SOTIA LUI FRUNZAVERDE, AUDIATA LA PARCHET! Doina Frunzaverde, rectorul Universitatii “Eftimie Murgu” din Resita, este audiata la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Justitie! Calitatea sa este de martor, in dosarul in care mai multi profesori sunt cercetati pentru ca ar fi luat mita de la studenti

doina_fr

Sotia presedintelui Consiliului Judetean Caras-Severin, Doina Frunzaverde, a fost citata sa se prezinte la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ), pentru a da declaratii in calitate de martor in dosarul in care mai multi profesori de la Universitatea “Eftimie Murgu” din Resita sunt cercetati pentru trafic de influenta, abuz in serviciu, luare de mita sau folosirea abuziva a functiei in scop sexual.


In acest dosar, anchetatorii au facut, in data de 9 iulie, 18 perchezitii la Universitatea “Eftimie Murgu” din Resita si la locuintele unor profesori de la aceasta unitate de invatamant superior, suspectati ca au primit intre 300 si 400 de euro de la studenti pentru promovarea unor examene.

“Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie fac cercetari intr-o cauza penala avand ca obiect savarsirea unor infractiuni de abuz in serviciu, fals intelectual, luare de mita si dare de mita savarsite de catre cadre didactice universitare si studenti, constand in conditionarea promovarii examenelor de primirea unor sume de bani, chiar si in conditiile in care studentii nu se prezentau la examen, precum si in tranzactionarea unor lucrari de licenta elaborate/sustinute in anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanti, cuprinse intre 300 si 400 de euro pe lucrare”, potrivit Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

In urma perchezitiilor, trei profesori si mai multi studenti de la Universitatea “Eftimie Murgu” din Resita, intre care si presedintele Senatului universitatii, Marian Mihaila, au fost audiati la Parchetul Tribunalului Caras-Severin.

Ulterior, conferentiarul universitar Florinel Ionel Frant a fost retinut pentru trafic de influenta in forma continuata si folosirea abuziva a functiei in scop sexual, in timp ce conferentiarul universitar Irina Oriol a fost retinut pentru trafic de influenta in forma continuata. Cei doi au fost apoi arestati preventiv.

Totodata, presedintele Senatului universitatii, Marian Mihaila, asistentul universitar Ruxana Ghita si lectorul universitar Mihai Visan sunt cercetati sub control judiciar, pentru luare de mita, trafic de influenta si abuz in serviciu in forma continuata.

La actiunea din 9 iulie a fost orgnaizat si un flagrant, asupra conferentiarului universitar Irina Oriol fiind gasita atunci suma de 300 de lei, dar si un parfum, in valoare de 194 de lei, care, potrivit anchetatorilor, reprezinta “bunuri oferite de investigatorul sub acoperire, pretinse anterior de inculpata pentru a-si trafica influenta pe langa un cadru didactic examinator, in vederea promovarii unui examen de restanta”.

Anchetatorii sustin ca Oriol a dictat subiectele pentru examenul ce urma sa fie sustinut a doua zi, punandu-i la dispozitie investigatorului inclusiv materiale de curs. (Vlad Enciu)

 

Leave a Reply