Milionar din Timisoara, mason si om de afaceri, trimis in judecata dupa ce s-a folosit de un boschetar pentru a trage un “tun” de peste 3 milioane de euro

cova ghera 12

Un celebru milionar al Timisoarei, mason si om de afaceri, a fost trimis in judecata pentru evaziune fiscala in forma continuata, dupa ce procurorii DNA au descoperit ca acesta s-a folosit de un om al strazii pentru a face afaceri sub acoperire, in urma carora a prejudiciat bugetul de stat cu peste 3 milioane de euro. De altfel, ANAF Timis s-a si contituit parte civila in procesul penal cu suma de 14,9 milioane de lei, totodata solicitand instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ce apartin omului de afaceri.


Conform rechizitoriului intocmit de procurorii anticoruptie, Cova Ioan, administratorul SC “Cova Ghera & Co” SRL Timisoara, societate de renume pe piata regionala in domeniul comercializarii materialelor de constructii, a efectuat sute de tranzactii fictive cu o firma aflata in insolventa, unde, cu ajutorul unui notar public, au plasat in functia de administrator un om al strazii.

Astfel, incepand cu anul 2009, cunoscand faptul ca una dintre societatile detinute de Serban Florin se afla in procedura insolventei, Cova Ioan i-a propus acestuia sa deruleze activitati fictive de vanzare catre aceasta societate, pentru a profita de dispozitiile legale din acea perioada care prevedeau ca societatea vanzatoare nu mai colecteaza TVA de la cumparatorul aflat in procedura insolventei.

In baza acelei intelegeri, Cova Ioan si Serban Florin au convenit ca acesta din urma sa preia controlul, prin persoane interpuse, asupra unor societati comerciale care sa simuleze operatiuni de livrare a unor marfuri catre societatea administrata de Cova Ioan, marfuri pe care aceasta societate sa le revanda, tot fictiv, catre alta societate, in regim de scutire de TVA.

“Inculpatul Cova Ioan, beneficiind de ajutorul inculpatilor Serban Florin si Singur Mona, a inregistrat in contabilitatea societatii administrate 603 de operatiuni fictive de achizitie de la 4 societati comerciale si 1.106 operatiuni fictive de vanzare catre societatea administrata de inculpatul Serban Florin, cu scopul de a se sustrage obligatiilor fiscale, cauzand astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 5.610.189,69 lei (1.324.001,06 euro). In acelasi context, inculpatul Serban Florin, l-a instigat pe inculpatul Robitu Cristinel Marius, persoana fara adapost si cu un grad de instructie precar (2 clase), sa declare in fata unui notar public aspecte necorespunzatoare adevarului, respectiv faptul ca, inca din luna februarie 2009, el este administratorul societatii prin care s-a derulat circuitul financiar (cu toate ca in acea perioada asociat era Cova Ioan) si ca el a fost acela care a luat toate deciziile referitoare la actele incheiate de societate, privind intreaga activitate a acesteia”, precizeaza procurorii in rechizitoriu.

Alaturi de Cova Ioan, in acest dosar au mai fost trimisi in judecata Serban Florin, acuzat de complicitate la evaziune fiscala si instigare la fals in declaratii, Singur Mona, in sarcina careia s-a retinut savarsirea infractiunii de complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata, dar Robitu Cristinel Marius, om al strazii, acuzat de fals in declaratii. Deocamdata, numele notarului care a “legalizat” prezenta boschetarului in fruntea firmei evazioniste inca nu a fost facut public. Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Administratia Judeteana a Finantelor Publice Timis s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 14.914.198 lei, iar in cauza s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce apartin inculpatilor Cova Ioan si Singur Mona, pana la concurenta sumei de 5.610.189,69 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timis. (G.I.)

3 thoughts on “Milionar din Timisoara, mason si om de afaceri, trimis in judecata dupa ce s-a folosit de un boschetar pentru a trage un “tun” de peste 3 milioane de euro

  1. Is buni si masonii astia la ceva…nu?
    Trecand peste traficul de influenta si structura de grup organizat….

  2. Eu nu pot intelege cum oameni cu scaun la cap si acces la sume uriase de bani sunt totusi incapabili sa foloseasca metode OFICIALE si LEGALE de bypass al darilor catre stat. Se pare ca totusi informatiile au valoare in mana celor informati si au o alta valoare in mana celor ce se coboata la astfel de gainarii.

Leave a Reply