ZORNAITUL CATUSELOR! Practica procurorilor de a-i incatusa pe suspectii arestati preventiv incalca legislatia europeana! Membrii CSM vor sa opreasca spectacolul “telejustitiei”!

catuse1

Obiceiul mioritic ca persoanele inculpate in diverse dosare sa fie scoase in catuse din sediile parchetelor si urcate in dubele politistilor pentru a fi duse in arest este analizat, in aceste zile, de Consiliului Superior al Magistraturii, membrii acestui for de conducere a justitiei din Romania spunand ca in alte state nu exista astfel de “spectacole”.


Nevoia unei analize comparative cu ce se intampla in alte tari este dublata si semnalele primite din partea unor ambasade cu privire la spectacolul degradant pentru imaginea unor persoane asupra carora trebuie sa planeze prezumtia de nevinovatie.

“Eu m-am preocupat si am avut deja discutii. Trebuie sa vedem daca poate sa fie un spectacol ceea ce se intampla zi de zi si trebuie sa vedem daca in alte tari lucrurile stau asa. Dupa semnalale pe care le primim, inclusiv de la ambasade, nu se fac astfel de spectacole. Prin urmare, trebuie sa vedem care este legislatia, sa facem un examen de legislatie comparata si sa ne punem problema si noi, chiar daca putem gasi raspunsuri si in Legea audiovizualului, dar trebuie oarecum sa impunem o regula pentru ceea ce se intampla zi de zi”, este de parere judecatorul Mircea Aron, membru al CSM.

Reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii nu exclud nici varianta in care vor propune ministrului Justitiei sa reglementeze modul in care sunt scoase persoanele retinute sau arestate din structurile Ministerului Public.

marius tudose

 

“Spectacolul nu il fac procurorii. Trebuie sa facem un examen de legislatie comparata, in asa fel incat sa gasim cele mai bune parghii ca sa mai estompam fenomenul. Daca este nevoie de un articol legislativ, o sa propunem ministrului Justitiei sa faca un demers in acest sens”, sustine si presedintele CSM, judecatorul Marius Tudose.

Exista membri ai Consiliului care sunt de parere chiar ca aceasta practica a organelor judiciare incalca practicile Consiliului Europei. “In ultima perioada, vedem ca diverse persoane sunt arestate sau sunt retinute de catre procurori, le vedem cu catuse, ceea ce mie mi se pare ca incalca practicile pe care le-a adoptat chiar Consiliul Europei. Au catuse ba in fata, ba in spate si sunt dusi de la parchet la instante. Alte parchete nu fac acest lucru. In momentul in care vin inculpatii pentru a fi audiati, au cel putin aceasta minima protectie pentru inculpati si le asigura un acces si la venire, si la plecare din sediul Parchetului. S-ar putea ca pe viitor sa avem si achitari fata de aceste persoane si atunci eu imi pun problema daca nu cumva la acel moment va trebui sa avem o reactie”, arata, la randul sau, judecatorul Horatius Dumbrava, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Discutiile cu privire la modul in care apar in spatiul public persoanele cu catuse au fost purtate inclusiv in plenul CSM, membrii institutiei urmand sa analizeze aceasta problema in Comisia numarul 1 a Consiliului. Telejustitia practicata de procurori, mai ales de procurorii DNA, a fost acuzata si de presedintele Klaus Johannis, care spune ca este nevoie de o schimbare de legislatie pentru ca la televizor sa fie “mai putin zornait de catuse”.

Klaus-Iohannis-la-Timisoara

“Eu cred ca anumite aspecte ar fi putut fi atenuate. Adica, sa avem mai putin zornait de catuse si sa aflam prin comunicate seci ce s-a intamplat. Eu cred ca aici este nevoie de schimbare si in legislatie si in procedura si este nevoie de un act de vointa si din partea celor care se ocupa de aceste probleme. Nu vreau sa arunc vina asupra unuia sau altuia, nu am niciun indiciu ca undeva ar exista o scurgere ilegala de informatie. Asta nu se intampla, dar este nevoie de o imbunatatire inclusiv a respectului de sine la toti cei care vin in contact cu aceste cauze si unii cu siguranta atunci ajung la concluzia ca nu trebuie sa dea o copie a dosarului jurnalistilor dupa cinci minute dupa ce a primit dosarul spre consultare”, afirma Iohannis.

Potrivit Codului de reglementare a continutului audiovizual, “este interzisa difuzarea de imagini sau de inregistrari cu persoane aflate in stare de retinere sau arest, fara acordul acestora”. (V.E.)

Leave a Reply