ANCHETA DNA! Afacerea prin care fratii Cristescu au devenit proprietarii parcarii din spatele magazinului Bega, suspecta de coruptie! Fostul ministru Constantin Nita, pion principal in dosar

Cadoul imobiliar primit de patronii holdingului Bega Grup, fratii Emil si Marius Cristescu, de la fostul premier Victor Ponta face obiectul unui dosar de cercetare penala deschis, recent, de structura centrala a DNA.


Este vorba despre terenul ultracentral din spatele magazinului Bega, in suprafata de 3.700 de metri patrati, evaluat la peste 3 milioane de euro, care a ajuns in proprietatea fratilor Cristescu printr-o decizie a Ministerului Economiei, din 18 aprilie 2014, condus la acea vreme de Constantin Nita.

In conditiile in care fostul ministru mai este suspect intr-un dosar aflat pe masa de lucru a DNA – din perioada cand era ministrul Energiei si a primit de la un om de afaceri suma de 30.000 de euro, in schimbul exercitarii influentei pe langa primarul unui municipiu pentru ca acesta sa semneze un contract cu firma denuntatorului – este de asteptat ca fostul demnitar sa dea cu subsemnatul si in dosarul terenului atribuit ilegal fratilor Cristescu.

Potrivit site-ului de presa deBanat.ro, in dimineata zilei de 22 februarie s-a prezentat la DNA o angajata a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Timis, inspector avizator in cadrul institutiei, care a fost audiata in calitate de martor in acest dosar.

De asemenea, in aceeasi zi, au fost chemati de procurorii anticoruptie sa dea cu subsemnatul mai multi angajati din Ministerul Economiei, care au fost chestionati pe marginea modului in care parcarea Bega a ajuns in posesia fratilor Cristescu.

Sa mai spunem ca, baza legala folosita de Ministerul Economiei pentru cedarea terenului ultracentral catre SC Bega Turism SA a fost HG 834/1991, insa acesta este un act normativ care se referea doar la terenurile societatilor comerciale cu capital de stat. Documentatia care a stat la baza acestei HG a fost facuta de OCPI Timis in februarie 2014, in vreme ce institutia era condusa de Marcel Torje, sustinut pentru aceasta functie de fostul viceprimar PSD Traian Stoia, angajat al fratilor Cristescu.

Cu siguranta, si Marcel Torje va face drumuri la DNA, in conditiile in care intabularea terenului a fost facuta in decembrie 2014, de firma Pilot Cad, despre care exista date ca i-ar apartine, prin interpusi, insusi fostului sef de la OCPI Timis.

In data de 31 martie 2016, Curtea de Apel Timisoara a decis anularea certificatului de atestare emis de Ministerul Economiei catre SC Bega Turism SA, insa fratii Cristescu au atacat aceasta hotarare la Inalta Curte de Casatie si Justitie. (Vlad Enciu)

 

One thought on “ANCHETA DNA! Afacerea prin care fratii Cristescu au devenit proprietarii parcarii din spatele magazinului Bega, suspecta de coruptie! Fostul ministru Constantin Nita, pion principal in dosar

Leave a Reply