SUPERKOMBAT! Fostul bodyguard al milionarilor Ovidiu Tender si Marian Iancu, ridicat de mascati! In urma perchezitiilor, politistii au descoperit 11 sabii si 2 pistoale cu gaz

 

mircea-ursu

Luptatorul de superkombat Mircea Ursu, poreclit “Samson” sau “Bodyguardul lui Dumnezeu”, fost bodyguard al milionarilor Ovidiu Tender si Marian Iancu, a fost ridicat, joi, de mascati, alaturi de un prieten de-al sau, Cosmin Mihai Gasca, dupa ce l-ar fi amenintat pe Eduard Irimia, organizatorul galei Superkombat sa il promoveze la concursuri, show-uri televizate si gale sportive.


De asemenea, cei doi l-ar fi amenintat pe proprietarul unui restaurant din Snagov sa ii angajeze ca agenti de paza, arata Politia Romana.

Din cercetarile pe care le-au facut politistii Directiei de Investigatii Criminale a reiesit ca Mircea Ursu (35 de ani), ar fi amenintat si constrans un organizator de competitii sportive sa il promoveze la concursuri, show-uri televizate si gale sportive, pentru a dobandi foloase patrimoniale necuvenite, arata Politia Romana. 

Mircea Ursu mai este cercetat si pentru ca alaturi de un prieten de-al sau, Cosmin Mihai Gasca (27 de ani), ar fi amenintat si constrans pe Vasile Constantin, administratorul restaurantului Casa Snagovenilor sa ii angajeze ca agenti de paza.

In urma perchezitiilor facute, joi dimineata, au fost ridicate 11 sabii si doua pistoale cu gaz, arme de foc supuse autorizarii, iar Mircea Ursu si Cosmin Mihai Gasca au fost retinuti.

Dosarul penal in care politistii fac cercetari a fost deschis pentru santaj, amenintare si port fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizare, fapte comise in perioada 2014 – 2016.

“In acelasi dosar, cel in cauza este cercetat si pentru port fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizarii, dupa ce a fost depistat in trafic, pe autostrada A1, avand in autoturism arme albe, precum si arme si munitie neletale din categoria celor supuse autorizari”, mai arata Politia Romana.

Cei doi urmeaza sa fie prezentati Judecatoriei Sectorului 1 cu propunere de arestare preventiva, insa daca zvonurile potrivit carora acesta ar fi finul miliardarului Puiu Popoviciu sunt reale, atunci cu siguranta va fi cercetat in stare de libertate. (Vlad Enciu)

Leave a Reply