TABLOUL PENAL AL AVOCATURII! Un fost procuror din Timis condamnat pentru coruptie s-a “infiltrat” pe tabloul avocatilor definitivi din Baroul Mehedinti! Primirea in profesie a procurorului-infractor s-a facut cu sase zile inainte ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa pronunte sentinta de condamnare la inchisoare cu suspendare

Ciprian_Zamfirescu

Scandalul avocatilor incompatibili care a cuprins Baroul Bucuresti – dupa ce s-a aflat ca Alina Bica, fostul procuror sef al DIICOT, anchetata in mai multe dosare de coruptie, este avocat cu acte in regula si poate sa evolueze la bara -, pare sa se ramifice si in teritoriu.


Astfel, intr-o situatie similara se afla si fostul prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau Mare, judetul Timis, Calin Ciprian Zamfirescu, care practica avocatura in Baroul Mehedinti, chiar daca, in 2013, a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu suspendare pentru trafic de influenta.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, “in vara anului 2009, inculpatul Zamfirescu Ciprian Calin a acceptat promisiunea unei recompense banesti de la de la angajatul unei firme specializate in servicii de paza, in scopul de a intermedia incheierea unui contract de prestari servicii de paza intre o societate comerciala si firma de paza, prin traficarea influentei rezultate din relatiile de prietenie precum si din pozitia sa de prim-procuror. Ulterior incheierii acestui contract, in perioada aprilie-septembrie 2010, in baza acestei intelegeri, Zamfirescu Ciprian Calin a primit de la reprezentantul firmei de paza suma totala de 4500 euro, in transe lunare. La data de 8 septembrie 2010, inculpatul Zamfirescu Ciprian Calin a fost prins in flagrant delict in timp ce primea de la reprezentantul firmei de paza suma de 1.000 euro, transa aferenta lunii august”.

La data de 9 septembrie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat arestarea preventiva a inculpatului Zamfirescu Ciprian Calin pentru 29 de zile. La data de 14 septembrie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul de 9 judecatori, a dispus punerea in libertate a inculpatului si inlocuirea masurii preventive a arestarii cu cea a obligarii de a nu parasi tara. In iunie 2012, completul de 3 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie l-a condamnat pe procuror la 4 ani de inchisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de incercare de 7 ani, iar in 25 martie 2013 ICCJ, completul de 5 judecatori, i-a respins recursul ca nefondat.

Paradoxal, desi sentinta nr. 892 a ICCJ a fost pronuntata la data de 7 iunie 2012, fostul prim-procuror de la Sannicolau Mare a reusit sa se “infiltreze” pe tabloul avocatilor definitivi ai Baroului Mehedinti cu cateva zile mai devreme, respectiv la data de 1 iunie 2012. Cum a fost posibil ca un magistrat judecat pentru coruptie sa devina avocat, cu doar sase zile inainte de a fi condamnat la inchisoare, este o intrebare care-si poate afla raspunsul doar in listele secrete ale judecatorilor si procurorilor care sunt si avocati, dar suspendati din profesie, tinute sub cheie la fiecare barou din tara.

Legislatia care guverneaza profesia de avocat, Legea 51/1995, precum si Statutul avocatului spune despre calitatea de avocat ca inceteaza in cazul unei infractiuni sau fapte penale ce il face pe avocat “nedemn de functie”. Potrivit aceleiasi legi, (art. 14) “Este nedemn de a fi avocat: (…) a) cel condamnat definitiv prin hotarare judecatoreasca la pedeapsa cu inchisoare pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei”.

In anul 2014, conducerea Baroului Timis a luat decizia excluderii din profesie a avocatei Edith Lazar, condamnata la 4 ani de inchisoare intr-un dosar de coruptie. Din pacate, toate eforturile noastre de a afla si opinia decanului Baroului Mehedinti, Alexandru Rolea, despre controversata primire pe tabloul avocatilor din Mehedinti a fostului prim-procuror Calin Ciprian Zamfirescu au fost zadarnice.

Sa mai spunem ca Liliana Zamfirescu, sotia lui Calin Ciprian Zamfirescu, este procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, o perioada a fost delegata ca procuror la DNA Timisoara, iar in cursul procesului in care sotul sau a fost judecat pentru coruptie nu a ezitat sa intre in sala si sa-l apere… (Gh. Ilas)

 

 

2 thoughts on “TABLOUL PENAL AL AVOCATURII! Un fost procuror din Timis condamnat pentru coruptie s-a “infiltrat” pe tabloul avocatilor definitivi din Baroul Mehedinti! Primirea in profesie a procurorului-infractor s-a facut cu sase zile inainte ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa pronunte sentinta de condamnare la inchisoare cu suspendare

  1. Nu este corect ca asemenea avocati penali sa profeseze! Se incalca flagrant legea avocaturii!

  2. e cat se poate de clar ca acest Zamfirescu este protejat de sistem, chiar daca a fost sacrificat pe altarul coruptiei

Leave a Reply