Care sunt cele mai bune vinuri din Romania? Degustatorii prezenti la Salonul international Vinvest 2017, de la Timisoara, au stabilit castigatorii marilor medalii de aur

Concursul National de Vinuri si Bauturi Alcoolice organizat in cadrul Salonului international de vinuri Vinvest 2017, de la Timisoara, a stabilit ierarhia la zi a celor mai bune vinuri din Romania.


Un juriu format din degustatori profesionisti din toata tara au savurat mostre din 129 de vinuri, inscrise in concurs de cei 20 de producatori autohtoni, printre care patru si din Timis.

Astfel, marea medalie de aur a fost castigata de patru vinuri autohtone: Sortimentul Roze 2016 – Scrisori 4, de la Crama Hermeziu, Chardonnay Barique 2016 – Sole, de la Cramele Recas, Tamaioasa Romaneasca 2011 – Egregio, de la Vincon Romania, si Sortiment Rosu 2014 – Cuvee IX Lacerta de la Fine Wine. De asemenea, alte 36 de vinuri au primit medalii de aur si de argint.

“Am avut vinuri foarte bune inscrise in concurs si foarte multe. In mod special, anul acesta am avut in concurs multe vinuri roze, este si un produs tot mai cerut pe piata, iar producatorii sunt interesati de acest tip de produs”, a remarcat Petre Badea, presedintele concursului, citat de portalul de stiri deBanat.

„A fost un concurs foarte strans, cu foarte multe vinuri bune. Au castigat cei mai buni si ne bucuram ca putem oferi aceste medalii pentru vinurile romanesti de 12 ani. Sunt foarte importanti producatorii, si cei mari si cei mici, munca lor este grea si merita aprecierea noastra, a specialistilor, precum si a consumatorilor. La fel de importanti sunt investitorii, cei care dezvolta turismul viniviticol, pentru ca ne dorim nu doar sa avem vinuri in pahare, ci si turisti in crame”, a precizat oenologul Lucia Pirvu, organizatorul salonului.

De altfel, acest salon de vinuri, aflat la cea de-a XIV-a editie, isi propune, in continuare, sa contribuie la formarea unei culturi a vinului in zona Banatului, prin prezentarea celor mai renumite branduri din podgoriile tarii.

“In Banat nu exista o cultura a vinului. Aici, bautura la moda este berea. Tocmai de aceea, de mai multi ani incercam sa popularizam vinul prin organizarea unor actiuni de anvergura nationala, pentru a se ajunge, treptat, la o cultura a vinului“, explica Lucia Pirvu, dupa primele editii din anii trecuti, misiunea Vinvest de promovare a culturii vinului in zona Banatului.

Sa mai spunem ca noutatea din acest an este prezenta unor producatori de sampanie din Franta, din renumita regiune Champagnes. (Mara Ion)

 

Leave a Reply