor. Noroc ca arestarile sunt la inceput, atat la Cluj cat si la Timisoara…

    Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/dosarul-zilei-episodul-104-metoda-capusa-si-falimentul_160151.html#ixzz3hJTcK6Xk

  3. Economia neagra, nefiscalizata, reprezinta in Romania circa 30 de miliarde de euro. Pe langa acesti bani negri care circula intr-o economie paralela se adauga furtul din bani publici, direct de la stat sau de la companiile publice. In Romania, jumatate din afacerile care se fac depind de contractele pe care Statul le ofera sub o forma sau alta. In aceste zile, daca faci afaceri cu bani publici poti sa traiesti daca nu te sufoci pe zi ce trece. De aceea, politicienii se lupta sa-si impuna la conducerea societatilor de stat, in ministere sau autoritati, oameni de paie. Acestia semneaza contracte catre firmele capusa ale partidelor. In final, Statul este furat iar companiile publice intra pe pierdere sau in faliment. Astazi o sa va prezint un caz revoltator de la Timisoara. Aici functioneaza cel de-al doilea aeroport international al tarii ca marime, o companie de stat aflata in subordinea Ministerului Transporturilor. Aeroportul International Traian Vuia are datorii la bugetul statului de circa 1 milion de dolari si peste 2, 5 milioane de euro credite la banci. Plus alte milioane de euro, obligatii catre furnizori.

    Aeroportul a fost adus practic in fata falimentului, dupa ce conducerea a semnat ani la randul o serie intreaga de contracte dubioase, cercetate acum de procurorii DNA. Asta desi, in mod normal, aeroportul Timisoara ar fi trebuit sa fie o afacere de succes, datorita pozitiei sale de principala poarta de intrare din Vestul tarii. In 2012, la conducerea aeroportului a fost (re)instalat Dan Idolu, protejatul PSD. Acest Idolu mai fusese sef al aeroportului in timpul guvernarii Nastase si Tariceanu. Seful aeroportului Timisoara fusese demis in 2009, tocmai pentru scandalurile legate de contractele dubioase pe care le-a dat nasului sau, un om de afaceri din Caras Severin. Cum ar veni, Idolu s-a intors ca si lupul paznic la oi. De fapt, peste tot in ministere si agentiile de stat, in ultimii doi ani, au fost readuse o serie de personaje acuzate sau cercetate pentru ilegalitati. Acest Idolu rezista la conducerea aeroportului Timisoara pentru ca are proptele politice grele. Asta desi corpul de control al ministerului Transporturilor a descoperit ca la aeroport s-au inchiriat, de exemplu, doua masini de interventie cu 600 de mii de euro pe timp de 3 ani. Cu acesti bani, puteau fi de fapt cumparate aceste masini de interventie. Ministerul il mai acuza pe Idolu ca a umflat contractul de întretinere a spatiilor verzi de la aeroport, ca dat bani fara licitatie pentru furnizarea tichetelor magnetice de parcare dar si ca a semnat contracte dubioase pentru servicii medicale pentru pasageri si angajatii aeroportului. Cel mai tare contract “inventat” este cel de servicii si consultanta pentru afaceri si management. Cu alte cuvinte, directorul aeroportului Timisoara a platit o firma care sa faca management, adica sa lucreze in locul lui!!! O chestie halucinanta! Chiar si asa, cu aceste contracte ciudate, aeroportul Timisoara ar fi putut evita dezastrul financiar. Printre politicieni exista o vorba: cel mai bine este sa mulgi vaca nu sa tai vaca! Adica sa furi putin si inteligent si in mod regulat!

    La Timisoara vaca a fost taiata insa in 2008! Atunci, directorul Daniel Idolu a semnat un contract cu operatorul aerian Wizz Air.

    Contractul prevedea ca aeroportul sa plateasca, atentie, o taxa de marketing companiei Wizz Air. Adica, din ani publici, Wizz Air primea un ajutor de la statul roman. Taxa ajunsese la un moment dat la valoarea de 2, 5 milioane de euro. Mecanismul era urmatorul: Wizz Air avea de platit taxe de exploatare catre aeroportul Timisoara de 19 milioane de lei. Aeroportul a compensat din acesti bani 12 milioane de lei, adica 3 sferturi din suma, circa 3 milioane de euro, sub forma unor reduceri si sub forma unui contract de marketing.

    Chipurile, compana Wizz Air facea publicitatea aeroportului din Timisoara in contul acestor sume imense. Prin acest contract, compania privata Wizz Air a devenit de fapt “proprietarul” neoficial al aeroportului Timisoara. Wizz Air s-a extins apoi in aproape tot aeroportul in dauna companiei de stat Tarom, care a fost scoasa practic de pe piata la Timisoara. Aeroportul a fost astfel capusat la sange si se afla acum in buza falimentului. Toate aceste contracte dintre Wizz air si aeroport au fost denuntate de agentia pentru reglementare a achizitiilor publice. Exista plangeri penale, rapoarte de control ale Garzii Financiare si de la ministerul Transporturilor. Ca in Caragiale, toate par a fi pierdute prin dulapurile procurorilor de la Timisoara. Care procurori, stau inca sa se gandeasca daca sa-i supere sau nu pe jupanii politici, care il protejeaza pe seful aeroportului.

    Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/dosarul-zilei-episodul-94-afaceriel-de-pe-aeroportul-timisoara_156762.html#ixzz3hJTuA3eK

  4. De-a lungul carierei sale profesionale, deloc scurtă dar cu intermitențe, Dan Idolu a fost mereu călcat de controale, atât din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș și a Curții de Conturi cât și din partea corpului de control al Ministerului Transporturilor. Chiar dacă fiecare verificare a social-democratului bănățean, ajuns între timp consilier local al municipiului Timișoara, s-a lăsat cu file întregi de nereguli, multe dintre ele din sfera penalului, ba chiar cu indici de ”suspiciuni de corupție”, în stil characteristic si pur bărbătesc, Idolu a negat orice fel de probleme sau situații delicate. Ba mai mult, urla ca din gură de șarpe că e nevinovat, că, de fapt, lumea nu înțelege cu ce se mănâncă aviația civilă sau ca organele de control ale statului român, cele care l-au verificat, sunt…neprofesioniste. Adică, amatori! Și, ca să tragă de timp, a contestat fiecare document de control în parte, chiar dacă până acum, cel puțin din ce avem noi la cunoștință, nu a câștigat nicio lupta, dar mai un război. Ba din contra, zilele trecute, Aeroportul Timișoara, sub bagheta magică a managerului Dan Idolu, a mai pierdut un proces, de această dată cu Ministerul Transporturilor, instituție care, în primăvara lui 2013, în mandatul de ministru al lui Relu Fenechiu, îl verificase la sânge. Mai mult, după încheierea controlului, Ministerul Transporturilor a sesizat DNA, tocmai pentru că, în parohia pesedistului Idolu, au avut loc o serie de feneomene paranormale de natură economică, administrativă și organizatorică.
    Controlul pe Aeroportul Timișoara a început în aprilie 2013, când ministru era Relu Fenechiu, și a fost finalizat în mandatul Ramonei Mănescu. Verificările au scos la iveală mai multe nereguli, recte o serie de lucrări și contracte despre care reprezentanții Ministerului Transporturilor au susținut, încă din prima clipă, că au fost încălcate cu încălcarea legii. Acesta este și motivul pentru care, la finalizarea controlului s-a întocmit un raport prin care s-au dispus o serie de măsuri. „Pentru deficiențele de natură economică, administrativă și organizatorică, prin capitolul “Măsuri” al Raportului, s-a dispus membrilor Consiliului de Administrație și conducerii executive a AIT să ia anumite măsuri de remediere. Pentru aspectele care constituie indicii relativ la șăvârșirea unor infracțiuni, s-au sesizat organele abilitate ale statului“. În plus, Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a dispus și o serie de măsuri de intrare în legalitate, dar și „sesizarea organelor abilitate ale statului pentru neregulile asupra cărora există indicii că ar fi fost săvârșite cu încălcarea legii penale”. Imediat după concluziile cercetărilor, directorul Aeroportului, Dan Idolu, a susținut că ”acuzele Ministerului Transporturilor sunt nereale, raportul de control fiind întocmit cu lipsă de professionalism”. Chiar dacă, la aceleași concluzii, un an mai târziu, au ajuns și raportorii Curții de Conturi Timiș!!!

    Doar că să tragă de timp și ca să nu-l arate lumea cu degetul, în mod evident și să nu-și piardă ciolanul de la AIT, pesedistul Dan Idolu a contestat în instanță raportul Ministerului Transporturilor, considerând că „multe din aspectele sesizate sunt neconforme cu realitatea”. Cu ocazia procesului pe fond care s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara, magistrații de aici au respins cererea Aeroportului Timișoara, adică anularea a raportului de control, considerând-o inadmisibilă, magistrații arătând că raportul nu este un act care poate fi constestat în instanța de Contencios Administrativ. Concret judecătorii Curții de Apel au arătat că raportul Corpului de Control al Ministerului nu este un act „unilateral cu caracater individual sau normativ emis de autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării legii ori a organizării în concret a legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În plus, magistrații timișoreni au punctat că „soluția se impune cu puterea evidenței și prin raportare la constatările din raport legate de săvârșirea unor infracțiuni de către personalul reclamantei și care ar putea atrage declanșarea urmăririi penale față de aceasta, pentru că instanța de contencios administrativ nu este abilitată legal să cenzurere asemenea aspecte, competența revenind exlcusiv organelor de urmărire penală”. Sentința Curții de Apel Timișoara a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă, unde dosarul a fost înregistrat pe 8 decembrie 2014, nefiind încă stabilit primul termen.

    În paralel, procurorii continuă ancheta penală deschisă în urma sesizării Corpului de Control al Ministerului Transporturilor. În fapt, asta a și urmărit Dan Idolu: blocarea raportului de control, care cuprinde o serie de aspecte penale, prin atacarea și anularea actului în sine, în Contencios Administrativ, doar-doar nu va ajunge în Penal.

  5. Elena esti amanta lui futu-ti mortii mati ?!? Ce e “de toata jena” la acest articol ?!? De toata jena e faptul ca fura prea putin sau ce anume……lumineaza-ne !

  6. E legal sa semneze un contract in felul asta? Curtea de conturi ce zice? ITM oare are vreo părere? Da cu acel control medical care arată clar ca are probleme medicale la creier? O si care mai sint.

  7. Soluția pentru nemernici(cine se regaseşte):- una bucată funie şi una bucată cracă, fără săpun…

  8. Sa interesat cineva cum sa făcut pista cu 10 milioane de euro cand ea de fapt a costat 850.000 euro? Cine a luat șpagă cea mare? Sârbu, Grindeanu, Cristesti , Idolu , simonis? Au împărțit frățește?

  9. daca simonis si-a construit in 3 ani doua vile, inseamna ca a luat si el ceva maruntis, nu?

Leave a Reply