Traficantii de migranti din Filiera Araba, trimisi in judecata de procurorii Parchetului Timis! Cum functiona reteaua condusa pe Whatsapp de un arab cu cetatenie suedeza

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Hashem Abdullah Blend, cetatean suedez, Hamu Mohamad Nour, cetatean sirian, Zifceac Lucian-Vince, Pispeczki Pavel Ionel si Aibou Kaiss, cetateni romani, aflati sub control judiciar, cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de migranti in forma continuata.


Probatoriul administrat in cauza in cursul urmaririi penale a relevat faptul ca, in perioada octombrie – decembrie 2017, inculpatii Hashem Abdullah  Blend, Hamu Mohamad Nour, Zifceac Lucian-Vince, Pispeczki Pavel Ionel si Aibou Kaiss au efectuat in mod repetat activitati de indrumare si transportare a unor grupuri de migranti din Republica Serbia in Romania, iar ulterior din Romania in Ungaria, in scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a Romaniei, destinatia finala fiind Austria. Faptele au fost comise in scopul de a obtine, direct sau indirect, un folos patrimonial.

“In acest sens, Hashem Abdullah Blend coordona intreaga activitate de trafic a migrantilor, obtinea locatiile in care se aflau grupurile de migranti dupa ce acestia reuseau trecerea frauduloasa a frontierei in Romania, pe care le transmitea inculpatului Hamu Mohamad Nor, care avea rolul de a prelua grupurile de migranti din zona de frontiera”, se precizeaza intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, semnat de prim-procurorul Mihaela Pop.

Acesta transmitea mai departe prin intermediul aplicatiei Whatsapp locatiile soferilor care transportau grupurile de migranti de la locatia primita pana in municipiul Timisoara.

Printre persoanele implicate in transportarea migrantilor din zona friontierei de stat dintre Serbia si Romania au fost identificati inculpatii Zifceac Lucian-Vince, Pispeczki Pavel Ionel si Aibou Kaiss. Acestia primeau de la inculpatul Hamu Mohamad Nor locatiile in care se aflau migrantii, pe care ii preluau si ii transportau apoi cu autoturismele in Timisoara.

Dosarul a fost trimis spre competenta solutionare Tribunalului Timis. (V.E.)

 

Leave a Reply