IRONMAN! Un fost procuror de la Parchetul Timisoara isi testeaza rezistenta la cele mai dure concursuri de triatlon! Ultimul test de inot, bicicleta si alergare, la Ocean Lava, in Muntenegru

Un fost procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara s-a remarcat, in ultima vreme, prin participarea la unul dintre cele mai dure concursuri de triatlon din lume.


Ocean Lava, un concurs de succes la fel de dur ca si Ironman sau Chalenge, s-a desfasurat, la sfarsitul lunii mai, in Muntenegru, in zona golfului Kotor, dar si in urma cu cateva zile, in Romania, la Mamaia.

Fostul procuror Adrian Popeti s-a inscris la competitia din Muntenegru si, dovedind o rezistenta de rugbist, sport pe care l-a practicat in tinerete, a reusit sa termine cu bine toate cele trei probe. In conditiile in care concursul din golful Kotor a fost pe distanta Half Ironman, cei 300 de concurenti din toata aceasta parte de Europa au avut de parcurs 1,9 kilometri – inot, 90 kilometri cu bicicleta si, in final, 21 kilometri de alergare.

“Pe primele doua lungimi de la proba de inot s-au dat ceva lupte. Si te înghionteai cu zdrahoni, pentru ca in Muntenegru si Croatia ai sub 1,80 şi 90 kg doar daca in copilarie ai avut simultan hepatita, scarlatina, oreion si varsat de vant”, a povestit cu umor unul dintre participanti.

De asemenea, soc si groaza pe traseul de ciclism! “Traseul de ciclism nu a fost inchis circulatiei auto! Am stat in spatele unei masini de pompieri aflata in misiune, chiar de la iesirea din T1, iar norocul meu a fost ca pe prima urcare am putut depasi masina plina cu apa”, mai spune concurentul din Romania.

Ocean Lava este o licenta internationala si face parte din seria Ocean Lava Planet, un brand ce a luat nastere in Lanzerote, Spania, in 2014 si a devenit un concept de succes, avand deja 20 de tari sub licenta.

Revenind la fostul procuror care-si testeaza calitatile de Ironman, sa mai spunem ca Adrian Popeti a fost numit in functie in mai 1998, prin Decretul 171 semnat de presedintele Emil Constantinescu, insa cariera sa de magistrat s-a frant brusc, in martie 2006, cand a demisionat din functie, in urma unei corectii dure aplicate, chiar in biroul sau de la parchet, unui politist judiciarist aflat sub coordonarea sa.

Actualmente, este avocat in Baroul Timis si proprietarul unui club de jazz aflat in imediata vecinatate a Palatului Dicasterial. (G.I.)

Leave a Reply