BREAKING NEWS! Educatoarea din Timisoara care si-a ucis cu sange rece fiica in varsta de 4 ani, internata la Psihiatrie. Procurorii asteapta externarea pentru a o retine

Procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au dispus efectuarea, in continuare, a urmaririi penale fata de suspecta Net Oana-Razvana, sub aspectul savarsirii infractiunii de violenta in familie (omor comis asupra unui membru de familie – fiica).


Din probele administrate de anchetatori pana in prezent, rezulta banuiala rezonabila ca, in data de 13.03.2018, in jurul orei 17,30, suspecta Net Oana – Razvana a ucis-o prin inecare pe fiica sa minora, in varsta de 4 ani, in baia din locuinta acestora situata in localitatea Timisoara.

Victima a decedat prin asfixiere, ca urmare a patrunderii apei in caile respiratorii. In cauza s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale, activitate ce se va efectua in cursul zilei de azi.

De asemenea, ulterior comiterii faptei, suspecta a incercat sa se sinucida prin taieturi superficiale la nivelul bratelor si prin ingerarea unei substante toxice.In consecinta, aceasta a fost transportata de urgenta la o unitate spitaliceasca. “In cursul zilei, suspecta urmeaza a fi externata, iar fata de aceasta se vor lua masurile legale ce se impun”, ne-a comunicat Mihaela Pop, prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.

Crima a avut loc intr-o casa din cartierul Ronat, aflat la marginea Timisoarei, fiind anuntata la numarul de urgente 112 in jurul orei 23.00. Odata ajunsi la adresa, politistii au gasit-o pe fetita inecata in cada si cu venele de la maini taiate.

Femeia, fosta educatoare, si-ar fi marturisit crima, la telefon, unor cunoscuti, imediat dupa ce a comis-o, apoi s-a incuiat in casa. Cand au ajuns la adresa, politistii s-au vazut nevoiti sa sparga usa locuintei, deoarece femeia, aflata in stare de soc, nu a deschis.

Net Oana – Razvana, 38 de ani, educatoare la gradinita din satul Murani, comuna Pischia, insa de cateva saptamani era in concediu fara plata. Nu mai fusese testata psihologic din 2012, de cand s-a renuntat la aceasta obligativitate legala. Era educatoare de 15 ani, cu gradul didactic doi.

„Educatoarea a solicitat concediu fara plata, in urma cu trei saptamani, spunand ca a obosit sa faca naveta. Consiliul de administratie i-a acordat concediul fara plata. Colegii ei spun că nu li s-a părut niciodată nimic ciudat, a fost calma si linistita”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul scolar general din Timis.

Managerul Spitalului Judetean din Timisoara, Marius Craina, a confirmat faptul ca femeia a incercat sa se sinucida prin ingerarea de substante erbicide, totodata anuntand ca s-a decis transferul criminalei in sectia de psihiatrie a spitalului, pentru diagnostic si tratament. (Mara Ion)

Leave a Reply