PROCURORI DIICOT VERIFICATI DE DNA! Directia Nationala Anticoruptie verifica motivul pentru care procurorii DIICOT au cerut ca omul de afaceri Ovidiu Tender sa fie condamnat la inchisoare cu suspendare, in dosarul Carom

Ovidiu Tender

Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii,, care a verificat managementul DIICOT din perioada 2013-2014, a mentionat in raport ca procurorii DIICOT au cerut inchisoare cu suspendare pentru milionarul Ovidiu Tender.


Inspectorii judiciari au stabilit ca procurorul de caz al dosarului “Carom”, Claudia Curelaru, a intocmit in 27 octombrie 2014 un referat prin care propunea formularea unor concluzii de condamnare a lui Ovidiu Tender la pedeapsa inchisorii, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei. Procurorul invoca faptul ca Ovidiu Tender a fost trimis in judecata si pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, infractiuni pentru care s-a implinit termenul de prescriptie al raspunderii penale.

“Urmare a acestui referat a fost intocmit un proces-verbal conform caruia procurorul sef Directie Alina Bica, procurorul sef serviciu judiciar Silvia Stefanescu si procurorul de caz Claudia Curelaru au discutat si au convenit, de comun acord, sa fie formulate concluzii de condamnare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului Tender Ovidiu, conform referatului procurorului de caz”, conform sursei citate.

Din verificarile efectuate de inspectorii judiciari a rezultat ca referatul este “incomplet”, in sensul ca a fost omisa precizarea ca pentru celelalte infractiuni nu se prescrisese raspunderea penala.

“Faptele privind aceasta imprejurare formeaza obiectul unui dosar penal aflat pe rolul Directiei Nationale Anticoruptie”, conchid inspectorii judiciari.

Surse judiciare au afirmat ca cele doua procuroare de la DIICOT – Claudia Curelaru si Silvia Stefanescu – au fost audiate la Directia Nationala Anticoruptie in acest caz, in calitate de martori.

Ovidiu Tender a fost condamnat, in 8 iunie, la 12 ani si sapte luni de inchisoare, iar Marian Iancu a primit o pedeapsa de 14 ani de inchisoare, in dosarul “Carom”, fiind astfel gasiti vinovati de inselaciune si spalare de bani, decizia luata de Curtea de Apel Bucuresti (CAB) fiind definitiva.

Instanta a mai decis condamnarea lui Toader Gaurean la noua ani si zece luni de inchisoare cu executare.

Decizia Curtii de Apel Bucuresti a venit cu doar o zi inainte de a se prescrie faptele de care erau acuzate persoanele implicate in acest dosar.

In 20 mai, judecatorii carora le-a fost repartizat dosarul “Carom” au fost recuzati de inculpati, motiv pentru care cei doi magistrati din complet, Daniel Dontete si Camelia Bogdan, au fost inlocuiti cu judecatoriu Mihai Mihalcea si Georgiana Tudor. Prin aceeasi decizie s-a constatat ca masurile procesuale dispuse in acest dosar “sunt lovite de nulitate”.

In acest proces, magistratii Camelia Bogdan si Daniel Dontete au dispus extinderea sechestrului asupra averilor lui Ovidiu Tender si Marian Iancu, masura asiguratorie ce ar fi trebuit pusa pe conturile bancare, pe actiunile firmelor pe care le detin, dar si asupra conturilor sotiilor sau ale fostelor sotii.

Judecatorii au decis extinderea sechestrului care fusese pus pe mai multe bunuri ale inculpatilor din acest proces, dispuse de procurori in 12 ianuarie 2005, in 19 ianuarie 2006, in 17 si 18 aprilie 2006, in 23 iunie 2006 si in 4 iulie 2006. Avand in vedere decizia de Curtii de Apel, prin care s-a dispus recuzarea judecatorilor, aceste masuri nu au mai fost luate.

Tribunalul Bucuresti ii condamnase, in decembrie 2014, pe Ovidiu Tender la 11 ani si patru luni de inchisoare si pe Marian Iancu la 13 ani si opt luni de inchisoare, in dosarul Carom. Decizia a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti, care luni a dat o decizie definitiva.

In acest dosar, Ovidiu Tender si Marian Iancu au fost trimisi in judecata in 2006, rechizitoriul fiind intocmit de fosta sefa a DIICOT, Alina Bica, judecata pentru coruptie.

Tender si Iancu au fost acuzati ca au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Onesti si au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, suma stabilita la nivelul anului 2003. (Vlad Enciu)

Leave a Reply