BATALIA FLOTANTILOR! Castigatorii unor primarii din Timis, stabiliti de voturile flotantilor! Candidatul PNL din comuna Secas a primit “in gazda” 15 tigani din Lugoj, dar si rudele din Timisoara

secas11

Alegerile locale din acest an au adus in prim plan o mica localitate din judetul Timis, unde s-a stabilit un adevarat record national. Prezenta electoratului la urne a fost de peste 200 la suta, ceea ce inseamna ca, in Crivobara, sat apartinator comunei Secas, fiecare alegator de pe listele permanente a avut o “dublura” pe listele suplimentare.


Cu alte cuvinte, in Secas, localitate aflata la aproape 90 de kilometri de Timisoara, chiar si in cazul in care toti localnicii ar fi iesit la vot, numele primarul tot ar fi fost stabilit de catre persoanele aflate in trecere prin comuna.

Batalia flotantilor a fost castigata, cu siguranta, de candidatul PNL, Violeta Mates, care a recunoscut ca pe adresa sa de domiciliu au flotant, inca de acum patru ani, 15 tigani din Lugoj, dar pentru aceste alegeri a apelat si la rudele sale, carora, de asemenea, le-a pus viza de flotant.

“Nu pot sa va spun la cate persoane am pus viza de flotant, pentru ca eu am multe rude la oras. Spre exemplu, fratele meu vine la Secas in fiecare sfarsit de saptamana, sa ma ajute la treburi, de ce sa nu-i fac domiciliu aici? Toti fac la fel, un domn de aici ii stie pe toti tiganii din Lugoj. Initial, am stabilit – fara buletine, sa lasam oamenii din sat sa-si aleaga primarul. Candidatul UNPR nu a inteles si a inceput sa-si aduca chiriasi. Atunci, normal ca si eu am adus”, a recunoscut Violeta Mates.

La randul sau, candidatul UNPR, Simion Pop, a declarat ca a facut vize de flotant la muncitorii de la ferma sa, in rest si-au facut rezidente temporare rudele sale care stau la Timisoara.

“Oricum, doamna va castiga alegerile, ca are cei mai multi flotanti! Nu are niciun rost sa ne ascundem. De cand ma stiu, lucrurile asa au decurs aici si nimeni nu a luat nicio masura”, a declarat Simion Pop jurnalistilor de la publicatia lugojeana Cetateanul.

La Secas, pe listele permanente au fost inscrisi 134 de votanti, insa numarul flotantilor a fost mai mare. Situatii similare s-au intalnit, tot in Timis, in satul Dobresti, din comuna Bara, unde prezenta la vot a fost de 215 la suta, dar si la Lapusnic, unde s-a inregistrat o prezenta de 138 la suta.

“Daca numarul de flotanti este semnificativ si poate schimba soarta alegerilor, sesizari la Biroul Electoral pentru a purica flotantii dubiosi, cu vechime mica sau care nu au fost vazuti prin localitate. Pentru ca legea spune ca viza se acorda celor care locuiesc mai mult de 15 zile consecutiv si ca este valabila atata timp cat omul chiar locuieste la noua resedinta. Poate ca exista o cale legala de atac, daca se dovedeste ca „flotarea” asta este ilegala, doar din pix, si ca numarul lor a fost suficient de mare incat sa schimbe rezultatul alegerilor intr-o circusmscriptie”, a recomandat, aseara, un expert electoral.

Conform statisticilor oficiale, cu cateva ore inainte de inchiderea urnelor, Timisul ocupa locul V in topul national al flotantilor, alegatori pe listelele suplimentare, cu un procent de aproape 4 la suta. (G.I.)

UPDATE! Flotantii au castigat Primaria Secas pentru candidatul UNPR, Simion Pop, care a reusit sa adune cu 100 de voturi mai mult decat contracandidata de la PNL, Violeta Mates!

 

Leave a Reply