LEGEA FUMATULUI! Fumatul pe terase si spatii inchiriate pentru fumatori! Deputatul Daniel Fenechiu a initiat un proiect legislativ pentru modificarea Legii fumatului

avocat-daniel-fenechiu

Legea care interzice fumatul in spatiile publice intra in vigoare la data de 17 martie, insa un deputat anunta ca va depune un proiect prin care reglementarea sa fie modificata din nou. El propune ca nicio terasa sa nu interzica aprinderea tigarilor. De asemenea, el vrea ca fumatorii sa poata inchiria spatii in care sa fumeze.


Deputatul neafiliat Daniel Fenechiu, de profesie avocat, a anuntat ca a initiat un proiect de lege care permite constituirea de asociatii sau cluburi de fumatori, care sa poata amenaja spatii inchise in care sa fumeze, sa bea cafea, ceai sau bauturi racoritoare.

„Am initiat si voi depune la Parlament un proiect de lege de modificare a legii pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului de tutun. Am hotarât sa abordam cele doua mari probleme ale legii antifumat: faptul ca spatiul public inchis este foarte prost definit si conditiile impuse de lege sunt foarte restrictive.

Una dintre reglementari este sa se permita constituirea de asociatii sau cluburi de fumatori, care sa poata amenaja spatii pentru fumat, in care sa se poata fuma si desfasura activitatile care sunt asociate fumatului, respectiv sa bei o cafea, un ceai, o bautura racoritoare”, a spus Fenechiu intr-o conferinta de presa la Palatul Parlamentului.

El a adaugat ca propunerea legislativa redefineste spatiul public inchis, care ar urma sa fie „orice spatiu care este inconjurat de jur-imprejur de pereti”.

Fenechiu a mentionat ca legea antifumat „este o lege stupida, o bataie de joc la adresa oamenilor care gândesc”, „o lege asemanatoare cu legea prohibitiei din Statele Unite”. (V.E.)

 

Leave a Reply