Unul dintre detinutii care au evadat din Penitenciarul Buzias a fost capturat in Caras-Severin! Cel de-al doilea este cautat in continuare

detinut ungurUnul dintre detinutii evadati, ieri dupa amiaza, din Penitenciarul Buzias, , a fost identificat si capturat, azi, in jurul orei 9,45, in Caras-Severin! Iulko Zoltan, condamnat pentru omor, a fost readus in penitenciar si va fi acuzat si de evadare.
“Mentionam ca parasirea fara autorizare a punctului de lucru, aflat in interiorul sectiei de detinere, este asimilata infractiunii de evadare si se pedepseste, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu inchisoare de la sase luni la trei ani”, ne-a comunicat purtatorul de cuvant al Penitenciarului Timisoara, inspector principal Magdalena Radu.
“De asemenea, administratia locului de detinere va dispune masurile disciplinare prevazute de legislatia in vigoare pentru astfel de situatii, precum si analizarea acestuia in cadrul comisiei de individualizare in vederea schimbarii regimului de executare intr-unul mai sever”, mai spun reprezentantii penitenciarului.
Reamintim ca in data de 27.07.2016, in jurul orei 17, detinutii Gavril Bogdan, condamnat pentru furt, si Iulko Zoltan, care ispasea o pedeapsa pentru omor, au parasit, fara autorizare, punctul de lucru din cadrul sectiei exterioare Buzias a Penitenciarului Timisoara. (M.I.)

Leave a Reply