SERVO PER AMIKECO! Politisti din Romania si Serbia si-au dat intalnire la Balul prieteniei de la Timisoara! Colegii din Republica Moldova au lipsit “motivat”, din cauza turului II al alegerilor prezidentiale

bal-marcu-1

Politisti de frontiera din Romania si Serbia, dar si diverse personalitati ale orasului, s-au reunit, vineri seara, la Timisoara, la traditionalul Bal al prieteniei, singura actiune mondena din calendarul IPA 8 Politie de Frontiera Aeroport Timisoara.


La eveniment si-au anuntat participarea, din timp, si politistii de frontiera de peste Prut, insa turul II al alegerilor prezidentiale din Republica Moldova le-a dat planurile peste cap, astfel ca acestia au fost alaturi de prietenii romani doar cu gandul si promisiunea ca de la editia viitoare nu vor mai lipsi de la reuniune.

In schimb, de la petrecerea politistilor nu putea sa lipseasca primarul orasului, Nicolae Robu, insotit de o parte dintre candidatii PNL la alegerile parlamentare, care au socializat cu prieteni din politica locala, “eligibili” de pe listele social-democrate. Pentru a evita politizarea evenimentului, presedintele IPA 8 Timisoara, Viorel Marcu, a dat cuvantul doar prezentatorului evenimentului, Aurelian Temisan, care a transmis salutul oraganizatorilor, fara niciun fel de referinte la asa-zisele “bai de multime” care preced, in aceasta perioada, alegerile parlamentare de peste o luna.

bal-8

Printre reprizele muzicale sustinute de Trupa Modi, Nicu Dragan si oaspetele de la Bucuresti, Aurelian Temisan, organizatorii au strecurat si unele momente speciale, de suflet, cum a fost si discursul politistilor din delegetia IPA Serbia, infratiti cu IPA 8 Politie de Frontiera Aeroport Timisoara in programele de coperare transfrontaliera, sau prezentarea icoanelor pirogravate de agentul de politie Ciprian Gaic.

In ciuda caracterului festivalier al evenimentului, cei peste 100 de invitati au asteptat cu nerabdare extragerile la tombola Balului prieteniei, pentru a afla castigatorii celor 53 de premii, printre care si un sejur la un hotel din Sicilia.

“Balul prieteniei constituie, de cativa ani, un moment de referinta in activitatea IPA Regiunea 8 Timis, intrucat contribuie la consolidarea relatiilor de prietenie si colaborare cu colegii nostri politisti din Serbia, Moldova, Ungaria si chiar Germania si Italia. Vreau sa multumesc tuturor celor care s-au implicat in sustinerea acestui eveniment, prietenilor care ne-au sprijinit ca Balul prieteniei sa poata merge mai departe!”, a precizat Viorel Marcu, presedintele IPA 8 Politie de Frontiera Aeroport Timisoara. (Gh. Ilas)

Leave a Reply