SOC IN SHOWBIZ! Membrii trupei DJ Project, raniti grav intr-un accident rutier produs in Valcea. “Am deschis usa, am coborat si ma miram ca traiesc”, a declarat Dino Manzzotti de pe patul de spital

Membrii trupei DJ Project au fost raniti, luni seara, intr-un accident rutier produs pe DN 7, in judetul Valcea. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Judetean de Politie Valcea, accidentul s-a produs dupa ce un TIR inmatriculat Bihor, care circula pe directia Pitesti-Ramnicu Valcea, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, intr-o curba deosebit de periculoasa, la dreapta, s-a rasturnat pe sensul opus de mers, acrosand doua autoturisme care circulau din sens opus.


Impactul deosebit de violent a provocat patru victime, din care trei ranite grav. Intre victime se afla si membrii trupei DJ Project, atat membrii fondatori, cat si noua solista, au declarat surse judiciare. Toti trei au fost transportati de urgenta la spitalul din Ramnicu Valcea. La spital a ajuns si soferul tirului, un barbat in varsta de 56 de ani, cu o plaga in zona gatului si multiple leziuni in zona fetei.

Unul dintre cei doi DJ are o fractura la cutia toracica, solista trupei are o fractura de piramida nazala si o fisura la una dintre vertebre, iar cel de-al treilea membru al trupei are un traumatism la coloana vertebrala, suferind o tasare de vertebra, au declarat surse medicale.

„La km 160+400, un autotir inmatriculat in Bihor care circula pe directia Pitesti – Ramnicu Valcea, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, curba deosebit de periculoasa la dreapta, s-a rasturnat pe sensul opus de mers acrosand doua autoturisme care circulau pe directia Ramnicu Valcea – Pitesti! In urma impactului au rezultat 4 victime din care 3 ranite grav. Soferul tirului este un barbat de 56 de ani si este ranit grav”, a declarat pentru Mediafax inspectorul Gabriel Popescu, IPJ Valcea.

DJ Gino Manzotti a vorbit despre ce s-a intamplat, la Antena Stars.

“In masina aia eram eu cu managerul si Mira. Max a ramas la Cluj. Urcam dealul ala, iar din fata vedeam cum vine tirul care deja era pe doua roti. Cu 5 metri inaintea noastra s-a rasturnat si a cazut pe noi. Prima data au sarit toate airbag-urile. Ma miram ca traiesc.

Am deschis usa, am coborat si ma miram ca traiesc. In urma cu doua ore s-a intamplat. A cazut pur si simplu pe noi. Eu am doua coaste rupte. Ma plimb pe holurile spitalului. Mira e tot aici, la spital la Ramnicu Valcea. Ea e ok. M-am bucurat sa vad ca poate sa coboare, nu are nimic.

Max nu era cu noi. Foarte urata imaginea. 28 de tone avea tirul. Era incarcat cu paleti. Prima data m-am uitat daca sunt ei bine. Soferul tirului nu stiu cum e. Eu eram in dreapta. In spate era Mira. Ambulanta a venit la 10 minute. Managaerul nostru e un pic mai grav, are o problema la coloana si ceva la cap. Trebuie sa ii faca ceva la cap maine”, a declarat DJ Gino Manzotti. (Mara Ion)

One thought on “SOC IN SHOWBIZ! Membrii trupei DJ Project, raniti grav intr-un accident rutier produs in Valcea. “Am deschis usa, am coborat si ma miram ca traiesc”, a declarat Dino Manzzotti de pe patul de spital

  1. Pingback: Tracy Glastrong

Leave a Reply