PIESA ANULUI! Concursul National de Dramaturgie de la Timisoara si-a desemnat castigatorul. “Cercurile increderii”, de Radu Popescu, este textul ce va fi adaptat pentru scena TNT in 2018

Concursul National de Dramaturgie, editia 2017, are un castigator! Dupa o deliberare stransa, juriul a decis ca textul care va purta titulatura de cea mai buna piesa a anului 2017 este Cercurile increderii de Radu Popescu.


Juriul Concursul National de Dramaturgie a fost alcatuit din prof. univ. dr. Nicolae Mandea (rectorul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica, presedintele juriului), dramaturgul si teatrologul Mihaela Michailov, actrita Claudia Ieremia, criticul de teatru Ion Cocora si teatrologul Dan Marius Zarafescu.

Tema propusa participantilor la aceasta editie a CND, concurs organizat de Teatrul National din Timisoara incepand cu anul 2005, a fost Identitate. Formatul editiei CND2017 a fost inovator.

Astfel, prima etapa a presupus transmiterea de catre concurenti a unui sinopsis cu prezentarea subiectului si a unui fragment de text dramatic. Din cele 40 de propuneri, juriul a selectat urmatoarele proiecte: Cercurile increderii de Radu Popescu, Brent de Adrian Jivan, Ana de hartie de Crista Bilciu, Act de identitate: Tu. Eu suntem Noi, de Edith Negulici, si Ultima iubire a lui Cezar de Horia Garbea (text retras ulterior din concurs). Acestea au fost dezvoltate in ateliere de dramaturgie in cadrul FEST-FDR2017, la care au participat autorii impreuna cu regizori si actori profesionisti.

In urma atelierelor, dramaturgii au avut libertatea de a dezvolta piesele finale. In luna noiembrie, acestea au fost prezentate in lectura publica, in coordonarea regizorilor Mihaela Lichiardopol (Cercurile increderii), Ion-Ardeal Ieremia (Brent), Stefan Iordanescu (Ana de hartie) si Sabin Popescu (Act de identitate: Tu. Eu suntem Noi) si lectura actorilor Teatrului National.

In procesul de jurizare, cei cinci membri au apreciat parcursul proiectelor de la idee la text si, ulterior, parcursul pieselor de la literatura la text dramatic.

Desi, asa cum au tinut juratii sa sublinieze, intre cele patru texte finaliste a fost o competitie puternica, toate avand reale calitati dramaturgice si un foarte mare potential pentru scena, Cercurile increderii a fost piesa care, in lucrul cu actorii, a sustinut si a dezvoltat cel mai bine din punct de vedere scenic temele si forma abordata, acesta fiind un indicator determinant in stabilirea textului castigator.

Argumentele juriului pentru alegerea piesei semnate de Radu Popescu s-au referit la contextul dramatic bine construit, la personajele bine conturate si la situatiile create, atat veridice, cat si comice, precum si la subiectul ales de autor din universul adolescentilor.

„Ceea ce textul pune in discutie sunt mai ales optiuni, decizii de viata, motivatii specifice tinerilor si adultilor in procesul educational, in procesul de maturizare, in gasirea unei cai de inserare in tesutul social. Piesa Cercurile increderii construieste o imagine vie si atasanta a unei varste a initierii si a accesului spre definirea identitatii, a conturarii personalitatii si a confruntarii cu realitati care ar trebui schimbate. Prin subiectul abordat si prin adresabilitatea temei dezvoltate, autorul a raspuns astfel cerintei acestei editii de concurs de a aborda dramaturgic conceptul de Identitate printr-o realizare artistica valoroasa”, a precizat presedintele juriului, Nicolae Mandea, in argumentarea deciziei.

Textul Cercurile increderii, de Radu Popescu. va fi prelucrat in continuare in dimensiunea practicii de scena, proiectul urmand sa fie finalizat in anul 2018 printr-un eveniment teatral produs de Teatrul National din Timisoara. (I.P.)

Leave a Reply