Fostul sef al Finantelor Regionale Timisoara a devenit politician de baza in PNL! Deputatul Lucian Heius a castigat presedintia organizatiei politice care l-a propulsat in Parlament

Fostul director general al Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Timisoara, hunedoreanul Lucian Heius, a ales sa intre in politica, iar ascensiunea sa a fost fulgeratoare.


Dupa ce, la ultimele alegeri parlamentare, a devenit deputat pe listele PNL Hunedoara, sambata, a castigat si functia de presedinte al organizatiei judetene care l-a propulsat in Parlament. A obtinut 381 de voturi, fata de cele 251 ale contracandidatului sau, primarul comunei Criscior, Ovidiu Furdui.

La sedinta Comitetului de Coordonare Judetean al filialei PNL Hunedoara au participat, Raluca Turcan, presedintele interimar al PNL, si fostul ministru Gheorghe Barbu.

Desi cei peste 600 de delegati din toate organizatiile locale ale judetului Hunedoara au fost sfatuiti de fostul presedinte interimar, Florin Roman, sa voteze “oameni, nu fituici”, dupa ce prin sala au circulat liste cu sugestii de vot, Heius s-a impus fara probleme.

Fostul sef al Fiscului din regiunea de vest a castigat functia prin concurs, in ianuarie 2014, fiind primul director al nou-infiintatei Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Timisoara. A fost inlocuit politic, in august 2014, de finantistul Ioan Dragomir, dar a revenit in functia de director general, in noiembrie 2015, dupa demisia fostului premier Victor Ponta. A plecat definitiv in a doua parte a anului 2016, la timp pentru a-si face campanie si a castiga un mandat de parlamentar.

In scurt timp s-a impus, oarecum, si la Bucuresti, insa nu in plan politic, ci imobiliar. Conform declaratiei de avere, cu o casa de 2.000 de metri patrati, situata in localitatea Orastie, detine recordul absolut, cu cea mai mare casa dintre toti parlamentarii din actuala legislatura, invingandu-l chiar si pe liderul PSD, Liviu Dragnea. (Gabriela Gaspar)

Leave a Reply