JUSTITIE CINICA! Doi soti si-au dat in judecata unicul fiu, pentru a-l evacua din casa parinteasca. “Trebuie sa parasesti casa imediat! Nu iti va fi permis sa te intorci”, l-a atentionat tatal sau

Un judecator a admis cererea a doi soti si i-a ordonat unui tanar in varsta de 30 de ani sa paraseasca de bunavoie casa parinteasca, in caz contrar urmand sa fie evacuat cu forta.


Disputa familiala din instanta de judecata a fost foarte scurta, iar hotararea fara precedent pronuntata de magistrat a fost mediatizata in toata presa internationala.

In timpul termenului de marti, judecatorul Donald Greenwood, din statul New York, a incercat sa-l convinga pe Michael Rotondo (foto), care s-ar fi mutat inapoi acasa in urma cu opt ani, sa paraseasca de bunavoie casa familiei din localitatea Camillus.

Dar Rotondo, care s-a aparat singur in instanta, a sustinut ca mai are dreptul sa stea sase luni la parintii sai. Judecatorul i-a spus ca cererea sa este ”scandaloasa” si i-a inmanat un ordin de evacuare. Michael Rotondo a raspuns ca ordinul de evacuare este ”scandalos”.

Cuplul din comitatul Onondaga din New York a incercat in van sa isi convinga fiul sa paraseasca locuinta in care a crescut, sa-si ia viata in propriile maini, sa devina independent, asa ca s-a hotarat sa-l dea in judecata pe baiat, pentru a-l evacua cu portarelul.

I-au oferit 1.100 de dolari pentru ca acesta sa-si gaseasca un loc in care sa stea si l-au sfatuit sa se angajeze, dar cum aceste sfaturi si avertizarile privind evacuarea au ramas fara raspuns, in cele din urma, parintii au mutat lupta in instantele de judecata.

Potrivit lui Mark si Christina Rotondo, fiul lor, Michael, in varsta de 30 de ani, nu plateste chirie si nici nu face nimic prin casa, asa ca i-au spus in mod explicit prin intermediul mai multor scrisori sa paraseasca imobilul.

“Dupa o discutie cu mama ta, am descis ca trebuie sa parasesti casa imediat. Ai 14 zile la dispozitie. Nu iti va fi permis sa te intorci. Vom face orice lucru este necesar pentru a pune in aplicare aceasta decizie”, a fost mesajul dintr-o scrisoare adresata de Mark si Christina Rotondo fiului lor, in 2 februarie 2018.

In urma procesului pierdut in instanta, Michael Rotondo va fi nevoit sa paraseasca de bunavoie casa parinteasca, in caz contrar urmand sa fie evacuat. (V.E.)

Leave a Reply