EXIT! Regizorul considerat un pericol public in Ungaria, “guest star” in Romania! Árpád Schilling a montat o coproductie la Teatrul Maghiar din Timisoara, care trateaza problema emigrantilor

In urma cu câteva zile, Comitetul National pentru Securitate al Ungariei a numit trei personalitati ale vietii publice din Ungaria care reprezinta o amenintare fata de democratia maghiara, titreaza portalul politic www.444.hu.


Unul dintre ei este regizorul de teatru Árpád Schilling, premiat de Uniunea Teatrelor Europene, al carui prim spectacol montat in România, „Exit”, coproductie initiata de Teatrul Maghiar din Timisoara, va fi prezentat la Bucuresti in luna octombrie, in cadrul Platformei Internationale de Teatru.

Márton Gulyás, Árpád Schilling si Gábor Vágó au criticat public in ultima perioada regimul lui Victor Orbán, limitarea libertatii de expresie, coruptia din tara si deschiderea Budapestei catre Moscova.

In urma unei sedinte cu usile inchise, vicepresedintele Comitetul National pentru Securitate din Parlamentul Ungariei, Szilárd Németh din partidul de guvernare Fidesz a spus ca exista indicii cum ca cei trei ar pregati  ”in aceasta toamna fierbinte” activitati subversive, mai exact proteste publice care pot atenta la ordinea publica din Ungaria.

Árpád Schilling a scris cu ironie pe pagina sa de pe o retea de socializare: „A venit ziua cea mare, am primit cel mai prestigios premiu de la guvernul Fidesz – Medalia de Tradator. Noi trei reprezentam amenintarea principala pentru pacea din Ungaria, si nu Victor Orbán, care ne ofera tara pe tava pentru politicile coloniale ale Rusiei”.

El a declarat pentru portalul www.444.hu: “In spatele meu nu este nicio organizatie, la proteste eu imi exprim propria mea parere. De aceea trebuie sa fiu numit pericol pentru securitatea nationala a Ungariei, trebuie sa se discute despre mine in acel comitet, in loc sa vorbeasca despre extremistii care i-au agresat pe functionarii publici cu ajutorul politistilor.”

Árpád Schilling este unul dintre cei mai apreciati regizori de teatru maghiari, fiind fondatorul companiei private Krétakör – Cercul de Creta, cu care a interpretat spectacole valoroase in toata lumea. Krétakör functioneaza in prezent ca centru de arte contemporane, desfasurand programe educationale si sociale. Primul spectacol montat de Árpád Schilling in Romania a avut premiera in 21 mai 2017 la Timisoara, in cadrul Festivalului Euroregional de Teatru TESZT. Este vorba despre „EXIT”, coproductia Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timisoara cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad si Teatrul National din Sombor, Serbia.

Textul scris de Árpád Schilling impreuna cu Láng Annamária, dramaturg Biró Bence, se bazeaza pe improvizatiile actorilor si trateaza subiectul migrantilor economici. Douasprezece persoane din Romania, Ungaria si Serbia doresc sa intre pe teritoriul Angliei, dar la coborarea din avion sunt prinse intr-un inter-spatiu pentru o perioada nedefinita, fiind obligati sa isi confrunte temerile, prejudecatile si sa gaseasca solutii in situatii-limita.

„EXIT” reflecta preocuparea lui Schilling pentru problema crizei imigrantilor, precum si pentru problemele sociale in context mai larg. „EXIT” va participa la a patra editie a Platformei Internationale de Teatru Bucuresti, in urma selectiei facute de criticul Cristina Modreanu. Spectacolul se va juca la ARCUB vineri, 13 octombrie, de la ora 19. (I.P.)

Leave a Reply