SOCANT! Deputatul PNL Ioan Olteanu este convins ca Parlamentul este condus de catre procurori! “Stim cu totii care este cea care conduce astazi Parlamentul. Este DNA! Este incontestabil!”

oltean_IP

Fostul vicepresedinte al PNL, deputatul Ioan Olteanu, a socat opinia publica prin declaratiile facute in cadrul unui interviu oferit portalului luju.ro. Anchetat de procurorii DNA pentru o mita de 600.000 de euro, primita ca recompensa pentru o interventie la varful ANRP, fostul secretar general a PDL face dezvaluiri uluitoare, precum cele referitoare la infiintarea si consolidarea DNA sau la nevinovatia lui Adrian Nastase.


 “Fac parte sau sunt victima unui sistem pe care partidul din care am facut parte l-a construit si l-a consolidat. Si nu doar eu. Chiar altii, mai mari decat mine, sunt victime ale aceluiasi sistem pentru ca ei l-au creat. Recunosc, a fost un sistem in care nu am crezut, dar pe care l-am sustinut pentru ca era vointa partidului. Nenorocirea mare stiti care este? Ca cei care la vremea respectiva criticau cu vehementa si foarte serios si pertinent ceea ce faceam noi, sistemul pe care noi il cream si il consolidam, astazi sunt ei cei care il consolideaza mai abitir si il sustin”, spune Ioan Oltean, amintindu-si ca prima victima a sistemului, in plan politic, a fost Adrian Nastase..

“Prima victima majora in plan politic a fost Adrian Nastase, care, la vremea respectiva, am crezut, si cred si astazi, ca a fost nevinovat. Cum au fost si alte victime din Opozitia fata de Traian Basescu, in primul rand, nu fata de Partidul Democrat Liberal. In ultimul timp, majoritatea victimelor sunt din vechiul Partid Democrat Liberal, printre care ma numar si eu. Care sunt argumentele sau care este motivatia pentru care s-a intamplat acest lucru nu stiu. Cel putin pana in momentul acesta, niciuna dintre victimele actualului sistem nu a fost judecata si nu se afla in posesia unei hotarari judecatoresti pentru a vedea care este situatia. La prima vedere, din ceea ce a spus fiecare, rezulta clar ca nu erau probe evidente pentru tratarea lor in felul acesta, pentru ridicarea lor din plina strada, pentru incarcerarea lor sau pentru trimiterea lor in fata insantelor de judecata. Repet, nu am nicio explicatie pentru faptul ca suntem astazi principalii vinovati”

“Avem astazi un Parlament foarte slab, lipsit de personalitate, un Parlament care tot timpul a raspuns la comenzi, fie de la Cotroceni, fie de la Piata Victoriei, fie la comenzile unor lideri politici. Nu avem un Parlament care sa fie puternic, care sa reprezinte natiunea asa cum trebuie si care sa creeze un climat de democratie si de siguranta pentru cetateni. Avem un Parlament care astazi este condus de o alta institutie. Si stim cu totii care este cea care conduce astazi Parlamentul. Este DNA! Este incontestabil! Nu putem sa ascundem acest lucru. Ati vazut, nu exista nicio solicitare a Directiei Nationale Anticoruptie care in ultimul timp sa fi fost respinsa, decat numai din greseala”. (Vlad Enciu)

Leave a Reply