NUMIRE! Un nou sef la “Doi si-un sfert”, serviciul secret al M.A.I.! Trei chestori de politie si trei comisari sefi de la DIPI, urmariti penal de procurorii anticoruptie

dipi2016Mihai-Cristian Marculescu a fost numit in functia de secretar de stat la Departamentul de Informatii si Protectie Interna din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, printr-o decizie a premierului Dacian Ciolos, care a fost publicata marti in Monitorul Oficial.


Printr-o alta decizie a premierului Ciolos, Rares Vaduva a fost eliberat din functia de secretar de stat la DIPI.

Totodata, Marius-Haientz Patriche si Catalin Gadici au fost numiti subsecretari de stat la DIPI, prin alte doua decizii semnate de Ciolos. 

Luni, procurorii DNA au anuntat inceperea urmaririi penale fata de mai multe persoane cu functii de conducere in cadrul Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DIPI): 

Rares Vaduva, comisar sef, la data faptelor subsecretar de stat la DIPI, ulterior si in prezent sef al DIPI, cu rang de secretar de stat, pentru deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals, abuz in serviciu, toate in forma continuata, precum si favorizarea faptuitorului si obstructionarea justitiei; 

Gheorghe Nicolae, chestor principal de politie, la data faptelor sef al DIPI, pentru delapidare, fals intelectual, uz de fals, toate in forma continuata, precum si doua infractiuni de abuz in serviciu, din care una in forma continuata; 

Gelu-Marin Oltean, chestor principal de politie, la data faptelor sef al DIPI, pentru delapidare, fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu; 

Nelu Zarnica, chestor principal de politie, la data faptelor sef adjunct al DIPI, pentru deturnare de fonduri in forma continuata, fals intelectual si uz de fals, in forma continuata; 

Gheorghe Popa, comisar sef de politie, la data faptelor sef adjunct al DGIPI (structura operativa a DIPI), pentru deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu, toate in forma continuata si delapidare; 

Ioan-Dorin Popa, comisar sef, la data faptelor sef adjunct Diviziune administrativa a DIPI, pentru deturnare de fonduri, delapidare, fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu, toate in forma continuata.

Leave a Reply