ANCHETA! Contrabanda cu tigari continua la “foc mocnit” in Timis, in ciuda strategiilor de combatere a traficului ilegal puse la punct de autoritatile vamale din Romania si Serbia

tigari-contrabanda

Autoritatile vamale din Serbia si-au trimis, recent, la Timisoara, o delegatie de specialisti in gestionarea riscurilor cu caracter vamal si fiscal, care s-a intalnit cu vicepresedintele ANAF, Dorel Fronea, si alti reprezentanti ai autoritatii vamale de la nivel central si regional.


Dupa cum ne-au comunicat ofiterul de presa al Directiei Regionale Vamale Timisoara, Daniela Sora, discutiile s-au axat pe stabilirea unor planuri de actiune comune pentru combaterea traficului ilicit de marfuri, in special al celui de tigarete.

Ce dovedeste, printre altele, aceasta preocupare acuta a autoritatilor vamale din Romania si Serbia? Faptul ca, inepuizabila, contrabanda cu tigari la frontiera de vest a Romaniei continua sa arda la foc mocnit, in ciuda demonstratiei de forta cu mascati si helicoptere care avut loc, in februarie 2011, la Vama Moravita.

Aproape zilnic sunt saltati de pe soselele Timisului, cu pachete de tigari ascunse pana si in rezervoarele autoturismelor, carausii implicati in traficarea tutunului provenit din Serbia, insa efortul politistilor si procurorilor este ignorat, de cele mai multe ori, de catre instantele judecata, care, de regula, dispun restituirea tigarilor confiscate. Invocand regimul special al teritoriului dintre cele doua bariere, supranumit si “no man’s land”, judecatorii si-au facut un obicei din a restitui marfa achizitionata de traficanti de la free-shop-urile din zona de frontiera. “De regula, instantele returneaza o mare parte din tigarile confiscate in vama, pe fasia verde sau pe sosele, dupa ce traficantii invoca faptul ca sutele de cartuse de tigari le-au cumparat din free-shop pentru consum propriu. Nu-mi permite legea, dar i-as retine 24 de ore si le-as da tigari, sa fumeze non-stop, sa vad ce cantitate de tutun ar consuma pe zi. Nu este posibil ca judecatorii sa ia de buna explicatia cu tigarile cumparate pentru consum propriu si sa dispuna restituirea marfii. Pe de alta parte, in cazurile in care retinerea tigarilor in vederea confiscarii se produce in spatiul dintre vami, deseori procurorii spun ca am actionat pe un teren ce nu tine de competenta noastra. Deocamdata, nu au reusit sa-mi explice unde incepe Romania: de la bariera sau de la linia alba?” s-a intrebat retoric unul dintre fostii sefi ai Inspectoratului Politiei de Frontiera Timis, dupa ce, in urma cu cativa ani, a privit neputincios cum instantele locale au restituit traficantilor un transport de tigari in valoare de peste 25.000 de euro.

Dosarele Moravita, peste 100 de ani de inchisoare, cu suspendare

fabrica-de-tigari-timisoara

Cu siguranta, cea mai fidela radiografie a contrabandei cu tigari de la frontiera cu Serbia au facut-o procurorii DNA in rechizitoriul prin care, in 2011, au trimis in judecata nu mai putin de 41 de vamesi si politisti de frontiera.

Conform evaluarilor DNA, in cele patru luni cat a durat monitorizarea anticoruptie a Punctului de control si trecerea frontierei (PCTF) de la Moravita, s-au traficat tigari de contrabanda in valoare de 3,3 milioane de euro. Actul de acuzare a radiografiat fidel activitatea lucratorilor vamali si a politistilor de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Moravita in perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, investigatia bazandu-se pe aportul a patru agenti sub acoperire infiltrati in punctele cheie ale vamii. Infractiunile retinute de procurorii DNA in sarcina celor 41 de inculpati sunt aderare la un grup infractional organizat, dare si luare de mita si contrabanda in forma continuata.

Procurorii DNA au demonstrat faptul ca la PTF Moravita a existat un grup infractional organizat format din politisti de frontiera, lucratori vamali si persoane implicate in activitati de trafic ilegal cu tigari provenite din Serbia. In schimbul mitei primite zilnic, 50 de euro pentru fiecare bax de tigari introdus in tara, politistii si vamesii nu efectuau nici un control la traficantii care faceau parte din grupare. Sumele astfel colectate erau impartite, in mod egal, la sfarsitul programului de lucru, intre seful de tura al vamesilor si seful de tura al politistilor de frontiera. In general, fiecare bugetar incasa dupa o zi de lucru intre 100 si 900 de euro.

“La nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Moravita a existat un grup infractional organizat format din politisti de la punctul de trecere a frontierei si de la alte structuri politienesti, lucratori vamali si persoane implicate in activitati de trafic ilegal cu tigari provenite din Serbia. Membrii acestei grupari infractionale au actionat coordonat, scopul urmarit fiind comiterea unor infractiuni de coruptie si de contrabanda, pentru a obtine beneficii materiale”, precizeaza procurorii, sintetizand activitatea din vama ca fiind „activitati de comert bazate pe achitarea pretului de corupere”, si nu a unei frontiere de stat.

In general, pe fiecare tura se adunau de la traficanti intre 4.000 si 7.000 de euro, care era distribuita egal intre colegii de tura. In iunie 2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie a condamnat nu mai putin de 66 de inculpati la peste 100 de ani de inchisoare, insa, paradoxal, doar 5 dintre acuzati au primit condamnari cu executare in spatele gratiilor.

In ciuda pedepselor blande, inculpatii au fost obligati la restituirea a milioane de euro catre bugetul statului. De asemenea, in martie 2016, Curtea Suprema a pronuntat sentintele definitive si in dosarul Moravita 2, stabilind ca 12 din ceio 23 de inculpati sa execute pedepsele in regim privativ de libertate.

Contrabanda de tigari si falimentul fabricii de tigarete de la Timisoara

radu-tinu

Una dintre unitatile industriei locale puse pe butuci de contrabanda institutionalizata cu tigari a fost, cum era de asteptat, Fabrica de tigarete Timisoara, care, in 2004, a dat faliment si si-a inchis portile.

“Am facut tot ce am putut pentru a salva fabrica. Am adus doua contracte, insa productia putea reincepe doar daca  exista o cerere serioasa pe piata si oamenii s-ar fi reorientat spre tigarile romanesti. La vremea respectiva, piata nu cere mai mult decat necesarul acoperit de cele trei fabrici ale SNTR ramase in productie, printre care nu se numara si fabrica de la Timisoara. Nu stiu daca mentinerea in productie a acelor unitati a fost cauzata de interese politice, iar daca inchiderea unitatii din aceasta parte de tara a avut legatura cu traficul din zona”, spune ultimul director al Fabricii de Tigarete Timisoara, fostul adjunct al sefului Securitatii Timis, Radu Tinu.

Paradoxal, pentru a prelungi activitatea intreprinderii, Radu Tinu nu s-a ferit sa colaboreze chiar cu concurenta de pe plan local, respectiv fabrica de tigari a lui Zaher Iskandarani, careia ii prelucra tutunul folosit in fabricatie.

“La un moment dat, am creat o tigara noua – Millenium, care a fost bine primita pe piata. La nivelul SNTR s-a luat decizia de a nu promova aceasta marca. M-am dus la Ministerul Agriculturii pentru a solicita sprijinul, insa nu am fost primit in audienta”, isi aminteste viceliderul sindicatului, Traian Neica.

In ciuda presiunilor sindicale, in 2004, ultimii 257 de angajati ai societatii au primit preaviz pentru desfacerea contractului de munca, fiind pastrati doar 13 angajati pentru paza si conservarea activelor firmei.

De altfel, la falimentarea fabricii au pus umarul, oarecum, si firmele care si-au adjudecat terenuri pentru construirea de duty-free-uri in Vama Moravita, in perioada in care combaterea traficului de tigari inca nu devenise un obiectiv de interes national si chiar international, daca ne gandim ca era sustinut de marile concerne mondiale de tigarete, care activau pe piata romaneasca.

Printre acestea figurau, la vremea respectiva, Andra Trans SRL Moravita, reprezentata de Remus Razvan Brazdau, consilier local PNL si nepotul primarului din localitate. Un alt lot a fost adjudecat de firma A&C Duty Free SRL, condusa oficial de Gabriel Cruciat, fostul ginere al avocatei Angelina Tufariu, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara. O alta parcela a fost primita de SC Lucian Company SRL, reprezentata de Lucian Cotora, fost consilier local PNG si chiar presedintele sedintei de Consiliu local in care s-au adoptat hotararile de atribuire a parcelelor de tern din vama. Alte parcele au ajuns la firmele Oktaeder SRL din Timisoara, Centrumag SRL Timisoara plus firmele aradene Doris Com si Agmen SRL.

De asemenea, unul dintre milionarii vestului cu afaceri in zona duty-freeurilor este si sirianul Ahmed Jabri Tabrizzi, care, in urma cu cativa ani, a avut un conflict deschis cu fostul sef al Inspectoratului general al Politie de Frontiera, generalul de brigada Aurel Neagu.

“Au incercat sa-mi forteze mana si sa le cedez terenul pe care urma sa-mi construiesc un duty-free. Au venit cu un excavator si au inceput sa demoleze tot ce construisem acolo. Am ajuns rapid la Moravita si am fost intampinat de niste baieti bine facuti, care mi-au spus ca, din ratiuni de stat, e bine sa cedez. Am solicitat interventia politiei, am facut o plangere pentru uzurpare de posesie, insa a doua zi dimineata am fost sunat de generalul Aurel Neagu, care mi-a propus o intelegere. Era destul de avantajos pentru mine si astfel am cazut la pace”, ne-a dezvaluit milionarul de origine siriana Ahmed Jabri Tabrizzi.

Cum combat autoritatile din Serbia traficul ilegal de tigari de la frontiera cu Romania?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Preocuparile autoritatilor sarbe pentru stoparea traficului ilegal de tigari la frontiera cu Romania nu putut fi surprinse in acest material de presa, in conditiile in care reprezentantii Consulatului General al Serbiei din Timisoara nu au raspuns pozitiv solicitarii noastre privind intermedierea unei intalniri cu conducerea Politiei de frontiera din Varset.

“Ne pare rau, dar, noi, ca reprezentanta consulara, ne ocupam doar de problemele cetatenilor sarbi aflati in Romania sau de reprezentarea Serbiei la nivel diplomatic in relatia cu autoritatile locale. Nu avem competenta de a furniza recomandari pentru institutiile publice din Serbia. Inainte de a va hotara sa plecati la Varset pentru a obtine informatii despre acest subiect, cred ca este important sa aveti o legatura prestabilita acolo, iar acest lucru il poate face Consulatul Romaniei de la Varset”, ne-au lamurit subalternii consulului Lazar Manojlovic.

Reticenta autoritatilor sarbe de a discuta despre traficul de tigari a fost impartasita, oarecum, si de reprezentantii diplomatici ai Romaniei din Serbia. Cererea de sprijin adresata Consulatului Romaniei din Varset a ramas fara raspuns, motiv pentru care ne-am adresat Ministerului Afacerilor Externe. “Reprezentanta noastra consulara de la Varset nu are atributii in acest sens. Va trimit datele de contact ale atasatului pe Afaceri Interne de la Ambasada Romaniei din Republica Serbia”, ne-a comunicat Biroul de presa al MAE. In ciuda insistentelor noastre, comisarul sef Zoran Giurcovici, de la Ambasada Romaniei din Belgrad, nu a catadicsit sa ne raspunda la cererea ce viza obtinerea unor date despre combaterea traficului ilegal cu tigari de la granita Serbiei cu Romania. (D.C.)

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply