BREAKING NEWS! Meteorologii anunta ca, pana in 16 decembrie, vremea in Banat va fi anormal de calda, cu temperaturi cuprinse intre 10 si 16 grade     Inalta Curte de Casatie si Justitie a amanat pentru 13 decembrie pronuntarea deciziei in dosarul revenirii in magistratura a judecatoarei Camelia Bogdan     Subcomisarul Darin Ticu, cel mai agresiv politist in incidentul cu tinerii nevinovati batuti la Urseni    Politistul din Suceava atacat cu sabia de un interlop este paralizat si ar putea ramane orb    Un incendiu puternic a cuprins, marti dimineata, o casa din localitatea Ghilad; in timpul operatiunii de stingere, pompierii au descoperit un barbat carbonizat     In zilele de doliu national, 14, 15 si 16 decembrie, scolile din Timis nu au voie sa organizeze serbari sau alte activitati festive

ANCHETA! Razboiul imobiliar de 25 de ani! Comunitatea sarbilor din Timisoara a pierdut un imobil ultracentral, evaluat la 10 milioane de euro

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestEmail this to someoneBuffer this pageShare on TumblrShare on Yummly

casa-atlanti-tm

Una dintre cladirile emblematice ale Timisoarei, cunoscuta sub denumirea de Casa cu Atlanti, a intrat definitiv in proprietate privata, in ciuda faptului ca a fost revendicata timp de 25 de ani, inca din primii ani de dupa Revolutie, de catre Parohia Ortodoxa Sarba.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, in 12 ianuarie 2017, ca imensul imobil ultracentral, evaluat la peste 10 milioane de euro, sa intre definitiv in proprietatea firmei romano-italiene Indus.

Reprezentantii comunitatii sarbe din Timisoara spun ca au pierdut imobilul pe o exceptie, dupa ce un text de lege a fost declarat neconstitutional, insa nu vor renunta usor la acest imobil, care pentru ei are o valoare sentimentala.

Contestata decizie a Curtii Supreme vine la aproape 10 ani dupa o alta hotarare definitiva legata de Casa cu Atlanti. Mai exact, in martie 2007, judecatorii instantei supreme au hotarat ca terenul pe care este amplasata cladirea sa reintre in patrimoniul local. „Si cladirea va reveni in proprietatea statului, nu numai terenul. Aceasta este importanta pentru ca este monument istoric reprezentativ pentru Timisoara. Este o adevarata victorie a juristilor nostri, dupa mai bine de 10 ani de procese. Urmeaza sa facem demersurile pentru preluarea cladirii”, declara la vremea respectiva primarul Gheorghe Ciuhandu.

Victoria de atunci a fost considerata cu atat mai mare cu cat la instanta suprema juristul Primariei Timisoara, Sorin Chira, l-a avut ca adversar pe fostul ministru liberal al Justitiei, Valeriu Stoica. Paradoxal, in timp ce edilii locali jubilau la gandul ca pretioasa cladire va reveni in patrimoniul  statului, celelalte parti implicate in litigiu afirmau ca victoria este doar partiala, fiind vorba doar despre recuperarea terenului de 2.186 de metri patrati, nu si a cladirii. Avocata Parohiei Ortodoxe Sarbe, Snejana Opris, a precizat, atunci, ca decizia ICCJ se inscrie in linia reglementarilor legislative conforme cu normele Uniunii Europene. „Problema este insa doar partial rezolvata”, a avertizat avocata, in conditiile in care mai exista un proces pe rol in care comunitatea sarba isi revendica drepturile asupra acestei cladiri. Tot atunci, juristii SC „Indus” SRL afirmau ca, de fapt, decizia instantei supreme nu poate schimba cu nimic situatia reala a cladirii, intrucat „societatea are inscris in Cartea Funciara dreptul de proprietate asupra cladirii”.

Povestea cladirii de 10 milioane de euro

Situata in centrul Timisoarei, pe strada Victor Vlad Delamarina, „Casa cu Atlanti” – aflata pe lista oficiala a monumentelor istorice din judetul Timis – a fost ridicata in anul 1812, de catre Toma Naum Makri, un bogat negustor timisorean de origine aromana.

Cladirea cu 40 de camere apartine stilului neoclasic, iar denumirea ei provine de la coloanele de pe fatada, care se termina cu capete de atlanti. Makri a folosit imobilul pentru a-l inchiria, iar dupa moartea sa acesta a trecut in proprietatea fiicei lui, Persida, casatorita cu un sarb pe nume Stoicovici.

Ulterior, casa a fost donata comunitatii sarbe, apoi a intrat in proprietatea Bisericii Ortodoxe Sarbe, pana in anul 1968, cand a fost preluata de statul roman, cu titlul de succesiune vacanta.

In 1996, a fost abuziv in patrimoniul societatii comerciale „Termovest”. In acelasi an, ea a fost vanduta catre omul de afaceri Mujea Marcelini. Acesta a consolidat imobilul si, in 2003, dupa ce a iesit din puscarie, unde a ispasit o condamnare pentru evaziune fiscala, l-a revandut, in ciuda proceselor, cu suma de 1,5 milioane de euro unei firme italiene de afaceri imobiliare, la vremea respectiva, apoi profilata pe fabricarea de obiecte sanitare, SC „Indus” SRL.

In tot acest timp, Parohia Ortodoxa Sarba, mostenitorul de drept al Fundatiei „Makry Stojkovici”, vechiul proprietar al cladirii, s-a batut cu morile de vant prin instante. Mujea Marcelini si-a ispasit pedeapsa dupa gratii, iar la scurta vreme dupa ce a iesit din puscarie a vandut imobilul, dupa mai multe artificii juridice. Initial, a fost incheiata o „promisiune bilaterala de vanzare-cumparare”, in care Mujea isi lua angajamentul de a vinde imobilul in discutie cand va finaliza procesele, pentru suma de 1,5 milioane de euro, societatii „Genev-Invest” SRL.

Ulterior, actul a fost reziliat. In 2003, a fost incheiat un antecontract de vanzare-cumparare cu SC „Indus” SRL Timisoara, care ulterior a fost definitivat. La momentul tranzactiei, cladirea avea 25 de chiriasi, iar pretul acestei proprietati pe piata imobiliara era estimat la aproximativ 10 milioane de euro, cu tot cu teren.

Milionarul Ahmad Jabri Tabrizzi, consilierul din umbra

In anul 1996, una dintre cele 11 societati comerciale care-si desfasurau activitatea in Casa cu Atlanti a reusit sa se privatizeze “la pachet” cu toata cladirea. SC Termovest SA Timisoara reuseste sa-si intabuleze dreptul de proprietate, desi cladirea era revendicata, iar litigiul era notat in Cartea Funciara.

Paradoxal, privatizarea celor de la Termovest a fost dusa la bun sfarsit de baietii destepti ai tranzitiei la economia de piata, in ciuda faptului ca atat Consiliul Local Timisoara, cat si Consiliul Judetean Timis au refuzat sa-si dea acordul, obligatoriu la dosarul de privatizare, sub motivatia ca in cladire mai functionau si alte societati comerciale care aveau acelasi drept la preluarea imobilului. Energovest, Royal, clubul de sah Medicina sau chiar Libraria Liviu Rebreanu.

La nici un an de la preluarea controversata a cladirii de catre Termovest, consiliul de administratie al societatii a decis sa vanda tot imobilul afaceristului Mujea Marcelini, “regele” contrabandei cu tigari din acea perioada. Notarul Adela Doros consfinteste legalitatea tranzactiei, autentificand contractul de vanzare-cumparare, desi multi au considerat ca imobilul a ajuns in posesia lui Marcelini in mod fraudulos.

“A fost o coniventa frauduloasa clara intre Termovest si Mujea. Acel contract de vanzare-cumparare intre Termovest si Mujea mentiona pretul de 1,5 miliarde de lei, la nivelul anului 1996. S-a achitat 1 milion de lei, urmand sa achite diferenta pana in martie, in caz contrar se rezilia contractul. Nu a platit dar nici nu s-a solicitat rezilierea. A platit dupa <n> ani. Dupa ce a fost arestat pentru contrabanda”, a dezvaluit avocata Parohiei Ortodoxe Sarbe, Snejana Opris.

Conform unor surse de incredere, in umbra acestor tranzactii la limita legii sau care, in unele momente, chiar au sfidat legea s-a aflat milionarul de origine siriana Ahmad Jabri Tabrizzi, care-si avea si isi are biroul chiar in aceasta cladire. Imputernicit de prietenul sau Mujea Marcelini, Tabrizzi reuseste sa evacueze din cladire firma Royal, apartinand famililie Jumanca, care tulbura apele tranzactionarilor succesive ale imobilului, in ciuda faptului ca batalia s-a dat si in instantele de judecata.

Este momentul cand Ahmad Jabri Tabrizzi isi deschide prima casa de schimb valutar de pe strada Alba Iulia, chiar intr-un spatiu din care a fost evacuat Royalul familiei Jumanca.

Marcelini vinde Casa cu Atlanti si pleaca la Bucuresti

marcelini

In luna martie 1998, dupa ani grei de anchete si investigatii sub acoperire, Curtea de Apel Timisoara l-a condamnat pe Mujea Marcelini la 6 ani si jumatate de inchisoare pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, contrabanda si uz de fals, toate in legatura cu derularea nelegala a unor importuri de marfuri.

Mai exact, Marcelini a fost acuzat ca, in parteneriat de afaceri cu Zaher Iskandarani, a importat, in perioada octombrie 1995 – februarie 1996, prin firma Celini SRL, mai multe transporturi de tigari, in baza unor facturi false. Marfa ar fi fost subevaluata, fapt care a produs statului un prejudiciu de 5,3 miliarde de lei.

Dupa ispasirea a mai mult de jumatate din pedeapsa cu inchisoarea, Marcelini a solicitat sa fie eliberat conditionat si, in august 2001, a si iesit pe portile inchisorii. Pentru a se reabilita financiar, in tentativa de a-si reface viata, Mujea Marcelini decide, in 2004, sa vanda Casa cu Atlanti firmei Indus. “Stiind de problemele lui Mujea cu justitia, am facut demersuri ca imobilul sa nu ajunga sa fie vanduta la licitatie, ca obiect litigios, mai cu seama ca era litigiu asupra ei. Erau notate litigiul asupra terenului, cat si solitarea din partea Vicariatului, ca era revendicat in temeiul Legii 94 din 2000. Am notat si aceasta solicitare in CF, l-am notificat prin executor judecator pe Mujea sa nu vanda ca este revendicata cladirea. Ordonanta 94 spune ca dupa ce s-a facut notificarea ca face obiectul unei revendicari toate vanzarile, instrainarile, ipotecarile imobilului sunt nule. Nu se poate spune ca nu s-a stiut ca cumpara un bun litigios. Cumperi ceva si stii ca acel obiect ar putea sa ti se poate lua. In contractul de vanzare Mujea – Indus se stipuleaza ca in cazul in care Mujea va pierde procesul va restuitui reacatualizat suma de bani. Indirect, ne-am trezit cu mai multi adversari. Direct interesati sa se mentina situatia asa”, a mai dezvaluit avocata Snejana Opris.

Pretul oficial al tranzactiei, 1,5 milioane de euro, insa cunoscatorii spun ca in realitate s-a vehiculat o suma mult mai mare. Dupa iesirea de la inchisoare si lichidarea afacerilor in Timisoara, inclusiv vanzarea Casei cu Atlanti, Mujea Marcelini si-a mutat epicentrul vietii private in Bucuresti, unde s-a si casatorit cu frumoasa Otilia, fina lui Tavi Colen de la trupa Talisman. In 2013, in urma divortului, Marcelini a ramas singur, atat de singur…

“Nu vom renunta asa de usor!”, spun sarbii

snejana-opris

Procesele au continuat in instantele de judecata, desi bunul litigios, Casa cu Atlanti, a tot trecut de la un proprietar la altul. In tot acest noian de procese si schimbari de proprietari, un singur lucru a ramas cat se poate de stabil: biroul de la etajul I in care-si desfasoara activitatea milionarul de origine siriana Ahmad Jabri Tabrizzi.

In 12 ianuarie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie transeaza in litigiu vechi de aproape 25 de ani si confera definitiv dreptul de proprietate al firmei Indus asupra imobilului. „A fost un proces greu pentru toata lumea, dar trebuia dus la final. Pentru ca luptandu-ne asa, riscam ca imobilul sa se prabusesca. Nu am avem autorizatie de constructie pentru nimic. Avem avize pentru gaz, cladrea nu are gaz, avize refuzate pentru inlocuirea tamplariei, nu mai vorbim de fatada. Meshul a fost pus sa protejeze si trecatori si fatada. In 2007 am reusit sa obtinem o autorizatie pentru lucrari de urgenta, cand s-a dat jos ce statea sa cada si s-a dat cu o solutie care sa conserve fatada. S-a distrus si mash-ul vechi, care a fost inlocuit. Avem de lucrat la partea de proiectare, trebuie obtinut un PUZ, aviz de la monumente, vor dura lucrarile. Deocamdata vom reface fatada si acoperesiul. Vom vedea apoi… Imi doresc ca in 2021, cand Timisoara va fi Capitala Culturala Europeana, imobilul sa aiba o imagine mai mult decat decenta”, a declarat presei Paula Romosan, asociata la firma Indus.

De cealalta parte, reprezentanta Parohiei Ortodoxe Sarbe, avocata Snejana Opris, spune ca lucrurile nu se vor opri aici, in ciuda deciziei definitive a Curtii Supreme. “Nu vom renunta asa usor. Vom studia si analiza ce este de facut legat de caz. Problema este ca e strigator la cer ce s-a intamplat. Inteleg ca a fost comunismul, cand cultele erau defavorizate, li s-au luat proprietatile. Dar acuma? Cand edificam un stat de drept, cand exista legi de reparatie, cand toata lumea a sperat ca lucrurile vor merge firesc, normal… Nici nu pot comenta. Nu am argumente juridice. Daca asa merg lururile, noi avocatii vom fi nevoiti sa facem un contract cu Asociatia Mama Omida pentru a putea afla cand legea pe care pornim va fi declarata neconstitutionala”, a precizat Snejana Opris. (D.C.)

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestEmail this to someoneBuffer this pageShare on TumblrShare on Yummly

One Response to ANCHETA! Razboiul imobiliar de 25 de ani! Comunitatea sarbilor din Timisoara a pierdut un imobil ultracentral, evaluat la 10 milioane de euro

  1. Jiva says:

    In realitate in spatele afacerii stau “verisorii olteni” Ceulescu cu Petrisor..e bine de verificat cum acesti jegosi au falsificat actele de fapt..dealtfel stimabilul agramat Ceulescu ex proprietarul societatii Arthema si a pus si sens unic pe strada Mures acolo unde detine imobilul ” acaparat din sumele italienilor cu carduri clonate”..speram sa vina ziua cand Ceulescu va inghiti puscaria cu stimabilul avocat Petrisor..

Leave a Reply

%d bloggers like this: