PROTOCOL! Patrule mixte de politisti vor pazi frontiera dintre Romania si Serbia pentru oprirea valului de migranti! “Partea romana nu a simtit nici a mia parte din situatia prin care a trecut Serbia!”

tudorache-sarb

Fluxul de migranti de la granita romano-sarba, tot mai numeros in ultima perioada, va fi stopat de patrulele mixte care vor pazi fasia verde, in perioada urmatoare.


Infiintarea acestor patrule a fost convenita, astazi, la Timisoara, de ministrii de Interne din Romania si Serbia, Dragos Tudorache si Nebojsa Stefanovici, care au si semnat un protocol de colaborare in acest sens.

„Discutii pe acest subiect avem de mai multa vreme, dar acum am reusit sa formalizam cadrul in care vor fi organizate aceste patrule. Exista contacte frecvente intre cele doua tari, dar, prin acest protocol, chiar vom avea o patrulare comuna si va fi mai usor de lucrat. Fluxul migrationist va fi mai usor de controlat. Patrulele vor intra in activitate in perioada urmatoare”, a explicat premierul Dacian Ciolos, in timp ce omologul sau din Serbia a vorbit despre efortul imens facut pentru stoparea valului de migranti.

“De partea romana a granitei nu s-a simtit nici a mia parte din situatia prin care a trecut Serbia! Sper ca Romania sa aprecieze ceea ce am facut noi in criza migrantilor!”, a precizat premierul sarb Aleksandar Vucic.

Pentru a se facilita tranzitul legal de persoane, cei doi demnitari au invocat posibilitatea ca un anumit punct de frontiera, posibil Vama Lunga, sa fie deschis permanent. (G.I.)

 

Leave a Reply