INEDIT! Constanta a devenit platou de filmare pentru serialul international “The Romanoffs”. Strazi si panouri redenumite in limba rusa

Centrul orasului Constanta a fost transformat, incepand de miercuri, si pana sambata, intr-un autentic platou de filmare pentru serialul international “The Romanoffs”.


Pentru a crea atmosfera din orasul rusesc, toate magazinele si panourile stradale din centrul vechi al orasului Constanta au fost astazi redenumite in limba rusa, iar muncitorii au aranjat decorurile cu zapada artificiala.

Astfel de decoruri cu zapada artificiala au mai fost amenajate si in alte zone ale orasului Constanta, dar si la Aeroportul International Mihail Kogalniceanu-Constanta. Si acolo  se vor filma cateva scene, iar, azi, mai multe afise si panouri de informare au fost schimbate si traduse din limba engleza in limba rusa.

Serialul “The Romanoffs” este regizat şi produs de catre Matthew Weiner, creatorul serialelor „Clanul Soprano“ si „Mad Men”, pentru canalul video Amazon. Toata actiunea filmului “The Romanoffs” se petrece în anii ’90, in Rusia, in portul Vladivostok şi spune povestea unor personaje care se cred descendenţii dinastiei Romanov a Rusiei.

Serialul „The Romanoffs“ are opt episoade a cate o oră, iar in Romania se filmeaza o parte din cel de-al saptelea. Bugetul alocat pentru aceasta productie de catre canalul american Amazon este de 70 de milioane de dolari. (Mihai Ciobanu)

Leave a Reply