SENTINTA SOC! Fostul sef al Directiei de Patrimoniu din Primaria Timisoara, Nicusor Miut, trimis dupa gratii pentru 4 ani! Tribunalul Timis i-a condamnat pe toti inculpatii din Dosarul Heaven pentru complicitati penale cu fostul militian Dorin Epure

miut1-600x400

Sentinte grele pentru inculpatii din Dosarul Heaven pronuntate, astazi, de magistratii Tribunalului Timis, chiar daca in cauza au pledat cativa maestri ai Baroului Timis, printre care si fostii judecatori, actualmente avocati – Petre Petrisor si Arcadie Anastasescu.


La aproape patru ani de la trimiterea in judecata, fostul sef al Directiei de Patrimoniu din cadrul Primariei Timisoara, Nicusor Miut, a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare, pentru abuz in serviciu, tot o pedeapsa cu executare fiind aplicata si lui Marius Voicu, fost consilier de specialitate in cadrul aceleiasi directii, care va sta dupa gratii timp de 3 ani.

Alti doi inculpati din dosar, fosti angajati ai Primariei Timisoara, Petru Opra si Octavian Rosca, au fost, de asemenea, condamnati la cate 3 ani de inchisoare, insa cu suspendare. In schimb, celor doi li s-a impus obligatia de a executa munci neremunerate in folosul comunitatii la SC Horticultura SA Timisoara, respectiv Atelierul de Munca in Folosul Comunitatii Timisoara.

Instanta a dispus, de asemenea, plata in solidar a sumei de 20.475,2 lei solicitate si nerecuperate pentru suprafata utilizata in plus de SC Elaine SRL, insa a respins pretentia Municipiului Timisoara, formulata prin Primar si Consiliul Local, avand ca obiect suma de 856.219,81 lei, reprezentand majorari de intarziere.

Gheorghe-Ciuhandu-Ioan-Cojocari

Desi initial au fost cercetati si ei in acest, procurorii au decis, la un moment dat, disjungerea cauzei fata de fostul primar Gheorghe Ciuhandu si secretarul Ioan Cojocari. Conform rechizitoriului intocmit de procurori, cei patru se fac responsabili de inchirierea a peste 15.000 de metri patrati de teren omului de afaceri Dorin Epure, pentru deschiderea clubului Heaven Studio, insa in actele Primariei, la calculul si perceperea chiriei, figura doar o cincime din suprafata. Prejudiciul creat bugetului local a fost de peste 220.000 de euro.

„In perioada 2003-2010, inculpatii Miut Nicusor, Opra Petru, Rosca Octavian Aurel, Voicu Marius Valentin, in calitate de sef al directiei Patrimoniu din Primaria Timisoara, respectiv de consilieri angajati la aceeasi institutie, si-au incalcat atributiile de serviciu prin aceea ca au inlesnit inchirierea, la un pret modic, si ulterior prelungirea contractului de inchiriere, de catre o societate comerciala privata, a Bazei Sportive si de Agrement situată in Timisoara – Zona Stadion, ce apartine Primariei Municipiului Timisoara. Licitatia a fost una nereala, scopul urmarit fiind acela ca S.C. Elaine S.R.L. sa intre in posesia bazei printr-o metoda simpla, dar eficienta: inchirierea pe o perioada scurta de timp, la un pret sub cel stabilit de normele legale in vigoare, doar a unei parti din acea baza si prelungirea ulterioara pe o perioada mare de timp cu pastrarea pretului de inchiriere initial. Trucarea licitatiei este dovedită si de faptul ca pe modelul de contract anexat proiectului H.C.L. nr. 85/22.04.2003 nu este specificata data si ora desfasurarii licitatiei, data si ora care este completata olograf pe caietul de sarcini existent la dosarul de licitatie”, se arata in rechizitoriul procurorilor DNA.

Sentinta pronuntata de Tribunalul Timis nu este definitiva, putand fi atacata cu apel in termen de 10 zile. (Gh. Ilas)

Sursa foto: tion.ro

 

6 thoughts on “SENTINTA SOC! Fostul sef al Directiei de Patrimoniu din Primaria Timisoara, Nicusor Miut, trimis dupa gratii pentru 4 ani! Tribunalul Timis i-a condamnat pe toti inculpatii din Dosarul Heaven pentru complicitati penale cu fostul militian Dorin Epure

  1. Mi-e greu de crezut ca acesti oameni au actionat din propria initiativa.
    Daca vor reducerea pedepsei eu ii sfatuiesc sa spuna adevarul; cine i-a convins sa faca asa ceva si care a fost castigul pe care “sfatuitorii” l-au luat
    Unul din cei condamnati ar trebui sa fie sfatuit de bine de propria fiica .

  2. sa fim seriosi! Miut e tap ispasitor! smecherul care a pus totul la cale e altcineva, un individ care scapa mereu de procurori

  3. Proasta satului, iarasi vorbeste gura fara tine? Ce treaba ai tu cu fica mea? Nu mai da tu sfaturi la nimeni ca esti proasta de dai in gropi, cum apare un articol cum iti pui repede numele de parca esti tu in masura sa dai sfaturi! Hai plimba ursu

Leave a Reply