FILIERA LICENTELOR! Dosarul de coruptie in care seful ARR Timis a avut calitatea de suspect, solutionat defintiv! Cea mai apropiata subalterna a lui Sorin Supuran, 3 ani de inchisoare cu executare

Dosarul de coruptie care, in urma cu trei ani, a provocat demiterea timisoreanului Sorin Supuran de la conducerea Autoritatii Rutiere Romane (ARR), a fost solutionat definitiv de Curtea de Apel Cluj.


Initial, in aceasta cauza reprezentativa pentru modul in care, la vremea respectiva, se obtineau licentele de transport intrajudetene, Supuran a avut calitatea de suspect, insa procurorii anticoruptie au clasat acuzatiile impotriva sa. In schimb, au trimis-o in judecata pe Daniela Dobrila (foto 2), director la Directia Licente si Autorizari din cadrul ARR, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai directorului general Sorin Supuran, care a fost acuzata de luare de mita pentru atribuirea frauduloasa a unui traseu de transport extrem de profitabil unei firme din Cluj Napoca.

“In perioada octombrie-decembrie 2013, in contextul derularii licitatiei pentru atribuirea traseelor cuprinse in programele judetene de transport pentru perioada 01.01.2014-30.06.2019, inculpatul Cadar Stefan Eronim, impreuna cu sotia acestuia, inculpata Cadar Olezia, reprezentanti ai societatii Fany Prestari Servicii SRL Cluj Napoca, au intervenit la inculpata Dobrila Daniela, director la Directia Licente si Autorizari din cadrul ARR Bucuresti pentru ca aceasta, in virtutea functiei detinute si prin prisma atributiilor sale, sa favorizeze firma celor doi oameni de afaceri in cadrul licitatiei, prin emiterea de acte care sa le inlesneasca accederea la mai multe trasee in licitatie, precum si prin oferirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii menite sa le asigure maximizarea rezultatelor obtinute in aceeasi procedura de licitatie. Pentru ajutorul dat, se retine ca inculpata Dobrila Daniela a pretins de la inculpatii Cadar Eronim Stefan si Cadar Olezia bani si bunuri in valoare de aproximativ 50.000 lei”, au comunicat procurorii DNA la vremea respectiva.

In urma cercetarilor, care, initial, l-au vizat si pe Sorin Supuran, “stapana” licentelor ARR, Daniela Dobrila, a fost trimisa in judecata pentru luare de mita in forma continuata (5 acte materiale), folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, complicitate la spalare de bani, si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata. In acelasi dosar au fost deferiti justitiei Eronim Stefan Cadar, asociat in cadrul SC Fany Prestari Servicii SRL Cluj Napoca, sotia acestuia, Olezia Cadar, si Paul Ovidiu Kelemen, sef atelier auto la aceeasi firma.

Dupa ce, in ianuarie 2016, Tribunalul Cluj a decis condamnarea fostei directoare de la ARR la 3 ani de inchisoare cu executare si confiscarea a 53.800 lei, 44.700 euro, 370 lire sterline si 800 USD, recent, Curtea de Apel Cluj a decis mentinerea pedepsei initiale, insa fara sa mai confiste banii femeii. Totodata, patronii firmei de transport au fost condamnati definitiv la 3 ani si patru luni de inchisoare cu executare, respectiv 3 ani de inchisoare cu suspendare. Seful atelierului auto, 1 an cu suspendare. De asemenea, firma Fany a fost amendata cu 50.000 de lei.

Din toamna anului trecut, Daniela Dobrila este judecata intr-un alt dosar de abuz in serviciu, tot pentru fraudarea unor licentieri, aflat pe rolul Tribunalului Galati.

Reamintim ca, in scurta perioada in care Sorin Grindeanu a ocupat functia de premier, Sorin Supuran, care in prezent conduce reprezentanta ARR Timis, a fost vizat pentru numirea in functia de director general la Regia Autonoma Registrul Auto Roman… (G.I.)

5 thoughts on “FILIERA LICENTELOR! Dosarul de coruptie in care seful ARR Timis a avut calitatea de suspect, solutionat defintiv! Cea mai apropiata subalterna a lui Sorin Supuran, 3 ani de inchisoare cu executare

  1. Acest jegos ordinar a făcut atâtea smeniuri și furaciuni împreună cu amicii săi . DNA trebuie sa îl condamne la mulți ani de pârnaie. Poate merge la biserica sa se spovedească? Cred ca și preoții se sperie ce o sa audă.

  2. Sorin Supuran, acesta a mai primit o lovitură în primăvară, când fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, l-a demis din funcţia de director general al al Autorității Rutiere Române, funcţie din care, cu doar câteva săptămâni înainte de decizia lui Şova, anunţase că nu se gândește să-și dea demisia

  3. Supuran marele strateg al PNL? Acest carator de geanta a lui Robu , si pumpicurist notoriu de cururi pe la Bucuresti pentru functii bine platite. un spagar notoriu care in 2012 strangea “cotizati” pentru campania lui Robu impreuna cu PSD.
    LA BRUTARIE….

  4. Sef ARR condamnat la 5 ani de puscarie.Mită direct în cont pentru un inspector ARR.
    Şpagă pentru atestatele profesionale de şofer profesionist..Inspector ARR retinut pentru o spaga de peste 1,3 miliarde de lei.
    http://adevarul.ro/news/societate/inspector-arr-retinut-spaga-13-miliarde-lei-1_50abcb7a7c42d5a663804fe1/index.html-Petricu Cristian Alexe, kg de aur si 10 case.ARR Bucuresti si conducerea. http://www.arr.ro/files/structuraorganizatorica012011.pdf
    https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/ultimele-stiri/87613-expert-de-la-arr-bacau-retinut-la-focsani.html

Leave a Reply