EXPLOZIV! Procurorul din Timisoara care s-a laudat ca a arestat peste 2.000 de oameni, risca o posibila condamnare! A incercat sa traga sfori pentru scoaterea din arest a unui politist de frontiera

Iesit la pensie in urma cu sase ani, dupa 35 de ani de activitate, fostul procuror Pompiliu Stanciu, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, a ajuns sa fie cercetat intr-un dosar al DNA, fiind suspect pentru trafic de influenta.


Conform procurorilor anticoruptie, Pompiliu Stanciu urma sa intermedieze obtinerea unei condamnari cu suspendare pentru un politist de frontiera arestat preventiv in dosarul spagarilor de la vamile din Arad, contra unei sume modice de 25.000 de euro.

Nu stim cum va trece fostul procuror peste aceasta “cumpana” penala, daca va fi trimis in judecata sau isi va convinge colegii de breasla mai tineri ca este nevinovat, insa nu putem sa nu remarcam un paradox.

Magistratul care a dezvaluit, cu o oarecare mandrie profesionala, ca a arestat peste 2.000 de oameni, risca o condamnare si macularea unei cariere puse in slujba Justitiei, tocmai pentru ca si-a sfidat fosta profesie si a incercat sa “salveze” o persoana de la puscarie…

Cu siguranta, nu in goana dupa adevar, ci in goana dupa spagi si comisioane, cu care sa-si mai completeze pensia de peste 3.000 de euro, dar si salariul de director la Aeroportul Utilitar de la Cioca.

„Am hotarat sa ies la pensie pentru ca, daca asteptam sa intre in vigoare noul Cod al Muncii, ar fi trebuit sa raman in sistem inca sapte ani. Nu se merita! Eu zic ca am facut destule ca procuror. In cei 35 de ani de activitate, am arestat peste 2.000 de oameni. Am facut primul dosar de spionaj din Romania, un dosar de siguranta nationala, iar colonelul de Aviatie pe care l-am arestat imediat dupa Revolutie a facut inchisoare. Le-am spus celor care au lucrat la cazul Stancev sa nu se repeada asupra mai multor persoane. Sa se concentreze pe unu sau doi inculpati, pe care sa-i trimita in spatele gratiilor!”, ne-a declarat procurorul Pompiliu Stanciu, dupa iesirea la pensie… (G.I.)

One thought on “EXPLOZIV! Procurorul din Timisoara care s-a laudat ca a arestat peste 2.000 de oameni, risca o posibila condamnare! A incercat sa traga sfori pentru scoaterea din arest a unui politist de frontiera

Leave a Reply