LINSAJ MEDIATIC? Judecatoarea Camelia Bogdan a cerut Consiliului Superior al Magistraturii sa-i apere reputatia profesionala! “Mihai Gadea, realizator al emisiunii Sinteza Zilei, are o datorie de 785.000 lei la Dan Voiculescu, supusa executarii silite!”

camelia_bogdan

Judecatoarea Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel Bucuresti, magistratul care a decis condamnare lui Dan Voiculescu in dosarul ICA si confiscarea extinsa a averii acestuia, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii sa-i apere imaginea si reputatia profesionala, dupa ce a fost tinta unui linsaj mediatic la Antena 3.


In scrisoarea trimisa la CSM, judecatoarea sustine ca Mugur Ciuvica si Mihai Gadea sunt cele doua persoane care au denigrat-o, iar “cei doi ii sunt datori lui Dan Voiculescu, direct sau indirect”.

Potrivit celor spuse in declaratia sa, Camelia Bogdan arata ca Mugur Ciuvica a fost “un critic constant al condamnatului Dan Voiculescu, inainte de 2005, a participat la tranzactii comerciale alaturi de membrii familiei lui Dan Voiculescu, astfel incat exista serioase suspiciuni asupra lipsei domniei sale de obiectivitate.

Pe de alta parte, domnul Mihai Gadea, realizator al emisiunii Sinteza Zilei, are o datorie de 785.000 lei la Dan Voiculescu (conform declaratiilor de avere ale acestuia), supusa executarii silite prin poprire in contul datoriei pe care acesta din urma o are la bugetul de Stat”.

Aceasta a scris in textul scrisorii ca a fost acuzata cum ca ar fi luat bani dupa ce a participat la un seminar sustinut de APIA, si anume o suma de 10.000 de lei.

Iata explicatiile pe care judecatoarea le-a mentionat in cererea sa, raspunsuri la acuzatiile ce i s-au adus direct sau indirect la Antena 3: 

– am predat la seminarul de la Poiana Brasov in timpul vacantei judecatoresti, cu acordul Presedintelui de Sectie, participand totodata si la sedintele de judecata la care am fost repartizata in acea perioada;

– nu am incasat drept remuneratie pentru prestatia mea ca lector sub nicio forma, nicio suma de bani de la vreo parte din dosarul ICA;

– nu am fost selectata ca lector de Ministerul Agriculturii (nici de catre Agentia Nationala de Interventii si Plati in Agricultura, institutie care, potrivit art.1 din Legea nr.1/2004, are personalitate juridica si este ordonator de credite), ci de o societatea care a castigat procesul de selectie pentru organizarea de cursuri pentru functionari din institutii aflate in subordinea acestui minister;

– in prealabil am solicitat expressis verbis Agentiei Nationale de Integritate verificarea vreunei potentiale incompatibilitati intre calitatea de magistrat si calitatea de lector in cadrul programului „Aplicarea Viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei si a coruptiei in vederea protejarii intereselor financiare ale Uniunii Europene”, ANI comunicandu-mi ca aceasta participare „nu este de natura sa genereze situatie de incompatibilitate”;

– banii cu care am fost remunerata pentru activitatea mea de lector nu provin de la Ministerul Agriculturii, ci dintr-un impumut contractat de Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare. (Mara Ion)

 

Leave a Reply