EXPLOZIV! Un renumit chirurg din Timisoara recunoaste coruptia de la “fabrica” de medici de la Arad! A dat note de trecere chiar si studentilor straini care nu cunosteau limba romana

Unul dintre cei mai renumiti medici din Timisoara este vizat in dosarul mafiei diplomelor de licenta de la Universitatile “Vasile Goldis” si “Aurel Vlaicu” din Arad, unde a fost profesor.


Emil Urtila a declarat ca este dispus sa colaboreze cu anchetatorii, sa raspunda la orice chemare, in conditiile in care a reclamat in repetate randuri, la conducerea Facultatii de Medicina, faptul ca se fac presiuni pentru promovarea stundetilor straini care nu cunosteau nici macar limba romana, daramite materiile de studiu.

„In sesiune au fost extreme de multe presiuni, insistente si telefoane. Eu am informat conducerea despre treaba asta la timpul potrivit, dar sunt dispus sa raspund la orice chemare. Au fost presiuni din partea studentilor, a cunostintelor studentilor”, a declarat Emil Urtila intr-un scurt interviu pentru adevarul.ro.

Intrebat de situatia studentilor straini care nu stiau limba romana, dar promovau examenele, renumitul specialist in chirurgie maxilo-faciala a declarat ca era consemn de la conducere pentru ca acestia sa primeasca nota de trecere.

„Eu am sesizat si au picat foarte multi. Culmea este ca in ultima zi de re-rexaminare au venit la mine din conducere si mi-au spus ca trebuie trecuti toti. Ce sa fac? Sigur ca i-am trecut, dar la aceasta recomandare. Eu am sesizat de mult. Este o rusine ca termina unii care nu au minimum de cunostinte. Eu am reclamat treaba asta si am sesizat-o la conducere. Prea usor ajung in anul sase cu notiuni minimale,  absente”, a mai declarat Emil Urtila.

Reamintim ca, miercuri dimineata, procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au efectuat 106 perchezitii in mai multe judete din vestul tarii, inclusiv in Timis, la profesori si studenti de la universitatile „Aurel Vlaicu” si „Vasile Goldis”. Procurorii sustin ca profesorii luau spaga de la studenti, cu ocazia sustinerii examenelor la diferite discipline, in afara sesiunii, dar si la licenta. „Probatoriul a relevat ca unii studenti straini, inscrisi la grupe ce urmeaza cursurile in limba romana, nu cunosc/nu inteleg limba romana si totusi sunt promovati, in schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale”, a anuntat Parchetul General. Facultatile vizate sunt cele de Medicina si Drept.

Mai mult, studentii primeau prin SMS, in timpul examenelor sustinute on-line, raspunsurilor corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise chiar de catre informaticienii institutiei de invatamant, care, daca erau cazul, le modificau si notele, in softul universitatilor, pentru a le asigura tinerilor nota de trecere.

De asemenea, studentii cumparau de la profesori lucrari de licenta gata elaborate, in format electronic, inclusiv prezentari necesare pentru sustinerea lucrarii in fata comisiei de examinare. „Din probatoriul administrat a reiesit ca in respectivele institutii de invatamant superior s-au constituit retele infractionale din care faceau parte cadre didactice, secretare si alte categorii de personal nedidactic, precum si fosti absolventi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, in vederea promovarii frauduloase a studentilor.

Totodata, in acest mecanism, studenti care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, in special cei care cunosc limba romana, devin la randul lor intermediari pentru alti colegi”, mai spun anchetatorii. Deocamdata, in acest dosar s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de 36 de suspecti. (G.I.)

4 thoughts on “EXPLOZIV! Un renumit chirurg din Timisoara recunoaste coruptia de la “fabrica” de medici de la Arad! A dat note de trecere chiar si studentilor straini care nu cunosteau limba romana

  1. Asta-i foarte grav,pentru ca acesti impostori cu diplome de medici vor face apoi greseli fatale care pot duce la decesul pacientilor,si nici macar raspundere penala nu exista ca-i apara cu toti dintii colegiul medicilor,nemaivorbind ca pacientul chiar daca nu decedeaza poate ramane cu sechele pe viata.Ce tara am devenit?Toate scursurile orientului vin cu niste valuta si-si cumpara diplome?

  2. Inselatorie MACABRA ce va povesteste acest chirurg,marele dr.Urtila Emil.Il cunosc f.f.f.bine pt.ca am lucrat impreuna.De pe timpul lui Ceausescu,nu trecea Studentii straini la examen,daca nu-i dadeau 200 Marci.Asta stiu precis pt.ca imi povesteau Studentii,pe care eu ii invatam sa faca pansamente si injectii.Dupa ce a picat Ceausescu,el marele CIUBUCAR,a fost primul care si-a deschis Klinica lui.De unde bani???din CIUBUC si bani de la examene.A fost pe atunci Prof.Dr.Emanoil Popa,pe atunci conducatorul Clinicii Maxilo-Faciala din Timisoara.Sotia D-ului Prof.Dr Popa a fost Dr.Stomatolog si chiar si fiica dinsilor,Dr.Dana Popa,toti cu salariu si nu au reusit sa-si deschida o klinica.Deci…..cum si din ce a reusit Urtila sa-si faca klinica dupa caderea lui Ceausescu???Acum ii tremura Izmenele de aceea este de acord sa colaboreze cu anchetatorii.Si pe timpul acela erea un TURNATOR al Securitatii si lucra cu securitatea.Cine stie ce bazaconii si minciuni mai auziti de la el.Va doresc succes.Cu stima Jenny

  3. Pai nu a fost si Urtila anul trecut printre cei anchetati de DNA cu studenti promovati fara sa fie prezenti in Romania ? Cine poate, oase scape ! Cine-i tare in mandibula ! E ! Ie-ie si la-la-la !

Leave a Reply