ACTIUNE CARITABILA! Moldovenii din Timisoara au declansat o campanie de stragere de fonduri pentru cumpararea unei case de locuit! Aceasta va fi donata unei familii nevoiase din Nitchidorf

apavaloaie

Implicata in sustinerea financiara a unor obiective monahale din Timis, cum sunt manastirile de la Dobresti si Saraca, Asociatia Culturala “Stefan cel Mare si Sfant” a Moldovenilor din Banat a decis sa ajute cu donatii si o familie nevoiasa din Nitchidorf.


“Este vorba despre o familie nevoiasa, cu 8 copii, care supravietuieste cu greu anilor de tranzitie. Dupa ce am discutat cu preotul comunei, care ne-a povestit prin cate incercari de viata a trecut  aceasta familie, am hotarat sa o sprijinim cum putem, cu donatii in alimente, haine si bani, insa vazand imobilul degradat si mult prea mic in care locuiesc acele suflete, am decis sa declansam o campanie de strangere de fonduri, o actiune caritabila pentru cumpararea unei case atat de necesara acelei familii”, ne-a declarat vicepresedintele asociatiei, Toader Apavaloaie.

Astfel, in aceasta seara, de la 18.30, la Restaurantul Studentesc din Complexul Studentesc Timisoara va avea loc o actiune de strangere de fonduri, o cina caritabila, la care au fost invitati sa participe oameni de afaceri cu origini moldovenesti, dar si alte personalitati locale dispuse sa faca donatii pentru acest proiect caritabil.

Toate fondurile obtinute vor fi dirijate catre achizitionarea unui imobil, care va fi donat familiei din Nitchidorf. Cine doreste sa se alature acestei actiuni caritabile, este rugat sa se adreseze Asociatiei Culturale “Stefan cel Mare si Sfant” a Moldovenilor din Timisoara. (M.I.)

 

Leave a Reply