INCA UN POLITIST ARESTAT! Seful Biroului Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Braila, retinut de procurorii DNA pentru fapte de coruptie! Comisarul sef Ionel Iorga intervenea in dosarele instrumentate de colegii sai, pentru a proteja anumite persoane

arestare_prev

Comisarul sef Ionel Iorga, seful Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Braila, va fi prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva, dupa ce, aseara, a fost retinut de DNA Galati pentru fapte de coruptie.


In ordonanta de retinere a procurorilor se arata ca exista probe care sustin acuzatiile de abuz in serviciu, santaj si sustragere sau distrugere de probe ori de inscrisuri.

Astfel, in perioada octombrie – decembrie 2013, inculpatul Iorga Ionel, profitand de ascendentul ierarhic profesional conferit de functia sa de sef al Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Braila, cu intentie, si-a incalcat in mod deliberat atributiile de serviciu exercitand in cadrul unui dosar penal (aflat in lucru la formatiunea de politie condusa de el) demersuri abuzive de imixtiune in activitatea de cercetare penala efectuata de catre unul dintre subalternii sai, ofiter de politie. 

Concret, inculpatul i-a solicitat in mod repetat subordonatului sau sa obtina, prin depasirea atributiilor de serviciu ale acestuia din urma, determinarea a doua persoane (faptuitori vizati in cadrul dosarului respectiv) la plata unui folos necuvenit , in suma de 1.100 lei, catre persoana vatamata.

Aceasta suma de bani reprezenta diferenta dintre cei 2.600 lei pretinsi de persoana vatamata si cei doar 1.500 lei recunoscuti de catre cei doi faptuitori ca fiind cuveniti.

De asemenea, inculpatul Iorga Ionel a refuzat sa inainteze la unitatea de parchet acel dosar impreuna cu referatul cu propunere de neincepere a urmaririi penale (in conditiile in care propunerea era agreata ca legala si temeinica de catre procurorul desemnat pentru supravegherea urmaririi penale, care aplicase in acest sens viza sa pe adresa de inaintare a cauzei cu respectiva propunere).

Mai mult, inculpatul a determinat un alt subordonat, agent de politie, sa efectueze, fara a fi fost desemnat in scris, prin viza, cercetari in respectivul dosar, activitati in cauza menite exclusiv a obtine in fapt plata aceluiasi folos necuvenit pentru partea vatamata.

In cele din urma, prin constrangerea celor doi faptuitori (amenintari explicite), inculpatul Iorga Ionel a reusit sa obtina pentru persoana respectiva (fost politist, cu care inculpatul a fost coleg de serviciu si se afla in relatii personale apropiate), incasarea respectivului folos banesc necuvenit.

La data de 29 noiembrie 2013, inculpatul Iorga Ionel in aceeasi calitate si aceleasi circumstante, a exercitat demersuri abuzive de imixtiune in activitatea de cercetare penala desfasurata in cadrul a trei dosare penale de catre doi subalterni de-ai sai (unul dintre ei fiind acelasi ofiter de politie), constand in refuzul sau de a inainta cauzele respective la unitatea de parchet impreuna cu referatele cu propunere de clasare (in conditiile in care propunerea era agreata ca legala si temeinica de catre procurorul desemnat pentru supravegherea urmaririi penale, care aplicase in acest sens viza sa pe adresa de inaintare a cauzei cu respectiva propunere).

Prin aceste activitati abuzive, inculpatul Iorga Ionel a vatamat interesele legale profesionale ale subordonatilor sai (acelea de a efectua in mod independent cercetarea penala, doar sub supravegherea legala a procurorului si fara imixtiunea organelor politienesti ierarhic superioare), precum si interesele legale ale Parchetului de pe langa Judecatoria Braila (interese rezultand din dreptul exclusiv al procurorului de a supraveghea activitatea de cercetare penala si de a da dispozitii obligatorii organului de cercetare penala – activitati ce se circumscriu interesului general al justitiei penale).

In ultima decada a lunii noiembrie 2013, inculpatul Iorga Ionel, in aceeasi calitate, cu intentie, a extras, dintr-un dosar penal, fara acceptul ofiterului de politie care efectuase cercetarea penala, referatul cu propunere de neincepere a urmaririi penale intocmit in cauza si adresa de inaintare catre unitatea de parchet, impiedicand astfel solutionarea cauzei respective.

Inculpatului Iorga Ionel i s-au adus la cunostinta calitatile procesuale si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala, urmand a fi prezentat, la data de 13 noiembrie 2015, Tribunalului Galati cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Reamintim ca, in 2005, pe cand era seful Biroului Crima Organizata si instrumenta dosarul CLAMPI, ofiterul a fost atacat in casa cu cocteiluri Molotov. Evenimentul s-a petrecut in noaptea de 27/28 mai 2005, in jurul orei 3, cand un comando format din 3 indivizi necunoscuti a tintit cu pietre geamul termopan de la balconul comisarului Ionel Iorga, care locuia in blocul MAI din Ansamblul Buzaului. Ulterior, prin spartura formata, atacatorii au aruncat doua sticle pline cu benzina in dormitorul in care se aflau la acea ora ofiterul, sotia si mezina familiei. Uneia dintre sticle i-a sarit fitilul in balcon, incendiindu-l, apoi s-a izbit in tablia patului din dormitorul comisarului Iorga, iar benzina s-a varsat dedesubt. A doua sticla a explodat la picioarele politistului, care dormea impreuna cu sotia si copilul de aproape doi ani, iar incaperea s-a aprins brusc, de sub pat. Iorga a dat sa iasa din casa, dupa care, auzind bataile in usa ale unui coleg venit sa-i sara in ajutor, s-a ascuns, crezand ca va fi atacat. In dormitorul in flacari ramasesera sotia si fetita, care inhalasera fum inecacios. Din celalalt dormitor, striga disperat copilul mai mare, baiatul care avea atunci 12 ani. Colegii lui Iorga au sarit sa il salveze si au ajutat cum au putut, desi, foarte ciudat, atacatorii reusisera sa intrerupa furnizarea apei si a energiei electrice. (Vlad Enciu)

Leave a Reply