DISPARITIE! Interlopul Sorin Udrea si finul sau Vio Blondu au disparut fara urma! Acestia au fost condamnati in dosarul gruparii infractionale care a terorizat Timisoara si urma sa fie incarcerati

vio blondu

Condamnati la inchisoare in dosarul celei mai temute grupari interlope din Timisoara, Sorin Udrea si finul sau Vio Blondu au reusit sa fenteze vigilenta autoritatilor si sa dispara fara urma, inainte de a fi retinuti si bagati dupa gratii.


Au fost dati in urmarire internationala, mandatele au fost trimise la Europol, insa este putin probabil sa asistam, in perioada urmatoare, la predarea benevola a celor doi baieti rai ai Timisoarei.

De fapt, aceste sustrageri de la arestarea preventiva sau de la executarea pedepselor privative de libertate, in cazul interlopilor de frunte ai Timisoarei, nu fac decat sa confirme complicitatile existente la nivelul politiei, intrucat era de asteptat ca smecherii orasului sa evite intrarea la inchisoare.

Se pare ca episodul cu disparitia subita a proxenetului Paul Manzu, dupa emiterea mandatului de arestare, sau fuga din tara a fostului campion de lupte libere, Ciprian Dascalescu, condamnat la opt ani de inchisoare in dosarul impuscaturilor de la Stadionul Dan Paltinisanu, nu i-a responsabilizat pe politistii de la Urmariri sau de la Combaterea Crimei Organizate.

Dimpotriva, parca se ofera portite de scapare pentru cei care, ani de-a randul, au terorizat orasul, cu complicitatea tacita a unor oameni din sistem.

Ne amintim ca, in urma cu aproape 10 ani, dupa o confruntare sangeroasa intre interlopi, care a avut loc in fata unui local din Complexul Studentesc, un ofiter de politie a pazit, efectiv, X5-ul temutilor frati Baluta pentru a nu fi distrus de adversari. Ulterior, acelasi ofiter, comisarul sef Dragos Sandru, a fost transferat la Serviciul de Informatii si Protectie Interna si avea ca linie de munca, paradoxal, tocmai monitorizarea gruparilor de crima organizata din oras. In iulie 2011, dupa ce Unchiu’ a fost depistat ca vorbea in mod curent la telefon cu Sorin Udrea, a fost extras din unitatea de protectie interna “Doi s’un sfert” si mutat la Biroul de Investigatii Criminale.

Un alt caz care a conturat complicitatile dintre politisti si infractori a fost cel al fostului sef al mascatilor DPIR, comisarul sef Calin Marza, care si-a pus apartamentul la dispozitia unui interlop, pentru a se ascunde, dupa ce a batut doi politisti, sot si sotie, intr-o spalatorie auto.

Revenind la disparitia lui Sorin Udrea, trebuie sa spunem ca liderul gruparii de infractori care au fost condamnati in dosarul de crima organizata instrumentat de procurorii DIICOT s-a considerat, mereu, nevinovat.

“Ce să urmeze? Avocatul o sa atace decizia data de instanta, iar eu imi vad de treaba mea. Eu cred ca dosarul va fi trimis la rejudecare. Nu pot fi condamnat pentru ceva ce nu am făcut. Intelegi?  Nu pot sa raspund pentru faptele altora. Astia ma vor la puscarie ca sa isi faca un nume. Dosaru’ asta e fabricat. Mi-au pus fapte in carca pe care nu le-am făcut. In Timisoara se face trafic de droguri, se dau spargeri, se intampla numa’ tampenii, da’ ei au treaba cu Udrea. Pe cine a deranjat Udrea?”, se intreba retoric ‘Stapanul orasului” intr-un interviu oferit, anul trecut, colegilor de la Sursa de vest.

Probabil, la fel de convinsi de nevinovatia lui Udrea au fost si avocatii acestuia, Arcadie Anastasescu si Carin Antonescu… (Gh. Ilas)

UPDATE! Avocatul Carin Antonescu ne-a transmis ca niciodata nu a fost avocatul lui Sorin Udrea si ca nu facem decat sa comunicam o informatie eronata! Ne facem datoria deontologica sa consemnam aceasta observatie…

 

9 thoughts on “DISPARITIE! Interlopul Sorin Udrea si finul sau Vio Blondu au disparut fara urma! Acestia au fost condamnati in dosarul gruparii infractionale care a terorizat Timisoara si urma sa fie incarcerati

  1. Probabil ar trebui întrebat avocatul Antonescu Carin unde îl tine ascuns pe Udrea..ca doar în asociere cu acesta au pus mana și pe spatiile familiei Rădulescu..astept cu interes ziua când acest” avocat” va fi ridicat și arestat..asa sau poate ne spune stimabila doamna Judecător Nacu Anca unde îl tine pe Udrea ca se pare ca în acest dosar nu a putut interveni…iar Antonescu nu își poate schimba mașină lovita de tir..saracul alcoolic corupt

  2. Si mai sunt si altii…un anume ..gruparea are peste 100 de imobile..si este condusa de un rrrrrom. Răsucească a dat date clare la parchet..dar sunt procurori si judecători care au cumparat de la ei.

  3. Udrea a spaguit politisti grei, nici nu se putea sa nu fie lasat sa scape! Dragos Sandru e doar un exemplu, dar mai sunt si altii, care au bani la camata, rulati de lumea interlopa. daca UM 0962 si-ar face datoria, nu ar mai fi o asemenea fratie intre politisti si interlopi

  4. In afara de Dragos Sandru,ati putea numi alti politisti care au fost mituiti de el?
    Cum ar fi…..eu stiu…..de la Crima Organizata?
    Ar fi de-a dreptul socant,nu gluma.

  5. Colaborare cu castig sigur! Castigurile sunt de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), si activitatea necesita computer si net. Pentru informatii, transmiteti mesajul PROIECT la adresa de email nelub4friends@gmail.com

Leave a Reply