IARNA IN APRILIE! Ninsori in mai multe judete din tara, iar in Banat se asteapta bruma! Meteorologii spun ca e cel mai urat episod de vreme rea din ultimele 20 de primaveri! VEZI prognoza

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a prelungit, joi, codul portocaliu de precipitatii abundente, ninsori si vant puternic pentru aproape toata zona Moldovei, pana vineri, la ora 15.


Potrivit meteorologilor, joi, intre orele 11 – 15, va fi in vigoare avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente si viscol, in 12 judete din nord-estul si centrul tarii, respectiv: Suceava, Iasi, Neamt, Vaslui, Bacau, Galati, Vrancea, Covasna, Harghita, Brasov, Arges (in nord) si Sibiu (in sud).

Astfel, in cea mai mare parte a Carpatilor Orientali si Meridionali, precum si in zona joasa a judetelor Suceava, Neamt, Bacau si Vrancea, va ninge si se va depune strat de zapada consistent. Temporar, vantul va avea intensificari cu viteze de 50 – 60 kilometri/ora, iar pe crestele montane rafalele vor depasi 70 – 80 kilometri/ora, viscolind zapada. Se vor cumula cantitati de 30 – 45 litri/metrul patrat.

De asemenea, a fost emis Cod portocaliu de precipitatii insemnate cantitativ, ninsori si depunere de strat de zapada, intensificari ale vantului in cea mai mare parte a Moldovei si a Carpatilor Orientali si Meridionali, pentru intervalul 20 aprilie, ora 15,21 aprilie, ora 9.

Astfel, in cea mai mare parte a Moldovei, incepand cu dupa-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitatii insemnate cantitativ si se vor cumula local 50 – 60 l/mp . La inceputul intervalului, precipitatiile vor fi sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare, iar din cursul noptii de joi/vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile si se va depune strat de zapada.

In cea mai mare parte a Carpatilor Orientali si Meridionali, va continua sa ninga si se va depune strat de zapada consistent. Vantul va avea intensificari temporare, cu rafale de 50 – 65 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

In plus, pentru in intervalul 20 aprilie, ora 11 – 21 aprilie, ora 14, a fost emisa o avertizare Cod galben, conform careia in Moldova si Transilvania vor predomina ninsorile, iar in nordul Munteniei si al Dobrogei vor fi precipitatii mixte. La munte va continua sa ninga si se va depune strat de zapada. Cantitatile de apa vor depasi 20 – 25 l/mp si pe arii restranse 40 l/mp. Vantul va avea intensificari temporare indeosebi in regiunile estice, unde viteza la rafala va atinge 55 – 65 km/h.

“Vremea va fi deosebit de rece pentru aceasta perioada in toate regiunile si se va produce bruma in cursul noptii de joi/vineri, indeosebi in regiunile vestice, iar in noaptea de vineri/sambata in cea mai mare parte a tarii. In functie de evolutia meteorologica, Administratia Nationala de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, subliniaza ANM.

Meteorologii spun ca un astfel de episod de vreme rea in mijlocul lui aprilie nu s-a mai inregistrat din 1996 şi ca vremea se va imbunataţi usor abia de saptamana viitoare. (Mara Ion)

Leave a Reply